„Universul poeziei lui Eminescu”- Constanţa Abălaşei Donosă
„L-am iubit pe Eminescu, de cum am terminat de învățat alfabetul să pot citi, să pot scrie. Nu numai că mi-a fascinat copilăria și adolescența prin toată creația sa, însă l-am iubit și pentru frumusețea chipului său, care mi s-a părut din totdeauna că este un crai de la Răsărit, călătorind prin această lume cu creația sa plină de har și frumusețe.” – Constanţa Abălaşei Donosă
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850 și moare la 15 iunie 1889.
În anul 1930 din perioada interbelică, marele dramaturg englez Bernard Shaw luând cunoștință cu marele poet român prin intermediul unei traduceri făcută de Sylvia Pankhurst, spunea despre ritmul fundamental al creației eminesciene, despre miracolul Eminescu; ,, fluiditate și durată, opacitate și transparență, viață și moarte. ,, Mai târziu prin anul 1978, remarcabila cercetătoare hindusă Amita Bhose spunea; ,, Prima mea întâlnire cu poezia eminesciană mi-a produs o mare uimire. Descopeream o întreagă lume; în care Orientul se întâlnește cu Occidentul, Europa se unește cu Asia, finitul se desmărginește și granițile se șterg. ,, Cum de pildă și prof. Vincerizo Cappellatti, directorul general al Institutului Enciclopediei Italiene, unul din marile așezăminte culturale mondiale cu filiala la New-York face diligențele ca în anul 1989, la un veac de la moartea poetului să aibe loc un răsunător congres, Eminescu la Roma. Dar și în Dacia Eternă au avut loc asemenea manifestări unde s-au întâlnit Eminiscologi din mai multe culturi europene și extraeuropene având ca obiectiv imaginea lui Eminescu și a operei sale. În anul 1989 la cei 100 de ani de la moartea sa, nu mai exista nici un martor viu al existenței sale pământești.
Adevărații contemporani ai săi suntem noi care avem uriașul privilegiu de a vedea cu ochii acel viitor necunoscut pentru cei din timpul nefericitelor sale zile de viață, când nimeni nu bănuia că el va deveni un mit, cel mai glorios mit românesc, care face parte integrantă din patrimoniul literaturii universale.
În universalitatea unui mare scriitor se implică în mare măsură și hazardul. Una dintre ele variază raza de răspândire a limbii în care se traduc operele cu valoare intrisec universală. O limbă de largă circulație este un mare agent publicitar pentru un mare scriitor. Întâmplându-se să se ivească în Anglia, spre exemplu, Shakespeare, a ajuns la o cunoaștere unanimă astăzi datorită împrejurărilor fiindcă limba engleză a devenit principalul idiom de circulație planetară. O altă carte pe care o mai dau spre exemplu este a lui Gabriel Garcia Marquez cu numele de ,,Un veac de singurătate,, .Aceasta și-a datorat rapida difuzare pe toate continentele, nu numai datorită faptului că este una din marile cărți ale secolului XX și că aparține genului prozastic, ci și datorită faptului, că a fost scrisă într-o limbă cu aria de răspândire a spaniolei.
Ca însușire inamentă, ca dat, semnificația și valoarea universală a poeziei lui Eminescu, au fost intuite încă de timpuriu pe când el avea vârsta de 23 de ani. Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală este la nivelul culturii europene de azi. Cu neobosita lui stăruință de a citi și studia, de a cunoaște cât mai mult, el își înzestrează fără preget memoria cu opere însemnate din literatura antică și modernă. Cunoscător al filozofiei și în special a lui Platon, Kant și Schopenhauer, și nu mai puțin a credințelor religioase mai ales a celei creștine și boudaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedând știința celor publicate până azi din istoria și limba română, el se află în comoara ideilor și a unor orizonturi fără margini a gândirii omenești. Luxul, starea materială, ambiția și iubirea de glorie, nu au făcut parte din preocupările sale. Eminescu a făcut parte din acea pleiadă de poeți în care exemplaritatea nobleței s-a vădit deopotrivă în viață și în operă. Asemenea atitudini de neștirbită consecvență și convergență sunt extrem de rare; o întâlnim la Socrate, la Dante, la Giordano Bruno.
Judecând editarea operei lui Eminescuîn perspectivă istorică, distingem câteva etape, determinate de stadiul cunoașterii moștenirii sale literare. La sârșitul anului 1883, Titu Maiorescu tipărește volumul de Poezii într-o frumoasă ediție, devenită raritate biografică. După aceea Maiorescu retipărește volumul în 11 ediții până în anul 1914. În anul 1890 și 1891, V. G. Morțun tipărește la Iași versuri și proză de Eminescu. Aceste ediții cunosc o circulație restrânsă. În anul 1902 se deschide o nouă etapă în editarea operei lui Eminescu, odată cu donarea manuscriselor către Academia Română, de către Titu Maiorescu ce le-a avut sub păstrare. Atunci cercetătorii avizați fac cunoștință cu moștenirea literară eminesciană aflată la Academia Română. Cea mai importantă realizare editorială a acestei epoci rămâne volumul Opere complete, tiăpărit la Iași în anul 1914. Aspectul cel mai semnificativ al operei lui Eminescu în această epocă îl constitue tipărirea pe secțiuni; creație populară, poezie, proză, publicistică.
Ediția națională fondată de către Dumitru Panaitescu-Perpessicius în anul 1939, marchează etapa decisivă și integrală a operei lui Eminescu. Marele editor Perpessicius, pornește de la experiența destul de bogată a înaintașilor săi și planurile de perspectivă pentru opera lui Eminescu o vede cuprinsă în 18 – 20 de volume. D.P.Perpessicius editează între anii 1939 – 1963 primele două secțiuni din opera literară a poetului; poezia ( vol. I-IV ) și literare ( vol. VI ). Munca îndelungată și de uzură la descifrarea manuscriselor are ca urmare faptul că Perpessicius își pierde vederea și este silit să părăsească șantierul de lucru pe care trudise câteva decenii. Continuarea ediției naționale a operei eminesciene se datorează lui Al. Oprea, directorul Muzeului Literaturii Române, succesorul lui Perpessicius la conducerea acestei instituții. Se tipărește succesiv Opere VII – Proză literară 1977; Opere IX – Publicistică 1980; Opere XIV – Traduceri 1983; Opere IX – Publicistică 1984; Opere XII și XIII – Publicistică 1985; Opere VIII – Teatru 1988; Urma să apară Opere XVI – Corespondența și Opere XV – Fragmentarium.
In scrierile sale despre Eminescu, George Călinescu spunea; ,, Eminescu, a trăit într-un veac ingrat ce nu răspundea idealurilor sale, a plâns și a blestemat, apoi s-a îmbolnăvit și a murit foarte tânăr. Tot ce a avut de spus a spus până la 33 de ani. Viața lui se confundă cu opera sa. Eminescu, nu are altă biografie ! De aceea oricine îl va citi pe orice punct al globului s-ar afla, va înțelege că Eminescu a exemplificat o dramă a omului, că a scris în versuri o zguduitoare biografie. Rar se întâmplă ca un poet să fie sigilat de destin, să ilustreze prin el însuși bucuriile și durerile existenței sale. Eminescu va rămâne în poezia românească și universală, poetul nepereche. ,,
Pentru mine Eminescu, este cel mai mare poet al lumii !
El a știut să exprime în mod remarcabil prin vers fidelitatea aspirațiilor sale, farmecul iubirii și al naturii, întregul univers care pentru el sunt legi aproape fără excepție. Opera lui Eminescu, merită să fie cunoscută de oricare iubitor de poezie dintre popoarele acestei lumi.
Pagina Oficiala: constantaabalaseidonosa.ro
Facebook: Constanţa Abălaşei Donosă