Sâmbătă, 14 februarie, un altfel de sărbătoarea a Sfântului Valentin
Duminică 15 februarie , de la ora 18.00, la Sala Studio a Teatrului Maria Filotti , am programat spectacolul „Casa” de Evgheni Grăşkoveţ şi Anna Matison, un text de o extraordinară actualitate, specific dramaturgiei ruse, un excelent amestec între comic şi dramatic, aşa cum este şi viaţa sub toate aspectele ei, un spectacol în care se vor regăsi şi cei maturi şi în mod special cei tineri. Regia aparţine Sânzianei Stoican, iar scenografia este semnată de Valentin Vârlan.
Spectacolul „Casa” este apreciat de publicul brăilean, a fost jucat cu succes pe scene din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării si a beneficiat de cronici pozitive din partea criticii de specialitate. În distribuţie: Alin Florea, Ramona Gîngă, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Liliana Ghiţă, Valentin Terente, Corina Georgiana Borş şi Marius Exarhu.
Teatrul Maria Filotti în parteneriat cu Primăria Brăila si Liceul de Artă Hariclea Darclee propun pentru sâmbătă, 14 februarie, un altfel de sărbătoarea a Sfântului Valentin , ca un preambul la tradiționalul Dragobete. Astfel, începând cu ora 16.30, in holul Casei Tineretului are loc o animație artistică realizată de Liceul de Artă Hariclea Darclee.
De la ora 18.00 în sala Casei Tineretului se va desfașura spectacolul Poveste în doi. În prima parte vor recita actorii Teatrului Maria Filotti – Cătălina Nedelea , Wanessa Radu , Zane Jarcu și Dan Moldoveanu, din lirica de dragoste românească contemporană in comentariul muzical al chitaristului brăilean Cosmin Cernat . Vor fi intercalate secvențe din mari povești de dragoste a cinematografiei .
În partea a doua a spectacolului este programat un recital al cunoscutei soliste Irina Popa acompaniată de compozitorul și pianistul brăilean Cornel Cristei.