Imparatul Traian

Roma sau Iasiul sunt asezate pe 7 coline iar Braila pe un promotoriu ( cu o altitudine de 25 de metri in Gradina Publica), in care, in timp s-au taiat numeroase vaduri pentru a accede la Dunare.

Oficial, cu acest nume, in recentele Coduri Postale, mai figureaza doar patru strazi. Cu sau fara nume, toate coboara in port, se scurg inspre port sau macar la Dunare. Toate acestea au concurat la faima Brailei de prim vad comercial al Tarii Romanesti, asa cum , dupa afirmatia lui Nicolae Iorga, prin privilegiul acordat negustorilor brasoveni in 1368, intentiona domnitorul Voda Vladislav, in dauna altor vaduri.

Le consemnam, in ordine, pe cele la care vom face referire : Vadul Pitipiului / Imparatul Traian, Vadul Sacagiilor / Danubiului, Vadul Budurului si Vadul Spitalului.

Cel mai cunoscut vad, desi nu cu aceasta calificare este Imparatul Traian. In planul lui Berroczyn din 1834 nu era proiectat, existand insa alte doua vaduri – al Schelei si altul ceva mai departe, in zona strazii / Vadul Pietrei. Pentru a se face legatura cu portul  ( Ulita Kiselev – actuala Mihai Eminescu – de la piata spre Dunare), s-a hotarat  taierea malului si daramarea caselor din perimetrul strazii, conform propunerii inginerului Andrei Covaci. Intre casele demolate se afla si aceea a domnului Constandin Vechilhargi, fost magistrat al orasului.

Sa numit initial, Vadul Pitipiului, dupa numele Cazinului Pitipiu, cazin ce se afla pe locul unde s-a inaltat Palatul Generala, azi sediul Flotilei de la Dunare. S-a mai numit Strada Portului si Calea Dobrogei, neaprobandu-se denumirea de Calea Virtutea Militara, avansata in acelasi context triumfalist al victoriei in Razboiul de Independenta.

Pe 10 mai 1878 se aniversa proclamarea Independentei si ostasii invingatori la Rahova, Plevna, Smardan, Grivita si Vidin au defilat pe Podul Mogosoaiei, proaspat numit in cinstea lor Calea Victoriei. Echivalentul acesteia in Braila era Calea Dobrogei.

In sedinta Consiliului Comunal Braila din 18 octombrie 1878, se analizeaza propunerea  consilierului D. Margaritescu de a se ridica „doua arcuri de triumf, unul la ambarcadera si altul la Ghecet cu ocazia trecerii armatei de ocupare in Dobrogea” si de a se numi strada ce coboara in port la ambarcadera, pe unde va trece armata ca suvenire pentru orasul nostru si pentru intrega tara – Calea Virtutea Militara”.

Ideea era inspirata de evenimentele din 8 octombrie 1878 cand, in Bucuresti, pentru primirea in cinste si onoare a ostasilor romani, la capatul soselei Kiseleff, fusese ridicat un Arc de Triumf pe sub care au trecut trupele avand in frunte pe domnitorul Carol.

Dupa deliberare, s-au hotarat urmatoarele masuri pentru „solemnizarea trecerii armatei romane in Dobrogea”: ridicarea unui arc de triumf la locul de  imbarcare si numirea strazii Portului de azi Calea Dobrogei. Ultima propunere va deveni oficiala cateva zile mai tarziu, la 23 octombrie 1878, cand „Carol I, prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala”semneaza urmatorul decret : „actuala strada a portului va purta in viitor numirea de Calea Dobrogei”. S-a ridicat un Arc de Triumf la „ambarcadera” . Nu este cazul sa ne intrebam unde este, deoarece, ca si Arcul de Triumf din Bucuresti din 1878, fusese construit din lemn si mucava. Cel dn Bucuresti a fost refacut in 1922 din lemn, stuc si paianta, pentru a fi inaugurat  in forma actuala ca opera a arh. Petre Ionescu de-abia la 1 decembrie 1936.

Hotararea mai prevedea : „In caz cand urbea noastra cu aceasta ocaziune va fi inaugurata si cu prezenta altetei sale regale, domnul, se vor face toate onorurile de receptie”, ceea ce s-a si intamplat pe data de 14 noiembrie 1878.

Pentru instaurarea administratiei civile si militare romanesti in Dobrogea s-a constituit la Pitesti o divizie condusa de generalul Anghelescu. Concentrata la Braila pentru trecerea Dunarii in Dobrogea pe un pod de pontoane, aceasta a fost trecuta in revista de catre insusi domnitorul Carol, care a dat urmatoarea proclamatie :

Soldati! Puterile Mari europene, prin tratatul de pace de la Berlin, au unit cu Romania Dobrogea, aceasta veche posesiune a parintilor nostri de mai inainte.

Azi  veti pune piciorul pe acest pamant care devine din nou romanesc, insa acum veti merge in Dobrogea, nu in calitate de cuceritori, ci de amici, ca frati ai locuitorilor care, de azi inainte, sunt concetatenii nostri. In aceasta noua Romanie veti gasi o populatiune care in cea mai mare parte este deja romaneasca. Insa veti gasi si locuitori de alt neam si de alte credinte. Toti acestia care devin membri ai statului roman, au acelasi drept la protectia mea si dragoastea noastra si a voastra!

Fiti in mijlocul noilor vostri concetateni, ceea ce ati fost atat in timp de pace, cat si pe campul de onoare: model de bravura si disciplina, aparatori ai drepturilor  Romaniei si ante luptatori ai legalitatii si ai civilizatiei Europei. Astfel va cunoaste acum intreaga Europa si cu mandrie confirmam aceasta.

Asadar, drum bun soldati si Dumnezeu sa va apere.

Traiasca Romania!

Datata la Braila la 14 noiembrie 1878

Este o proclamatie cu nimic mai prejos decat celei adresate  de capul ostirii la trecerea pe un alt pod de pontoane la Zimnicea, urmare a telegramei marelui duce Nicolae, comandantul suprem al armatei rusesti, aflat in fata dezastrului : Cauza crestinatatii fiind in primejdie, treceti Dunarea in ce conditii vreti, dar treceti cat mai grabnic.

Am facut aceasta lunga paranteza pentru a ne reaminti  ca, daca razboiul incepuse prin trecerea in Bulgaria ( desi nu trebuie sa omitem nici data de 21 aprilie / 3 mai 1877, cand drept raspuns la bombardarea orasului Braila, autoritatile au sechestrat 10 vase  aflate in port sub pavilion otoman, si nici scufundarea celui mai puternic monitor turcesc Duba Seifi la 12 mai 1877 de catre salupa Randunica, sub comanda maiorului I. Murgulescu), el s-a incheiat propiu zis odata cu luarea in stapanire a Dobrogei straveche provincie Scythia Minor. Aceasta  inseamna acces pe 240 km la Marea Neagra, singurul nostru prieten, dupa memorabila formulare a lui Gheorghe I Bratianu. Ca atare, data de 14 noiembrie1878 merita a fi celebrata alaturi de celelalte sarbatori nationale, dupa cum sugera dl. Maior Grigore Petre in revista Braila eroica.

Nu era prima prezenta la Dunarea braileana a domnitorului Carol: inca din anul 1866, la intoarcerea de la Constantinopol, unde i se inmanase firmanul si se recunoscuse noua constitutie, pentru cunoasterea pe viu a tarii, facuse o calatorie de-a lungul malului romanesc al Dunarii, poposind la Braila ( de la ora 10 seara 1/13 noiembrie pana la 9 dimineata 3/15 noiembrie), unde a fost primit de catre autoritati si populatie si sarbatoreste, asa cum citim din Memoriile Regelui Carol I al Romaniei ( de un martor ocular), volumul 3, Bucuresti, f.a., p 6- 10.

Printul se imbarca pe la orele 10 ( din Oltenita -n.n.) si ajunge seara la Braila, unde i se face o primire stralucita…Dupa TE DEUM, masa de gala, dupa care nelipsitul conduct de torte; orasul intreg pare in miscare.

Braila e un important oras comercial ( 30000 locuitori), cel mai important port pentru exportul de grane din Valachia; corabiile din toate tarile lumii asteapta aici sa se incarce…

Printul viziteaza si aici, ca pretutindeni, toate institutiile publice, cazarma, spitalul, scoalele, penetenciarul, multe biserici, precum si marile hambare de lemn pentru grane si cateva mori; de partea de catre uscat a orasului se afla un numar nesfarsit de ,mori de vant…

Pe la 12 ore, printul primeste corpul consular, apoi viziteaza gradina publica si portul. Seara da o masa tuturor notabilitatilor orasului si priveste apoi la iluminatie, Imbulzeala pe strada era asa de tare,incat uneori nu putea sa inainteze.

sursa: Ioan Munteanu, Editura EX LIBRIS,Braila, 2009