Stefan Balan – Profesor si inginer constructor

Stefan Balan (n. 1 ianuarie 1913, Braila – d. 26 martie 1991, Bucuresti) – inginer constructor si profesor universitar. A urmat cursurile scolii primare si secundare la Braila. In anul 1930 a intrat prin concurs la Sectia de constructii a Scolii Politehnice din Bucuresti, iar in 1937, dupa obtinerea licentei, de inginer constructor, a fost retinut de profesor dr. A.G. Ioachimescu ca asistent la catedra de mecanica rationala, apoi conferentiar in1941, si peste 3 ani profesor suplinitor la Facultatea de Constructii, unde a tinut cursul de mecanica rationala. Sef al catedrei de mecanica teoretica la Institutul de industrializare a lemnului si la Institutul de drumuri si poduri din Bucuresti, intre anii 1948-1950. Sef al catedrelor de mecanica teoretica si rezistenta materialelor de la facultatea de poduri si constructii masive a Institutului de constructii din Bucuresti, functie care a detinut-o pana la sfarsitul vietii. Rector al Institutului de industrializare a lemnului si al Institutului de drumuri si poduri din Bucuresti.

Ajunge sa ocupe trei functii importante: intre anii 1956 si 1957 este Ministru al Constructiilor, Ministru al Invatamantului in perioada 1963-1969, si primar al municipiului Bucuresti in 1954-1955.

Ca ministru al Invatamantului, Balan a contribuit la reorganizarea si modernizarea invatamantului de toate gradele din tara noastra, aplicate din anul 1968.

A fost membru corespondent (1955) si titular al Academiei Romane in 1963. A ocupat functia de vicepresedinte al Biroului International al Educatiei de la Geneva intre anii 1958-1959, si vicepresedinte la Congresul Asociatiei Internationale a Oamenilor de Stiinta, in 1962. A condus, ca presedinte, sectia de pregatire a problemelor tehnice a Congresului pentru combaterea analfabetismului, Teheran, 1965. Presedinte al Institutului pentru standarde si marci (1963) si membru al Consiliului naţional al Cercetarii Stiintifice (1965). Obtine titlul de „Om de stiinta emerit” in iunie 1970.

Activitatea stiintifica a profesorului Balan a fost cantonata in trei domenii: rezistenta materialelor, teoria elasticitatii si mecanica teoretica. Atractia catre studii si cercetari in domeniul rezistentei materialelor se vadeşte odata cu inceputul activitatii sale, adica cu prilejul sustinerii in 1945 a tezei de doctorat, al carui titlu a fost Contributii la flambajul barelor drepte supuse la vibratii transversale. In aceasta lucrare, autorul a demonstrat ca formulele elaborate de Leanhard Euler şi Ludwig von Tetmajer pentru flambajul barelor drepte supuse la vibratii transversale nu sunt valabile, deoarece regimul dinamic amplifica solicitarea la flambaj a barelor. Relatiile stabilite de Balan ofera incontestabilul avantaj de a feri constructorul proiectant sa ajunga la supradimensionarea constructiilor care trebuie sa reziste la vibratii.

Stefan Balan este autorul unor studii aprofundate care au stabilit schemele de rupere pentru grinzile de otel si beton armat cu sectiuni variabile. Cercetarile, efectuate in colaborare cu V. Petcu si S. Rautu, au condus la determinarea criteriilor care duc la schema reala de rupere.

Impreuna cu cei doi cercetatori, inginerul a realizat un material (SPD-1) care prezinta, pentru solicitarea de tractiune, o diagrama caracteristica foarte apropiata ca aspect de cea teoretica stabilita de Ludwig Prandtl.

Cunoscuta sub denumirea de „cromoplasticitate”, metoda elaborata de Balan intervine in cazurile de cercetare in domeniul de deformare plastica in care procedeul fotoelastic nu poate fi aplicat.

Inginerul are valoroase contributii in ceea ce priveste aplicarea principiilor mecanicii teoretice la dimensionarea constructiilor supuse la vibratii si in seismologie. Astfel, intr-o lucrare scrisa în 1957 el demonstreaza ca la calculul constructiilor, in cazul vibratiilor trebuie sa se ia in consideratie nu numai fortele active, ci si cele de legatura si cele de inertie, deoarece toate formeaza un sistem de solicitari reale conjugate. Impreuna cu M.D. Ifrim si C. Pacoste, Balan a studiat teoretic si experimental aplicarea criteriilor de echivalenta dinamica in seismologia inginereasca pentru cazul general al structurilor polietajate cu un numar oarecare de paliere. Determinarea coeficientilor de echivalenta le-a permis autorilor sa configureze o metoda de simplificare a proiectarii sistemelor complexe reale cu mai multe grade de libertate prin inlocuirea acestora cu sisteme echivalente fictive monomastice cu un singur grad de libertate. Sistemul fictiv are aceeasi pulsatie si perioada ca cele ale sistemului real. Comunicarile facute pe aceasta tema, la a treia Conferinta Internationala de Seismologie (Noua Zeelanda, 1965) si la simpozionul international pentru efectele sarcinilor repetate asupra materialelor si structurilor (Mexico City, 1966) au starnit un real interes.

Acesta a avut preocupari si in alte domenii conexe, cum sunt istoria mecanicii, fundamentele statisticii, mecanica aplicata la seismologia inginereasca, termodinamica. El a desfasurat o bogata activitate teoretica si experimentala in cadrul Centrului de mecanica a solidelor pe care l-a condus din 1965. A coordonat elaborarea si aparitia primelor doua editii a Lexiconului tehnic roman, al carui redactor sef a fost. Pentru aceasta ultima contributie a fost distins cu Premiul de Stat in anul 1955. Profesorul Balan a desfasurat si activitati ingineresti de proiectare si chiar de executare a unor lucrari de constructii civile.

Moare la data de 26 martie 1991, la Bucuresti.

Lucrari de referinta:

• Contribuţiuni la flambajul barelor drepte supuse la vibraţii transversale, teză de doctorat, Facultatea de construcţii, Politehnica Bucureşti, 1945;
•  Asupra forţelor de inerţie şi principiul lui d’Alembert, Bucureşti, 1957;
•  Introducerea masei plastice SDP-1 în studiul construcţiilor pe modele la scară redusă, în colaborare cu S. Răutu şi V. Petcu, 1958;
•  A new method for studying the behaviour of structures in the elasto-plastic range. Chromoplasticity, în colaborare cu S. Răutu şi V. Petcu, 1959;
•  Direct determination of equivalence coefficients of masses in the antiseismic computation of structures, în colaborare cu M. Ifrim şi C. Pacoste, Auckland-Wellington, Noua Zeelandă, 1965;
•  Dynamic equivalent of antiseismic structures considering the deformability of the foundation ground,în colaborare M. Ifrim şi G. Pacoste, comunicare la International Symposium of Effects of Repeated Loading of Materials and Structures, Mexico City, 15-17 septembrie 1966;
•  Criteriul echivalentului dinamic în calculul structurilor antiseismice, în colaborare cu M. Ifrim şi C. Pacoste, 1966;
•  Mecanica teoretică şi aplicată, în colaborare cu A. Beleş, vol. I, Introducere în mecanică, Bucureşti, 1942;
•  Lexiconul tehnic român., coordonator, ediţia I, vol. I-VIII, 1949-1956;
•  Evaluarea unei clădiri vechi, Bucureşti, 1949;
•  Stâlpi de beton armat, revista „Arhitectură şi construcţii”, 1949;
•  Studiul comportării construcţiilor în zona elasto-plastică cu ajutorul metodelor cromoplastice, în colaborare cu S. Răutu şi V. Petcu, 1959;
•  Studiul comportării unei grinzi Vierendeel în zona elasto-plastică cu ajutorul unui model cromoplastic, în colaborare cu S. Răutu şi V. Petcu, Moscova, 1960;
• Cromoplasticitatea, în colaborare cu S. Răutu şi V. Petcu, 1963.

Sursa: crispedia.ro