Expoziţia ”Avem nevoie de Eminescu” – Constanța Abălașei Donosă

996

Written by:

Ziua lui Eminescu

Constanța Donosă a avut de-alungul timpului numeroase expoziţii personale, dar a participat şi la numeroase expoziții de grup. Artistul plastic brăilean, Constanța Donosă, le-a preferat pe cele personale fiindcă și-a ales tematica cu mare exigență. Laureată a zeci de concursuri naţionale, Constanţa Abălaşei Donosă face grafică, pictează şi scrie de mai bine de trei decenii.

Lucrările artistei se găsesc în colecţii din România, Franţa, SUA, Canada şi Grecia. Născută pe 4 februarie 1954, la Brăila, a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti. Constanţa Abălaşei Donosă este o creatoare înzestrată cu aptitudini multiple. Dacă prin arta pe care o face poate aduce puţină bucurie în sufletele semenilor ei, nimic nu-i este de mai mult folos, decât admiraţia acestora.

 

Dintre tematica expozițiilor personale ale Constanței Abălașei Donosă, se pot enumera:

* Brăila – Port la Dunăre

* Panait Istrati şi opera sa

* Brăila şi personalităţile sale

* Candoare florală

* Omagiu lui Enescu

* Nicolae Labiș – poetul făgăduinței geniale

* Scriitori români și opera lor

* Ctitorii Ştefaniene

* Flori şi peisaj

* Sfinţii închisorilor

* Bucovina, arhipelag al mănăstirilor – Putna, Suceviţa, Dragomirna

* Dor de Eminescu

* Așa am învățat să iubesc Brăila…

* Avem nevoie de Eminescu

Ziua lui Eminescu Constanta Donosa

Expoziţia ”Avem nevoie de Eminescu” reprezintă o parte din rodul muncii ei de ani şi ani.

Oricare artist care are îndrăzneala a-i reda poezia lui Eminescu prin arta sa, cu siguranță este pus în fața unor mari dificultăți datorită operei sale vaste în timp și spațiu. Fiecare scriitor are valoarea sa!, a spus Constanța Abălașei Donosă, pentru care Eminescu, este singurul scriitor român de faimă universală.

Deși tradus în peste douăzeci de limbi, Eminescu rămâne în mintea artistului plastic brăilean un desăvârșit mesager al umanității: al iubirii eterne, al dragostei pentru natura care ne înconjoară, al murmurului de ape și clinchetul de păsări, al pământului natal – sensibil la suferința poporului său și un înfocat cuvântător în stele și luceferi.

M-aș bucura să știu pe cineva, care cu harul său emblematic, să fi putut realiza câte o ilustrație la fiecare poezie eminesciană din versurile sale editate, din inedite, din proză și povestiri, din culegeri populare. Și cum opera de artă este expersia unei emoții analizate și trecute prin filtrul gândirii și simțirii – adică să o concepi, apoi să o stăpânești, înseamnă pentru tine ca artist solicitare formală și morală, darul și harul de a transmite din nostalgiile tale prin crearea de frumos exprimat în grafică, ulei pe pânză, bronz ori marmură.

Frumusețea chipului său, dragostea sa eternă pentru femeia iubită cât și pentru tot ce-l înconjoară, călătoria sa ca un mag în stele transmise prin versuri, a făcut pentru mine – din Eminescu ca spirit etern – să-i acord o dragoste nemărginită plină de frumusețe și candoare. Poeziile sale mi-au oferit infinite posibilități de reprezentare grafică. Prin linii forme și puncte, hașură și culoare am încercat cu evlavie să transmit simbolurile mele plastice vibrând cu poezia sa, cu chipul său, cu spiritul său, spune Constanța Abălașei Donosă.

Pe 15 ianuarie 2016, de Ziua Culturii Române – Ziua lui Eminescu, a fost prezentă în China, la invitația Institutului Cultural Român din Beijing, înființat la 14 Iulie 2014. Director și mentor al acestui lăcaș de cultură este distinsul scriitor și traducător, sinolog și ambasador, Constantin Lupeanu. Prin expoziția sa ”Avem nevoie de Eminescu”, cu o tematică și tehnică neîntâlnită în tehnica arțiștilor chinezi, a adus la Institutul Cultural Român cât și la Palatul Imperial, un auditoriu și un interes remarcabil pentru Eminescu.

Prin prezența a zeci de scriitori chinezi cunoscători de limba română, traducători și iubitori de Eminescu, oameni de cultură și diplomați, Zilele Culturii Române – Ziua lui Eminescu, sărbătorite la Beijing, vor rămâne un simbol – incluzând și marea realitate: imaginea, respectul, admirația și prețuirea de care se bucură omul de cultură, ambasadorul Constantin Lupeanu, foarte cunoscut în acest areal asiatic.

Last modified: 9 februarie 2016

Comments are closed.