Evenimente Braila – „Cautatorii de Povesti” la Teatrul Maria Filotti
La Teatrul „Maria Filotti” din Braila va avea loc, luni 10.12.2012, la ora, 12,00, lansarea primei carti dedicata bibliotecilor publice din Romania, „Cautatorii de Povesti”, sub semnatura a patru autori, Radu Paraschivescu, Vlad Petreanu, Catalin Stefanescu si Irina Pacurariu.
Volumul cuprinde povesti adevarate, pline de culoare si personaje pitoresti si este rezultatul unei campanii de promovare a bibliotecilor publice din Romania, care a consemnat schimbarile si efectele in continuitate, datorate dezvoltarii bibliotecilor publice locale.
Campania este initiata de Programul Biblionet, o investitie de 26,9 milioane de dolari, pe o durata de cinci ani și care își propune facilitarea accesului la informatie, prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. Prin acest program, pana la finalul anului, peste 2.000 de biblioteci vor fi dotate cu peste 9.441 de calculatoare și echipamente aferente.
La acest eveniment va fi prezent Scott Andersen, director adjunct al Programului Biblionet, eroi ai povestilor si bibliotecari din regiune.
sursa: Stiri Braila
LEAVE YOUR COMMENT