Centrul Istoric al Brailei, declarat monument istoric de categoria A

Piata Traian

Piata Traian

Centrul Istoric al Brăilei, care se întinde pe o suprafață de peste 160 de hectare și cuprinde adevărate bijuterii arhitectonice de o valoare inestimabilă, construite la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea, este declarat monument istoric de categoria A, informează AGERPRES. 

 

Un studiu asupra patrimoniului cultural construit în zona de sud-est a țării, întocmit de arhitectul Doina Bubulete, arată că, din punct de vedere calitativ, Centrul Istoric al Brăilei prezintă remarcabile caracteristici, care îi conferă o poziție unică în patrimoniul cultural național. „Vechiul Centru Istoric al Brăilei are o valoarea remarcabilă din punct de vedere urbanistic și arhitectural”, susține Doina Bubulete.

Brăila are un ansamblu complet de clădiri și monumente istorice, bunuri de patrimoniu, un Centru Istoric încărcat de poveste„, spune, la rândul său, directorul Muzeului Brăilei, prof.univ.dr. Ionel Cândea.

Printre monumentele istorice de arhitectură reprezentative din Centrul Istoric se află bisericile „Sfinții Mihail și Gavril” și „Buna Vestire”, Teatrul „Maria Filotti”, casele memoriale „Perpessicius”, „Panait Istrati”, „Petre Ștefănescu Goangă”, Centrul Cultural „Nicăpetre”, Muzeul Brăilei, Grădina Mare, strada „Mihai Eminescu”.

Centrul Istoric al Brăilei, cunoscut ca centrul vechi, este declarat monument istoric de categoria A, respectiv cu valoare națională, alături de ansamblul „Piața Traian”, care datează de la începutul secolului al XVIII-lea, ansamblul „Strada Mihai Eminescu” din secolul al XIX-lea și Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din secolul al XIX-lea.

În prezent, este declarată monument istoric zona cuprinsă între bulevardul Al.I. Cuza și Dunăre, zonă care înglobează mai multe străzi. Centrul Istoric al Brăilei a trecut, de curând, printr-un amplu proces de reabilitare, care a început în 2007 și s-a finalizat în 2011. Proiectul de reabilitare a costat peste 10 milioane de euro și a fost realizat cu fonduri europene, în cadrul Programului PHARE 2004-2006 — Coeziune Economică și Socială, Proiecte Mari de Infrastructură Regională. „A fost un proiect care a urmărit ca, la final, acest loc plin de semnificații, Centrul Istoric al Brăilei, să-și recapete valoarea. Acum trebuie să profităm de oportunitățile pe care le oferă el din punct de vedere turistic”, a declarat primarul de Brăila, Aurel Simionescu.

Sfinții Mihail și Gavril

Piața Traian, care s-a numit inițial Piața „Sfinții Mihail și Gavril”, reprezintă „inima” centrului vechi și se întinde pe o suprafață de 11 mii de metri pătrați. Piața datează din 1833, iar după 1840 a fost pavată cu piatră cubică și a devenit punctul de maximă importanță pentru toate evenimentele din Brăila. Ea s-a numit cândva Piața Rally, după numele proprietarului Teatrului „Maria Filotti” de astăzi, apoi Piața Dumitru Ionescu, după numele unui primar al Brăilei, iar în anii comunismului a fost transformată în Piața V.I. Lenin. Ideea construirii unei piețe a apărut odată cu eliberarea Brăilei de sub dominație otomană, atunci când se organiza planul „noii Brăile”. În 1834, arhitectul orașului, A. Borrooczyn, considera că ar trebui creat un mic parc în jurul unei foste geamii, devenită biserică ortodoxă.

În centrul Pieței Traian se află Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril’, singurul așezământ ortodox din România provenit dintr-o geamie, construcția păstrând și astăzi elemente orientale și fiind una din puținele biserici din țară care nu are turle.

Ceasul Public

Una dintre cele mai reprezentative construcții din Piața Traian este Ceasul Public, realizat în 1909, de Carol Sakar din Praga. Este considerat o piesă de mobilier urban rară, deoarece în acea perioadă erau preferate orologiile din turnurile bisericilor sau construcțiilor administrative. Orologiul are peste 11,5 metri înălțime și este format din patru cadrane susținute de o carcasă metalică imitând un ceas de interior. Cheltuielile pentru fabricarea lui au fost suportate de Petru Naum, care și-a dorit ridicarea unui turn orologiu pentru Bisericii „Sfinții Mihail și Gavril”. Ceasul monumental a fost recondiționat de trei ori, în 1968, în 1993 și în 2011. Restaurarea Ceasului Public a făcut parte dintr-un proiect mai amplu de recondiționare a obiectivelor istorice din Piața Traian, care a cuprins și refacerea Grupului statuar Traian și a Fântânii arteziene, care și-au recăpătat strălucirea de altădată.

Grupul statuar Traian

Ideea realizării Grupului statuar Traian a apărut în septembrie 1902, în timpul vizitei unui grup de studenți italieni, membri ai Federației Internaționale a Studenților Corda Frates. Fondurile pentru realizarea statuii au fost adunate de un comitet al profesorilor de la Liceul „Nicolae Bălcescu”. Pentru conceperea schiței acestui grup statuar a fost desemnat arhitectul Ion D. Trajanescu. După modelul imperial, statuia a fost sculptată în bronz de Take Dimo Pavelescu. Grupul statuar Traian a fost amplasat în Piața „Sfinții Mihail și Gavril”, dezvelirea monumentului având loc pe 8 noiembrie 1906, cu ocazia împlinirii 1800 de ani de la cucerirea Daciei de împăratul Traian. Basoreliefurile fixate pe soclu reprezintă scene din războaiele daco-romane.

Fântâna din Piața Traian a fost proiectată în 1887 de inginerul M. Mironescu și instalată în piață în 1892. Este un obiect decorativ, în stil baroc, care are forma unei cupe etajate cu marginile spre exterior. Fântâna este realizată din fontă, soclul este ornamentat cu palmete, iar bazinul circular are diametrul de șase metri.

În parcul aferent Pieței Traian se găsesc arbori declarați monumente ale naturii, precum magnolia originară din China, pinul alb din Spania și merișorul originar din ținuturile mediteraneene. De jur împrejurul Pieței Traian se află mai multe clădiri monument, care adăpostesc obiective importante din Centrul Istoric, cum ar fi Muzeul Brăilei, Teatrul „Maria Filotti” și Hotelul „Traian”.

Clădirea care găzduiește astăzi Muzeul Brăilei a fost construită înainte de 1850, când a funcționat sub numele de „Cazinoul Armelin”. Primul proprietar a fost Nicoletto Armelin, un cunoscut exportator de cereale al vremii. Înainte de 1860, în una din sălile casei au avut loc spectacole de teatru, motiv pentru care clădirea este considerată primul spațiu din Brăila în care au loc astfel de manifestări artistice. De-a lungul timpului, clădirea a fost recunoscută și prin faptul că a găzduit două evenimente importante: în 1854, domnul Țării Românești, Barbu Știrbei, și-a sărbătorit ziua, iar în 1862 a fost sărbătorit primul 24 ianuarie ca și Zi Națională a României. La parterul Cazinoului își aveau sediul numeroase prăvălii, cea mai importantă fiind prima farmacie a orașului, farmacia „Hepites”. Clădirea a adăpostit, până în 1945, Marele Hotel Francez și Restaurantul Francez cu berărie și cafenea. Printre oaspeții de seama ai hotelului s-au aflat Ferdinand, ca principe, în 1902 și ca rege, în 1925, Nicolae Iorga, I.L. Caragiale, Cezar Petrescu. În 1945, la 6 august, clădirea este preluată de trupele sovietice. Din 1958 parterul clădirii, iar din 1967 și etajul au fost destinate a adăposti colecțiile Muzeului Brăilei. Muzeul Brăilei poartă, începând din 23 august anul acesta, numele de Carol I, având în vedere că Regele Carol I este întemeietorul instituției muzeale brăilene, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani de la ultima sa vizită la Brăila.

Teatrul Maria Filotti

Cu o tradiție de peste 150 de ani, dintre care 50 de ani de activitate neîntreruptă, Teatrul „Maria Filotti” este prezent în elita teatrelor lumii, fiind aclamat la scenă deschisă și premiat în cele mai importante festivaluri naționale și internaționale. Peste drum de Piața Traian se află Hotelul „Traian”, realizat în 1972, construcție care reprezintă cea mai înaltă clădire din oraș și dispune de 110 camere, cu un total de 220 locuri. Pe Calea Galați, la câțiva metri de Hotelul „Traian” se află Biserica Greacă „Buna Vestire” din Brăila, recunoscută în toată lumea pentru izvorul făcător de minuni care se află sub Sfântul Altar și care se deschide o dată pe an, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

În spatele Hotelului „Traian” este Centrul Cultural „Nicăpetre”, înființat pe 6 decembrie 2001, pentru a adăposti donația sculptorului brăilean Nicăpetre. Fostă casă a Colecțiilor de Artă, clădirea fost sediul agenției de vapoare Embiricos et Co. În 1912, armatorul grec Embericos, unul dintre cei mai bogați oameni din Brăila, solicita primăriei un spațiu pentru ridicarea unei construcții. Concepută de arhitectul Lazar I. Predinger, clădirea a fost folosită ca sediu al agenției de vapoare și ca locuință a marelui armator. Agenția avea ca domeniu de activitate exportul de cereale și importul de cărbuni. Între anii 1930-1937, a fost sediul Societății de meseriași brăileni „Mihai Eminescu”, în 1937 apare ca sediul Casei Asigurărilor Sociale, iar din 1987 devine sediul Secție de Artă a Muzeului Brăilei, transformat, în 2001, după ample lucrări de reabilitare, în Centrul Cultural „Nicăpetre”.

Centrul Cultural „Nicăpetre” se află în zona numită „Piața Poligon”, care a fost proiectată și a funcționat ca spațiu de tranzit. Ea a fost pietruită în 1883, în contextul lucrărilor de înfrumusețare a zonei. Centrul pieței a fost transformat într-o grădină cu grilaj de lemn, în care, în 1888, s-au plantat arbori aduși din pepiniera Grădinii Monument.

În Piața Poligon se găsește casa care a aparținut celebrului bariton brăilean Petre Ștefănescu Goangă. Clădirea, construită pe o fundație din secolul al XVI-lea, după cum au descoperit arheologii Muzeului Brăilei, a fost reabilitată în perioada 2011-2103. Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și a aparținut pictorului Petre Alexandrescu, bunicul renumitului cântăreț de operă și pedagog brăilean. În perioada 1899-1902, casa a intrat în posesia părinților cântărețului, Cecilia și Gheorghe Ștefănescu Goangă. Construcția prezintă elemente specifice perioadei neoclasice. Deschiderea oficială a obiectivului cultural, cunoscut în prezent și sub numele de „casa muzicii”, a avut loc în iulie 2013.

Peste drum de Casa Petre Ștefănescu Goangă, într-o casă elegantă, cu arhitectură deosebită, în care a trăit familia armatorului grec Ianis Matukis, s-a aprins, pentru prima dată în Brăila, în 1900, prima lampă electrică. Oamenii locului își amintesc despre povești în care, seara, lumea se îmbulzea să vadă lumina electrică.

Tot în Piața Poligon se află, din 2013, sediul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, găzduit de o clădire de patrimoniu, care apare în planul urbanistic al orașului încă din 1856. Structurată pe două nivele, clădirea este construită în stil neoclasic, sub forma unei case boierești, fiind ridicată și locuită de familia Alexandrescu, importanți negustori din Portul Brăila. Picturile interioare sunt atribuite pictorului Petre Alexandrescu. Plafoanele sunt spectaculoase, fiind pictate în diverse stiluri, rococo, grecesc, oriental. La parter predomină pictura în stil rococo, cu excepția unei încăperi, camera maură, cu plafonul pictat în stil oriental. Coloanele de la parter sunt îmbrăcate în marmură, iar oglinda scării interioare este concepută în stil venețian.

În Centrul Istoric al Brăilei se află și două case memoriale, de importanță națională, respectiv Casa Memorială „Panait Istrati” și Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius”.

Pe o stradă care se desprinde lateral din Calea Galați, respectiv strada Dimitrie Bolintineanu, se ajunge în Grădina Mare, un alt obiectiv important din Centrul Istoric, care se întinde pe o suprafață de 66.000 metri pătrați și este situat pe o parte a perimetrului fostei cetăți turcești. A fost amenajată în 1833 de primarul Constantin Hepites, care i-a dat și prima denumire, de Grădina Belvedere, datorită priveliștii cu care desfată ochii vizitatorului spre Dunăre. În 1864, i s-a schimbat denumirea în Parcul Alexandru Ioan Cuza, tot atunci amenajându-se și foișorul, un loc permanent, în care o fanfară care să cânte săptămânal aici. În 1929 sunt construite chioșcul cu muzică și Cazinoul. La intrarea în Grădina Mare te întâmpină ceasul floral, unic în țară, în fața căruia se găsește o fântână arteziană, care datează din 1914. Pe aleile parcului sunt amplasate busturile scriitorilor Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu și Panait Istrati. În Grădina Mare se află Casa Memorială „Panait Istrati”, iar intrarea în parc este străjuită de Casa Thuringer, în care a locuit în copilărie Panait Istrati, având în vedere că mama sa lucra ca menajeră la această familie.

 

Gradina Publica Braila

Cum intri în Grădina Mare, în stânga vezi cum se înalță impunător Castelul de Apă, construit în 1912 și declarat monument istoric de clasă B. Castelul a alimentat cu apă o perioadă îndelungată jumătate din populația orașului Brăila. În 1978, el a fost cedat cooperativei Consumcoop, pentru reamenajare și transformare în obiectiv de alimentație publică, fiind amenajat aici un bar rotitor și o cofetărie, de unde se putea admira panorama Brăilei.

Castelul de apa

La vremea când a fost ridicat, cei 35 de metri ai săi o făceau să fie cea mai înaltă construcție de acest gen din România. Castelul va fi reabilitat printr-un proiect cu finanțare europeană, iar după modernizare va funcționa ca muzeu și observator astronomic, care va fi amenajat la cota 21,95 metri a clădirii și va fi dotat cu lunete și telescoape. Grădina Mare este locul unde se păstrează cel mai bine urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, respectiv un lanț de hrube cu caracter militar, care se întindea pe sub clădirile din Centrul Vechi al orașului până la Dunăre. Hrubele au fost construite de turcii care au stăpânit Brăila vreme de aproape trei sute de ani și erau folosite drept căi subterane ferite de ochii lumii, pentru transportul armamentului, bogățiilor și alimentelor direct către Dunăre.

Cetatea Brăilei a fost construită de turci în octombrie 1540, în perimetrul cuprins astăzi între străzile Cetății, Citadelei, Cazărmii și Militară, pe suprafață aflată la nord de Grădina Mare și Vadul Schelei și până la Bulevardul Cuza, aici fiind locul unde se presupune că se întinde rețeaua de hrube. Cetatea a fost dărâmată și rasă de pe suprafața pământului de ruși, după Pacea de la Adrianopol (1829).

Primarul Aurel Simionescu spune că, având în vedere că întreg centrul vechi la Brăilei este declarat monument istoric, casele care se găsesc în acest perimetru vor fi inventariate de o comisie formată din experți francezi, pentru a se vedea care dintre clădiri sunt relevante din punct de vedere al monumentului istoric. Inventarierea clădirilor din Centrul Istoric al Brăilei va ușura viața celor care locuiesc aici, în sensul că vor fi lăsate cu titulatura de monument doar acele construcții care se remarcă prin această titulatură. „Sunt unele case în această zonă care nu au nicio valoare istorică, motiv pentru care trebuie să diferențiem intervențiile și avizele care se dau. Dacă se dorește ca o casă monument, cu valoare arhitecturală apreciată de specialiști, să fie reabilitată, trebuie să am niște impuneri, iar dacă se dorește ca o alta, fără nicio valoare arhitecturală să fie chiar dărâmată, să poată fi demolată„, a precizat Simionescu.

Aurel Simionescu a avertizat și că, la un cutremur mai serios, în cazul clădirilor de patrimoniu din Centrul Istoric ar putea apărea efectul de domino. „Mie mi-e teamă, în zona din Centrul Istoric, de efectul de domino. Imobilele de pe strada Republicii sunt lipite unul de altul. Pe unele dintre ele s-au făcut intervenții de reparații, întreținere, consolidare. Municipalitatea mai are foarte puține clădiri în zonă, cele mai multe au fost restituite, iar când vrem să facem o consolidare, fie nu vrea cel care este proprietarul de la etajul I, fie nu vrea cel de la parter și tot așa„, a declarat Simionescu.

Pentru promovarea obiectivelor turistice din Brăila, Primăria a derulat, în 2012, proiectul intitulat „Brăila — cultură, locuri, tradiții și obiceiuri străvechi”, în valoare de peste un milion de lei, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul a urmărit punerea în valoare a clădirilor din Centrul Istoric al Brăilei, cu scopul de a atrage cât mai mulți turiști în orașul de la Dunăre. Organizatorii au gândit un traseu turistic pentru promovarea bisericilor vechi, care a cuprins Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, singura biserică fără turle din Europa, Biserica „Sfântul Nicolae”, la momentul construirii cea mai înaltă construcție din oraș, care deservea și ca turn de observație, Mitropolia rușilor lipoveni, care este Centrul Mondial al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, Biserica Greacă „Buna Vestire”, la care, în fiecare an, vin mii de pelerini pentru apa făcătoare de minuni de la izvorul cu puteri tămăduitoare de sub Sfântul Altar.

Brăila are numeroase monumente care îi conferă un farmec deosebit și-l face pe orice vizitator să se gândească cu plăcere la momentul reîntâlnirii cu el. Dispuse în semicercuri concentrice, străzile duc întotdeauna spre Dunăre, la faleză, unde localnicii vin să-și umple sufletul de frumos. Orașul atrage prin splendoarea arhitectonică și păstrarea stilului vechi. Turiștii care se încumetă să ajungă la Brăila nu vor regreta. Vor descoperi, pas cu pas, frumusețea istoriei, păstrarea tradițiilor, precum și liniștea locurilor„, afirmă directorul Direcției Cultură, Învățământ, Sport și Turism din Primăria Brăila, Camelia Gușatu.

Sursa: Historia.ro

Istoria Brailei, Strada Teatrului, Braila

Braila, Strada Teatrului

Braila, Strada Teatrului

Strada Teatrului te conduce spre Piata Poligon , strajuita de Casa Petre Stefanescu Goanga, monument istoric, pozitia 148, sf. Sec. XIX, aflata intr-o stare deplorabila, adapost pentru oamenii strazii; de sediul Societatii Romane De Asigurari din Braila, monument istoric , pozitia 101, unde functioneaza sectia de copii a Bibliotecii Judetene si de Centrul Cultural Nicapetre, restaurant, amplasat in Casa Embiricos, datand din 1912, monument istoric, pozitia 49. 

In unghiul format de strazile Teatrului si  Golesti s-a aflat Teatrul Passalacqua, inaugurat la 4 decembrie 1910 – „un teatru construit dupa toate cerintele moderne, similar celor mai mari teatre din strainatate ( …), un teatru ca o bomboniera”. Va fi inaugurat de Compania Dramatica Davilla cu piesa Refugiul in care a jucat Lucia Sturdza Bulandra, Tony Bulandra, Romald Bulfinsky s.a. Loja de 6 persoane costa 40 lei, loja de 4 persoane – 30 lei, locul rezervat – 7 lei, stal I – 5 lei, balcon I – 3 lei, balcon II – 2 lei si galeria – 1 leu. Pe frontispiciu, era inscris Teatrul Passalacqua si 1910, incadrate de doua litere. Menelaos Passalacqua locuia pe strada Golesti  colt cu C. A. Rosetti. Arena Passalacqua, anterioara Teatrului, situata vizavi, era in vara anului 1910 gazda reprezentatiilor trupei de comedii  Vernescu – Valcea, actor cu un umor irezistibil, piesele fiind schimbate zilnic.

Spectacolele de cinema mute erau acompaniate la pian de domnisoara  Blechner in functie de intamplarile de pe ecran ( Cand iubitii se desparteau, canta Intr-o piata persana, cand era vreo cavalcada, canta Cavaleria usoara … , Mihai Berechet, op. cit., p. 25 ) iar in pauze se prezentau momete de circ sau comice, sustinute de Iulian si Coana Manda ( in travesti, actorii  de la TNB, Maria Mohor si Ion Anastasiade ).

La Teatrul Passalacqua – cinema Marconi, miercuri 16 si joi 17 ianuarie rulau : Averea furata. Drama senzationala 800 m lungime. Eclair si O intalnire. Drama. Film Milano. Eclair – Journal iar la Teatrul Regal. Iluzion – Cinema, in aceleasi zile. Dogomar sau Infruntarea mortii. Drama realista, Pathe – Journal ( Expresul, 16 ianuarie 1913).

In 1926, intrepreinzator era Melelas Passalacqua, chirias cu contract si proprietar al aparatului marca Gaumont, ca si al celui de la cinematograful Lux, aflat pe locul fostei Arene de box, cel mai mare din oras ( 30 loji, 510 locuri la parter, 92  la balcoane si 200 la galerie), distrus in timpul celui de-al doilea razboi. Passalacqua avea 18 loji, 198 locuri la parter, 100 locuri la balcon si 200 la galerie. Reprezentatiie se dadeau cate doua in zilele de lucru si trei in zilele de sarbatori si duminici. In 1933, o statistica inregistra urmatoarele date : 162 locuri la parter, 16 loji a 4 locuri, dintre care una oficiala – 64 locuri, 64 locuri la balcon si 60 la galerie. Cinematograful avea si arena : 400 locuri la rezervat si 100 la galerie.

<< Spatiul cultural al Brailei, antebelice … rasfrangea spiritul unei vieti libere si prospere. Era o lume, in care nu se punea pentru nimeni, in termeni dramatici, problema painii de fiecare zi. Unii aveau mai mult, altii mai putin, fireste, dar de avut toti aveau pentru a trai cel putin cu decenta. Orasul era bogat, din comertul cu grane, se puneau la cale tot felul de afaceri si de muncit avea toata lumea unde. Se traia si vesel, se petrecea prin cafenele,tripouri, cabarete, prin gradinile de vara ce impanzeau Braila. In acord cu acest tumult se desfasura si o destul de intensa viata culturala, despre care si astazi marturisesc edificiile celor doua teatre, Comunal si Lyra, dupa cum ar fi marturisit si impunatoarea claditea a cinematografului Passalacqua, cu parter, loji, balcoane si galerie, cazuta victima demolarilor din epoca lui Ceausescu.>>( Gabriel Dimisianu, O librarie  din Braila, in Amintiri si portrete literare, Editura Eminescu, Bucuresti, 2003, p. 226 ).

O alta evocare ne ofera scriitorul Mircea Vasiliu ( op. cit., p.160) : Brilenii au ramas consternati cand au vazut cum in jurul cinematografului Pssalacqua se monteaza panouri metalice si cum sub protectia acestor panouri incepe sa se demoleze  cladirea uneia dintre cele mai reprezentative constructii ale orasului. Este adevarat ca aparusera niste crapaturi in unul din peretii din sala de spectacole din cauza unor tevi de apa sparte, dar in nici un caz nu era motiv de a se destrama cladirea. Infiltratia de apa a fost doar un motiv. Asa a cazut sub buldozere cel mai mare cinematograf avut de Braila. Sala de spectacole avea un parter amenajat cu scaune, iar pe lateral se  aflau la primul nivel separeurile loggiilor, elegante si capitonate in plus visiniu. Venea apoi balconul, dotat tot cu scaune, iar mai sus „galeria”, ultimul nivel. Tot interiorul cinematografului era ornat cu basoreliefuri si cu stucaturi  aurii, iluminatul fiind asigurat de aplice forjate, montate pe balustradele laterale ale loggiilor, ale balconului si ale galeriei, precum si de un imens candelabru din bronz forjat, atarnat in lanturi de tavanul salii de spectacole. Sala era deosebit de frumoasa, primitoare si de bun gust, cu mentiunea ca venirea la putere a comunistilor si nationalizarea localului ( care primise numele de 11 iunie !), purta amprenta unei vadite neglijente din partea noilor administratori.

Ca fost spectator in anii ` 50 la filmele in premiera de luni la ora 11 ( acum era numai cinematograf !) si ca martor la demolare, cand trei tractoare trageau in trei directii pentru a culca zidurile de peste un metru grosime, subscriu la nota lui Gabriel Dimisianu, traitor in acel perimetru. Daca n-ar fi fost demolat ( acum se numea 11 Iunie, mareata zi a nationalizarii   principalelor mijloace de productie !), in locul actualului cinematograf  Central, vizitat doar de cateva zeci de spectatori la filmele de premiera, ar fi fost prezentat cu mandrie, ca si Teatrul Maria Filotti, oaspetilor de seama, evident dupa restaurarea cuvenita.

Astazi, au disparul cinematografele si gradinile de vara –  cinematografe in aer liber  ( Popular; Lyra;  Passalacqua, ultima fiind transformata in targ de masini second hand), numite la Braila arene. Nici vorba de vreun Multiplex, Movieplex sau alte asezaminte de divertisment!

Frumusetea arhitecturii brailene poate fi admirata in toata maretia ei la cladirile de pe colturi, asa cum rezulta si din imobilul de pe strada Galati colt cu Golesti, care se intinde pana la Biserica armeneasca. La parter : merceria Ologeanu, frizeria Gheorghiu, cocosatul Antonescu – atelier de palarii sau , pe colt, debitul de tutun al lui nea Marcel. Dintre locatarii- proprietari de la etaj amintim : familia Ghiculescu, a carei fata, Luli, s-a casatorit cu Ionel Muller, emigrand in Grecia si apoi in Germania;  Maria Popescu, sotia lui Damian Popescu, proprietarul Casei Armatei; colonelul Tonitza si familia Negroponte, a carei ultimi descendenti, Alecu si Gigi erau tehnicieni dentari.

sursa: Ioan Munteanu, Editura EX LIBRIS,Braila, 2009

 

Casa Embiricos

Grecii, care ajunsesera la un sfert din populatia orasului, au fost iscusiti negustori, indeplinind rolul unei puternice Academii Comerciale practice pentru Tara Romaneasca. Cei mai multi greci se naturalizasera si, chiar daca n-au facut-o, au lasat un semn al trecerii lor prin Braila, asa cum e si cladirea de pe strada Belvedere nr.1, o capodopera a noului spirit din arhitectura locala, Casa Embiricos.

Conceputa in 1912 de catre arhitectul Lazar I. Predinger, a fost destinata ca sediu al agentiei de vapoare M. Embiricos & Co. si locuinta a marelui armator Menelaos Embiricos. Firma M. Embiricos & Co. efectua export de cereale si import de carbuni, detinea linia transatlantica de transport de calatori cu vapoare de lux.

Conceptul ilustrat de arhitect prin aceasta cladire – miscarea, dinamismul – este exprimat atat de volumetria ei cat si de organizarea interioara a spatiului. Totul este calculat in raport cu ceea ce trebuie sa simta vizitatorul care intra in casa: ospitalitate, incredere, siguranta. Plastica arhitecturala este caracteristica eclectismului de la inceputul secolului XX din Europa.

Integrata in stilul istoric, cu patru fatade principale, compusa din subsol, parter si etaj, cladirea se integreaza in plan in jurul unui hol central dezvoltat pe doua etaje cu camere dispuse perimetral si din care se accede la etaj printr-o scara monumentala din marmura. Cladirea monument contine cateva elemente de valoare artistica inegalabila: vitraliul policrom intutulat “Hermes” (zeul comertului), feroneria de exceptie a luminatorului si usile cu mari suprafete de geam cristal.

Despre un moment din epoca de inflorire, aflam la nivel fictional din scrierile lui Fanus Neagu:  “… este ziua nationala a Greciei si armatorul Imbericos, cu 99 de vapoare pe marile lumii, primeste in palatul din strada Belvedere pe capitanii de vas prezenti in port, pe sefii coloniei grecesti si, trasi la sorti, o suta de capitani di barcuta din cei aproape vreo patru mii cati forfoteau, peticiti si hamesiti de foame, prin portul cel mai bogat al Dunarii. Pe intreg cursul sarbatorii sirenele vaselor in ancora urlau in valuri, taceau, urlau din nou, tunuri de parada bubuiau saluturi ghiftuite, iar in gradina lui Imbericos se serveau, pe platouri uriase, elies, portocalia, mandarina, ouzo, lichior de trandafiri, vermuturi, mastica de Chios, miei fripti, si mai cu seama maruntaie, si hartane de ied, stropite cu vinuri dulci si aromate. Imbericos, in straie de pescuitor de bureti, ciugulea cate un fir de sparanghel in ulei, branzeturi frantuzesti, langustina si prajituri pregatite dupa retetele lui Brillant-Savarin. In copilarie, povestea tremurat, eclepsa petres apo tin Acropoli (am furat pietre de pe Acropole) si pe toate le-am adus ca sa le pun in coroana pe intrarea in hrubele Brailei. In tinerete, am slujit curvelor de la Cap Sunion. Che putanes apo to Sunio Coples. Hei, mai cu foc, mai cu foc, doamnelor, striga spre orchestra alcatuita din douazeci de femei, care canta sub arborii din fundul gradinii.

Casa Embiricos s-a nascut, a crescut, a inflorit, dar s-a si prabusit, cladirea fiind vanduta in anul 1927, cand afacerile firmei au scazut. Dupa 1930 destinatia cladririi a fost pe rand: sediul Societatii Meseriasilor braileni “Mihail Eminescu” (1930-1937), Dispensarul Casei Asigurarilor Sociale (1937), a fost ocupata de trupele armatei sovietice din august 1944 pana la retragera acestora din tara, iar apoi a adapostit un spital si o policlinica. Din 1987 s-a numit Casa Colectiilor de Arta iar din 2002 Centrul Cultural Nicapetre. In tot acest timp cladirea n-a fost modificata si nu a pierdut niciuna din componentele ei valoroase.