Braila pe bune – Istoria Brailei, Evenimente Braila, Personalitati brailene, Cultura
65 Views

SĂRBĂTORIREA MUZICII CORALE LA CATEDRALA „NAŞTEREA DOMNULUI”

SĂRBĂTORIREA MUZICII CORALE LA CATEDRALA „NAŞTEREA DOMNULUI”

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila şi Asociaţia Corală „Trison”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila, vă invită să participaţi la Sărbătorirea muzicii corale prilejuită de împlinirea celor 20 de ani de activitate a Corului „Trison”.

Duminică, 1 noiembrie 2015, începând cu ora 9.00, la Catedrala „Naşterea Domnului” din Brăila va avea loc Sărbătorirea muzicii corale prilejuită de împlinirea celor 20 de ani de succese ale Corului mixt „TRISON“ din cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila.

Evenimentul va fi onorat de prezenţa Corului mixt „I.D. Chirescu” (dirijat de Părintele Anghel Dincu) din cadrul Casei de Cultură „I.D. Chirescu” Cernavodă (director Constantin Grăjdeanu) şi a Corului „Pastorala” (dirijat de Maestrul Dumitru Săndulachi) din cadrul Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” Focşani (director ing. Valentin Gheorghiţă). Invitat special va fi domnul prof. univ. dr. Ioan Oarcea, dirijor al Corului mixt „Astra” Braşov.

Recitalul va cuprinde piese corale de factură clasică şi religioasă din creaţia unor compozitori celebri din ţară şi străinătate.

Înfiinţat acum 20 de ani de profesorii Marcica şi Ştefan Lupu şi deţinător al unui repertoriu deosebit, alcătuit din nestemate ale muzicii corale româneşti cât şi universale, Corul mixt „Trison“ poate fi considerat un bun ambasador al muzicii culte, fiind reprezentativ pentru Brăila şi Europa. În afara participării constante la festivaluri corale din ţară – Braşov, Deva, Satu Mare, Focşani, Cernavodă – corul brăilean a dus faima oraşului şi peste graniţe în Grecia, Rusia, Italia, Bulgaria ş.a.

 

Comentarii

Alte articole

Back to Top