Brăila, pe malul stâng al Dunării, sau în Nordul Barăganului!?

Pe cât de ciudat poate părea, prezența Dunării şi Bălții pentru locuitorii din Brăila este foarte puțin remarcată. Zeci de mii de autoturisme față de câteva sute de ambarcațiuni de agreement, înseamnă, fără de tagadă, interesul foarte scăzut al localnicilor pentru petrecerea timpului pe apă.

Desigur, a avea o ambarcațiune nautică presupune multe probleme de legare la mal –un soi de parcare pentru bărci- dar, şi pentru maşini, asta este în Brăila o dificultate în creştere şi nu descurajează deloc amatorii de plimbări auto.

Acesta este cu siguranță motivul pentru care piața locală de servicii nu s-a “mişcat” pentru a pune la dispoziția amatorilor variante diverse de deplasare pe Dunăre. Brăila nu are turism. Nici n-a avut. Poate cel balnear, dar vârsta celor care vin la tratament exclude aventuri pe apă.

Pentru cei aflați în tranzit, probabil două – trei ceasuri ar putea fi disponibile dacă deplasarea ar prezenta elemente de interes. Şi din fericire sau nefericire, după caz, Dunărea la Brăila nu are cascade, cataracte, sau cine mai ştie ce ar putea prezenta interes pentru românii dornici de senzații tari.

Există totuşi ceva foarte special. Acel ceva pe care străinii de oraş îl simt aproape imediat. Şi se cheamă istorie, legendă, poveste, Natură aproape neatinsă. Şi pentru a înțelege aşa ceva, ai nevoie de îndrumare, de ghidaj.

Exista Inefabilul Brăilei.

Povestea fantastică a Chirei lui Istrati şi legenda arabului de-a răpit Chira şi-a ținut-o în Iezerul Chiriloaia, a legendarului Ştefan Vasali zis ”Terente” cu incursiunile din celebra ‘hoțoaică’ – barcă de o persoană, pe la fetele de bogătaşi, peste falia Hercinică dintre Bata Brăilei şi Dobrogea, pirateriile din convoaiele din zilele noastre, sutele de mii de păsări de baltă ce clocesc laolaltă ca niciunde-n Europa, lacuri cocoțate la sute de metri deasupra Dunării, în cariere părăsite, vinuri care fac fala concursurilor europene din vii atârnate peste dealuri aproape neştiute, temple mai vechi decât cele de la Stonehenge, şi atât de multe altele, legate de apa Dunării şi a Măreței Bălți.

Iar pentru a simți toate acestea, trebuie sa stai pe apă. În barcă mică sau mare, rapidă sau lentă, şalupă sau vaporaş, cu motor sau la rame. Şi să-ți povestească cineva care ştie. Şi argumentează.

Unii dintre noi vrem şi putem să împartăşim toate acestea şi altora. Şi avem şi bărci, şalupe. Ba chiar organizăm uneori şi excursii pentru prietenii noştri.

Balta şi Dunărea nu sunt doar ale noastre.

Când veți dori, le vom împărți şi cu voi!

Lucian Țilea