Expoziția fotodocumentară – „Brăila – Carte de vizită”
Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, organizează expoziția fotodocumentară: „Brăila – Carte de vizită”, cu ocazia sărbătoririi Sf. Ierarh Nicolae, patronul spiritual al Brăilei. Expoziția cuprinde cărți și alte documente din colecțiile bibliotecii și va fi deschisă publicului în perioada 5-15 decembrie 2014.
Atestată documentar la 20 ianuarie 1368, situată în imediata vecinătate a Dunării, Brăila a devenit cunoscută ca un important centru comercial. Orașul are un ansamblu de clădiri și monumente istorice, bunuri de patrimoniu, precum și un centru istoric bine conturat.
Unele dintre cele mai reprezentative puncte de atracție pentru turiști sunt: Stațiunea Lacu Sărat, Teatrul Maria Filotti, Muzeul Județean, Portul Brăila, Biserica Greacă, Palatul Agriculturii, Statuia Ecaterinei Teodoroiu și Orologiul din centrul vechi al Brăilei. Pe plan spiritual și religios, Brăila este patronată de Sf. Ierarh Nicolae, sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie.