Braila – Bazinul Docuri

Braila - Bazinul Docuri

Braila - Bazinul Docuri

Carte postala ( din colectia personala) editata de ” Libraria Manea & Stanescu ” si circulata la 31 martie 1925 .

Aceasta c.p. prezinta Bazinul Docuri inghetat ,in iarna anului 1924 ( de la 16/01 la 13/03 ) cand Dunarea a fost inghetata total timp de 67 de zile.

Dintre multele ambarcatiuni aflate la iernat in port, se vad in imagine numele clar a doua slepuri :” MARIE ELISABETH”( putin mai jos e scris ” L. e. M.F ” , probabil numele proprietarilor) si ” PELES” ,cu o capacitate de 1078 tone, proprietatea lui Th. si Sp. Levendis din Braila.

De asemenea in plan indepartat se vad silozurile ( cladirea masiva ) construite de Anghel Saligny ,intre anii 1887 – 1891, la care s-a folosit pentru prima data in lume betonul armat !

In 22 noiembrie 1945 slepul „Peles” a fost confiscat de comunisti si trecut in proprietatea noii infiintate companii mixte sovieto-romane „Sovrom Transport” – SRT.

Slepul „Marie Elisabeth” nu apare pe lista de confiscari pentru ca probabil proprietarii ( armatorii ) nu erau cetateni romani .

 

Surse :

1) „La Commission Europeenne Du Danube et son Oeuvre de 1856 A 1931 ” , Paris, Imprimerie Nationale, MCMXXXI

2) „Navigatie si…politica ” , Carmen Atanasiu, Mariana Cojoc, Andreea Atanasiu, Editura Muntenia & Leda, Constanta, 2001

Multumim domnului Marinel Chiriac pentru informatia trimisa!

PAL a fost „arsă” de chibriturile turceşti

PAL a fost „arsă” de chibriturile turceşti 1

PAL a fost „arsă” de chibriturile turceşti

Fosta Întreprindere de Prelucrare a Lemnului din Brăila avea şi ea un aport important la economia oraşului şi a ţării. Aici se produceau plăci aglomerate din lemn (PAL), dar şi chibrituri şi mobilier din lemn masiv, foarte apreciat la export. După Revoluţie, şi această unitate a alunecat ireversibil pe panta falimentului.

PAL a fost „arsă” de chibriturile turceşti 1

La mijlocul anilor ’90, a fost privatizată, însă managementul practicat de noii patroni s-a dovedit a fi dezastruos. A rămas antologică o explicaţie oferită de conducerea unităţii, în acea perioadă, când a fost întrebată de ce nu mai este rentabilă această firmă. Şefii au dat vina pe chibriturile importate cu preţ de dumping de la turci.

Asta deşi chibriturile produse la Brăila nu au excelat niciodată din punctul de vedere al calităţii, iar întreprinderea se baza mai mult pe producţia de PAL şi de mobilă. Tot la Brăila se produceau şi lanţuri, cuie şi ţaglă laminată, la fosta întreprindere „Laminorul” care a intrat, de asemenea, în faliment. Şi fabrica de ciment „Stânca” a fost un punct de reper al economiei locale, cimentul produs aici fiind atât de bun încât a fost folosit inclusiv de Armata Germană la ridicarea celebrelor cazemate de război. Între timp, „Stânca” a fost rasă de pe faţa pământului pentru a face loc hipermarket-ului „Pic”, care după nici trei ani de la inaugurare a intrat în faliment.

Sursa: Florentin Coman, adevarul.ro

Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot

Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot

Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot

A fost o vreme când Brăila excela la capitolul capacităţilor de producţie. Aici s-au produs celebrele excavatoare de la „Promex”, de aici au plecat la export mii de tone de fibre, celuloză şi hârtie şi tot de aici erau livrate piese de mobilier renumite în lume. Merită amintite chiar şi chibriturile care se fabricau pe malul Dunării, cu toate că nu aveau o faimă prea bună, pentru că se aprindeau foarte greu.

Din punct de vedere economic, Brăila se numără printre oraşele care au avut cel mai mult de pierdut în tranziţia care a urmat de la comunism la capitalism. Întreprinderile care înainte de 1989 ofereau locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni au dispărut, rând pe rând, de la jumătatea anilor ’90 până în prezent.

Fabrica de excavatoare „Promex”, fostă „Progresul”, a fost, în timpul regimului comunist, un adevărat brand al Brăilei. „Întrerprinderea avea, în 1989, 13.000 de angajaţi şi ajunsese să producă 1.200 de excavatoare pe an. În 1990, primul an de după schimbarea de regim, s-a atins un vârf al exportului. Atunci am vândut în Rusia 1.200 de excavatoare, iar către Occident s-a livrat utilaj metalurgic în valoare de 80 milioane de mărci germane. În urma acelor exporturi, am înregistrat cel mai mare profit dintre toate unităţile Ministerului Construcţiilor de Maşini – circa 35 milioane de dolari”, îşi aminteşte Constantin Cibu, fost director general al „Promex”, în perioada 1988 – 1991.

Privind retrospectiv, Cibu consideră că felul cum au evoluat lucrurile pentru uzina brăileană, după performanţa din 1990, este exact pe dos faţă de cum ar fi trebuit să fie. Astfel, în loc să fie felicitat pentru rezultatele obţinute, acesta a avut surpriza să constate că o comisie venită de la Bucureşti îl concediază fără a-i oferi prea multe explicaţii.

Ciudat este nu mi s-a imputat nimic, pur şi simplu m-au dat afară. A fost o chestiune, cu sindicatele care porniseră o mişcare de protest, aşa cum era moda în perioada aceea, şi cam de aici mi s-a dat de înţeles că mi se trage. Peste ani, liderii de sindicat de atunci au recunoscut faţă de mine că au fost manipulaţi. În fine, asta e istorie, n-are rost să mai vorbim. Cert este că, începând din 1991, după ce am fost dat afară, uzina a mers din ce în ce mai prost, până când a ajuns în stadiul pe care îl ştim astăzi, adică practic nu a mai rămas aproape nimic din ea, chiar dacă a fost privatizată”, spune Cibu.

Acesta îşi aminteşte că în anii ’80 s-au făcut investiţii masive în acest obiectiv economic, astfel că informaţiile apărute după revoluţie, cum că este o fabrică învechită şi nerentabilă, erau doar dezinformări. „Se investise în utilaje dar şi în oameni. Aveam specialişti foarte buni, aveam 170 de maşini cu comandă numerică, foarte performante pentru perioada aceea.

Chestia e că, undeva, nu s-a vrut ca această fabrică să mai existe”, este de părere Constantin Cibu, cel care, în anii 2000, a intrat în politică, prinzând un mandat de primar al Brăilei şi unul de senator PNL. În prezent, de pe marea platformă industrială unde funcţiona „Promex” cândva au mai rămas câteva hale cumpărate de o firmă privată. Restul capacităţilor de producţie au fost făcute una cu pământul.

Sursa: Florin Coman – adevarul.ro

Combinatul Chimic a ajuns decor de filme de groază

Combinatul Chimic a ajuns decor de filme de groază

Combinatul Chimic a ajuns decor de filme de groază

Un obiectiv economic masiv al Brăilei a fost Combinatul Chimic, care producea fibră, celuloză şi hârtie. Construcţia Combinatului Chimic de la Chiscani a început în 1956, iar în 1959 s-a dat în funcţiune prima fabrică, de carton duplex-triplex. A urmat o perioadă de investiţii masive, pe lângă fabrica de hârtie şi carton înfiinţându-se şi un combinat de fibre artificiale (CFA), denumit ulterior „Dunacor”. În anii ’70 – ’80, cele două entităţi s-au unit, dând naştere celei mai mari capacităţi de producţie fibre, celuloză şi hârtie din România. Ziaristul veteran Constantin Ionescu, care a relatat numeroase ştiri despre industria brăileană, în anii ’70 – ’80, îşi aminteşte că la Brăila a funcţionat Centrala Industriei de Celuloză şi Hârtie din România.

„Combinatul dădea de lucru la mii de oameni. Era un furnicar acolo, când secţiile funcţionau la capacitate maximă. În anii ’70 – ’80 se investea continuu în noi şi noi capacităţi de producţie. Miliarde de lei s-au investit aici. Combinatul dispunea de cantină şi microcantine, unitate de pompieri, şcoală profesională, blocuri de locuinţe şi cămine, club, formaţii/echipe cultural-artistice şi sportive, stadion, autobuze şi nave de agrement”, îşi aminteşte jurnalistul.

În prezent, fosta platformă chimică poate servi drept decor pentru filme de groază. După 1997, când a fost declarat falimentul combinatului, halele s-au degradat continuu. Câteva firme de „băieţi deştepţi” care au „privatizat” fosta întreprindere comunistă nu au urmărit decât să vândă la fier vechi utilajele combinatului. Apoi, halele au intrat pe mâna hoţilor de fier vechi, care au tocat sistematic fiecare zid în parte pentru a scoate armăturile metalice.

Sursa: adevarul.ro

Conacul Orezeanu din comuna Traian

Conacul Orezeanu din comuna Traian

Conacul Orezeanu din comuna Traian

Undeva în mijlocul Bărăganului, lângă comuna brăileană Traian, se pot vedea astăzi ruinele unui conac boieresc care şi-a trăit perioada de glorie între cele două războaie mondiale. Toată protipendada României venea aici să participe la partide de vânătoare şi petreceri pantagruelice. Acum, toate acestea sunt amintiri intrate în legendele locului. 

Conacul a fost construit de un mare moşier, pe nume Filip Orezeanu care avea proprietăţi în mai multe judeţe, printre care şi Brăila. La începutul secolului XX, marele boier s-a hotărât să îşi construiască un conac în câmp, lângă satul Traian, într-un loc uşor accesibil, fiindcă prin apropiere trecea calea ferată. Clădirea, care ieşea în evidenţă nu atât printr-un stil arhitectonic foarte complicat, cât prin decoraţiunile de ceramică de pe zidurile exterioare, avea destinaţie de casă de vacanţă. Se spune că familia boierului Orezeanu i-a avut ca invitaţi aici, printre alte nume sonore, pe fostul ministru de externe Nicolae Titulescu, fostul prim-ministru Armand Călinescu.

Camerele conacului erau dotate cu mobilier de lux, slugile trudeau ca să le fie doamnelor şi domnilor şederea cât mai plăcută, în grajduri erau disponibili cai de rasă pentru plimbări pe înserat, iar în zilele fierbinţi de vară se putea înota într-o piscină de dimensiuni generoase. Exista o cramă amenajată într-o movilă de pământ, iar într-un pavilion din fier forjat se puteau purta discuţii lejere, la o cafea şi o chesea cu dulceaţă. Curtea conacului arăta a grădină englezească. O fântână arteziană şiroia în zilele de vară, iar diferite specii de flori exotice încântau vizitatorii din jardiniere de piatră în formă de lalele.

ruinele conacului Orezeanu

Asta a fost până după cel de-al doilea război mondial. Declinul a început când casa a fost sechestrată de Armata Roşie, care şi-a amenajat acolo un punct strategic de observaţie, dată fiind apropierea de calea ferată. Între timp, familia Orezeanu luase mobila şi tot ce s-a mai putut lua şi fugise în străinătate.

În timpul regimului comunist, clădirea a servit drept sediu al Secţiei Mecanizată a Agriculturii Traian. Aşa se explică şi culoarea galben-spălăcit de pe exteriorul zidurilor. Dar, în afară de acea culoare standard din timpul regimului comunist, conacul a fost păstrat cu grijă.

Conacul Orezeanu

Ruinele conacului Orezeanu, pierdute în mijlocul Bărăganului

Existau patru camere mari şi trei mai mici, plus holul care avea pereţii pictaţi. La subsol se amenajase o cantină. Grajdurile erau în picioare, crama la fel. Totul se păstrase aşa cum lăsaseră cei din familia Orezeanu„, îşi aminteşte Nicuşor Abăseacă, primarul Comunei Traian, care a lucrat vreme de 13 ani la fosta SMA.

Dezastrul adevărat a început pentru conacul Orezeanu pe la mijlocul anilor ’90, când „Agromec” Traian, urmaşa SMA din localitate, a intrat în faliment. Tot cam atunci, un urmaş al familiei Orezeanu, Ion Cristescu Orezeanu, stabilit în Elveţia, a revendicat atât conacul cât şi circa 170 de hectare din zona Traian. După ce Cristescu Orezeanu a răposat, în urma lui au apărut numeroşi moştenitori, care au început să îşi dispute această proprietate.

Nici până la ora actuală nu se ştie cu precizie cine este proprietarul conacului, sau mai exact a ceea ce a rămas din el. Doar câteva ziduri mai stau în picioare, în rest totul a fost distrus de hoţii de cărămidă. Grajdurile nu mai sunt, crama nu mai există, jardinierele de piatră au fost sparte şi ele pentru a li se fura armătura metalică, chioşcul din fier forjat s-a numărat printre primele victime ale „lăcustelor” care au profitat de faptul că proprietatea aceasta n-a fost păzită de nimeni.

Sursa: adevarul.ro

Povestea lui Codin, tâlharul care a speriat Brăila

Povestea lui Codin, tâlharul care a speriat Brăila

Povestea lui Codin, tâlharul care a speriat Brăila

Era un mahalagiu cam de vreo treizeci de ani. Mustaţa o avea neagră, iar părul soios. Şi-a omorât tatăl, iar pe mama, Anastasia, o bătea periodic şi o trimitea pe „pietroiul” din faţa porţii. Uriaşul şi-a omorât chiar şi fratele de cruce, pe Tănase.

L-a omorat şi pe prietenul care i-a întins un păhărel la nevoie, Alexe, care tânjea dupa frumuseţea iubitei lui, Irina, cel puţin aşa spune legenda. A rămas în memoria brăilenilor ca „Uriaşul din Port”. Ca el, mulţi alţii în Brăila, însă Codin, ca şi Terente, a dat identitate locului. Au îngrozit România prin faptele lor. Au tâlharit, au furat, au falsificat, au ucis chiar. Au fost celebri şi de temut în vremea lor.

Alături de Terente, varianta vulgară a eroului pozitiv care a marcat viaţa socială a Brăilei în perioada interbelică, personajul Codin reprezintă o altă emblemă a spiritului brăilean, într-o variantă literară, pe care, cu iscusinţă, Panait Istrati a reuşit să-l impună în memoria culturală naţională şi nu numai. Chiar şi acum, după atâta amar de vreme, poveştile pe care le auzim de la cei bătrâni ne captează ore-n şir atenţia.

 

Pe urmele „Uriaşului din Port

Ghid de nădejde în această incursiune jurnalistică ne-a fost conf. univ. dr. Zamfir Bălan, directorul adjunct al Muzeului Brăila, editor al operelor istratiene.

Codin este inspirat din realitate. Personajul pe care l-a cunoscut Istrati se numea Călin. El a intrat în circuitul legendelor şi povestirilor de cartier, graţie operei lui Panait Istrati„, ne spune încă de la început Zamfir Bălan.

Codin a trăit în Comorofca, mahalaua brăileană, înainte de primul Război Mondial. Era un mahalagiu cam de vreo treizeci de ani, gătit în straie de sărbătoare, luxos. De statură atletică, omul stătea rezemat într-un cot şi surâdea binevoitor.

„Sub toraxul sau herculean era incins cu un brau lat, de lana alba, din care iesea manerul unui cutit varat in teaca. Langa el, o palarie noua si un ciomag noduros, de corn afumat. Daca n-ar fi avut niste ochi atat de cruzi si o talie de bataus, neobisnuita, mustaţa o avea neagră şi tare răsucită, părul soios de unsoare parfumată şi pieptănat mitocăneşte as fi zis ca aveam in fata mea unul dintre acei numerosi muncitori din port, carora li se spunea „vagonari” – crai, betivani si zurbagii in toate zilele de sarbatoare” – aşa îl descrie Panait Istrati pe Codin, în opera cu acelaşi nume. Descrierea este făcută după prima întâlnire a autorului cu personajul Călin. „Cuţitar” din Comorofca.

 

URAT SI DE TEMUT.

Comorofca, mahalaua braileana in care, inainte de primul razboi mondial – intre 1866 si, posibil, 1897-1898 – , a trait Codin, era de un pitoresc semibalcanic, avand conturul, atmosfera si izul sufocant al mizeriei, o mahala obisnuita cu violurile si crimele, care, nici astazi, nu s-a pierdut de acele vremuri, cunoscuta pentru „cutitarii” ei, nascuti, parca, toti din Codin. In acest spatiu, la crasma Anghelinei, Codin a devenit o legenda. Talharul plecase de acasa, intr-un satuc aflat pe malului Ghecetului, la varsta de 13 ani, dar s-a intors la 18: „Codin a fost batut si chinuit, cand era copil (…)

Si bietul copil suferea, fiindca si parintii, si vecinii ii spuneau ca e urat. Da, era urat, avea un cap de maimuta, umflat ca un cimpoi, dar, Doamne, Dumnezeule, ce vina avea el! (…) Baiatul s-a inrait. La treisprezece ani, parintii nu mai puteau sa-l bata si veni randul lor sa fie batuti, caci Cel-de-Sus nu lasa nici o fapta fara rasplata”. „Toti il urau din pricina tariei lui!” Devenise o prada pentru puterea lui, se ascundea in balti, dar „dusmanii” il cautau: „Au gasit pe unul din ei lat, cu un lighean de mate iesite din burta. Codin il simtise, era si luna plina, si a ucis, aparandu-se”. Atunci, Codin a stat zece ani in puscarie. S-a intors „Ocnasul” si a devenit „Uriasul portului”. Si-a facut o banda, s-a aciuat la crasma Anghelinei si si-a facut-o iubita pe Irina, o tanara de o frumusete tulburatoare, care contrasta cu uratenia lui.

Codin isi apara mahalaua cu pumnul si cutitul si nu putea fi dovedit: „Ciomegile trosneau, cutitele cadeau din maini zdrobite: alte cutite ramaneau amenintatoare, gata sa se infiga in inima sau in burta. Adversarii dezarmati se rostogoleau intr-un corp la corp inversunat. Mamele si sotiile batausilor din mahala le sareau in ajutor si loveau la nimereala”. Crescut fara frica nimanui, incoltit de toti din toate partile si traind in mahalaua in care noaptea nici politistii nu cutezau sa-si faca rondul, Codin si-a facut din forta pumnului si din spaima pe care o da omului amenintarea cutitului – principii de viata.

Istrati l-a cunoscut pe tâlhar în cartierul „cuţitarilor” din Brăila, Comorofca, la vârsta de 12 ani. Codin era o legendă încă de pe atunci: „ieşise din închisoare, era spaima mahalalei, căuta cearta unora şi altora şi dădea cu cuţitul„.

 

A MURIT DE MANA „CIUMEI”

Codin n-a murit nici rapus de vreun dusman, nici de holera care a bantuit, in acele vremuri, si meleagurile existentei sale. „Ciuma” ii spunea el mamei sale si era „fiul a doua rame” – parintii sai. De aceasta „Ciuma” a murit Codin. Intr-o noapte de noiembrie, Anastasia a turnat doi litri de ulei incins pe gatul fiului si l-a omorat, in timp ce dormea, convinsa ca a scapat lumea de un monstru. Apoi a incremenit la capataiul feciorului, „cu o lumanare de cinci parale in mana. Il privea cum privesti o rama. Flacara lumanarii palpaia in adierea vantului rece”. Asa descrie Panait Istrati moartea lui Codin, supranumit „Uriasul portului”.

Vezi aici: Legenda lui Terente din Braila

Sursa: adevarul.ro , Jurnalul.ro

Gara fluviala din Braila

Gara fluviala din Braila

Gara fluviala din Braila este una din cladirile de patrimoniu ale acestui oras, fiind extrem de importanta acum mai bine de un secol, cand transportul pe ape era unul din principalele mijloace de comunicare intre localitatile de la Dunare.

Gara FLuviala Braila

Intre anii 1904 si 1906, celebrul inginer constructor Anghel Saligny a construit ceea ce avea sa devina simbolul portului din Braila. Avand in vedere ca orasul era un punct important pe traseul Dunarii, era necesara construirea unei gari fluviale, care sa ajute sutele de oameni ce se imbarcau zilnic in vapoare. Pe atunci, transportul pe apa era atat de important pe cat este transportul in aer, astazi.

Gara fluviala avea doua sali de asteptare, pentru oamenii bogati, care calatoreau la Clasa I si pentru cei mai putin avuti, care nu-si permiteau bilete decat la Clasa a II-a. Parterul cladirii continea si casele de bilete, precum si o toaleta publica. Etajul era destinat autoritatilor: aici se gaseau trei birouri, si anume cel al capitanului de port, cel al reprezentantului autoritatii navale si Biroul Hidrografic Roman.

Atunci cand a inceput sa fie folosita, Gara fluviala din Braila era plina de pasageri, la orice ora din zi si din noapte. Erau prezente toate categoriile sociale, de la cei imbracati bine si pana la cei care isi luasera toate papornitele pentru a se duce la rudele lor. Importanta garii a inceput sa dispara treptat, odata cu construirea primelor cai ferate si a primelor sosele. Astfel, la mijlocul secolului al XX-lea, numarul pasagerilor scazuse drastic, iar in anul 1995 a fost anulata ultima cursa, care ducea la Galati, pentru ca nu a existat niciun calator.

In momentul actual, Gara fluviala din Braila se afla in proprietatea lui Gheorghe Antistescu, care detine o cunoscuta firma in Braila. Acesta a amenajat sediul firmei in interiorul garii, dar si o locuinta. Locuinta se afla la etaj si este alcatuita din cinci camere. Inainte sa o foloseasca, afaceristul a restaurat-o, incercand sa readuca atmosfera pe care o crease Saligny.

De asemenea, a incercat sa o introduca intr-un circuit turistic, insa nu a mai reusit. Ar fi dorit sa le redea oamenilor posibilitatea de a pleca din gara din Braila in nava “Borcea”, cu care se mergea inainte. Nava i-ar fi lasat la Galati, de unde turistii ar fi mers inapoi cu un tren cu locomotiva cu aburi, din secolul al XX-lea. Din pacate, desi ar fi putut avea succes, planurile au fost anulate, din diverse motive.

Lacul Sarat de langa Braila, locul miraculos unde Tepes isi vindeca ostenii

Braila Lacul Sarat

Lacul Sarat vedere din Bai

Stațiunea Lacu Sărat, cunoscută în întreaga lume ca izvor de sănătate, este situată în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului. Se spune că proprietățile terapeutice miraculoase ale apei au fost descoperite cu secole în urmă de voievodul Vlad Țepeș.

 

Legenda spune că Vlad Țepeș a încercat să pedepsească mai mulți soldați turci care îndrăzniseră să calce pe pământ românesc punându-i la saramură. Soldații otomani au fost ținuți în apele sărate ale lacului vreme de o săptămână, iar când Țepeș a dat ordin să fie trași în țeapă în pădurea din apropierea lacului, conform obiceiului, turcii au rezistat neașteptat de mult la tortură. Concluzia a fost că săptămâna de ‘tratament’ în saramură i-a întărit pe otomani și, de atunci, dându-și seama de miracol, voievodul a ordonat ca oștenii săi să își vindece în apele lacului trupurile și caii răniți în lupte.

Stațiunea Lacu Sărat, cunoscută în întreaga lume ca un izvor de sănătate și relaxare, este situată în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului, pe raza comunei Chiscani, la numai 5 kilometri distanță de municipiul Brăila, de care este legată printr-o linie permanentă de tramvai construită încă din anul 1900 și printr-o linie de autobuz.

Lacul Sarat Baile reci

Lacul, format pe un vechi curs al Dunării, care acum este complet izolat, este înconjurat de 70 hectare de pădure, care atenuează climatul de stepă și constituie un plăcut loc de recreere. Adâncimea apei variază între 0,6 și 1,80 metri, iar fundul lacului este acoperit pe întreaga suprafață de un nămol terapeutic, cu un grad foarte mare de mineralizare. Lacul are o suprafață de 1,72 kilometri pătrați și o adâncime de 1,5 metri, iar datorită conținutului ridicat de iod, rezultat în urma descompunerii anaerobe a unei specii de nevertebrate, artemia salinas, nămolul rezultat ameliorează zeci de afecțiuni, motiv pentru care suferinzi din toată lumea vin, de ani de zile, la tratament.

Virtuțile terapeutice ale apei și nămolului din Lacu Sărat au fost puse în valoare încă din anul 1879. I.C. Apostolescu, în lucrarea sa ‘Băile de la Lacu Sărat’ din 1884, vorbește despre un pacient care, la sosirea în stațiune, nici nu putea să se dea jos din trăsură și, după vreo 15 băi, făcea curse lungi pe jos.

Se apreciază că aici există unul dintre cele mai valoroase nămoluri sapropelice din țară și ape cu cea mai mare concentrație salină, realitate confirmată și de faptul că majoritatea pacienților încheie cura balneară într-o stare ameliorată. După un sejur petrecut în stațiunea Lacu Sărat, Nicolae Iorga scria despre ‘Amplasarea pitorească și parcul vechi ce se întinde până departe cu înguste cărări și desișuri pe care nopțile de vară le vor fi umplând de o fermecătoare taină’.

În urmă cu un secol, stațiunea era recunoscută în țară și în Europa ca fiind una dintre resorturile de lux ale României și toată ‘lumea bună’ mergea în weekend la Lacu Sărat. Încă din 1875, exista aici un adevărat complex balneo-climateric, cu stabiliment de băi reci și calde, dușuri cu apă dulce, băi individuale sau comune, ‘cabinete de hydroterapie, phyzioterapie, masaje și băi electrice’ și ‘moașă pentru tratament ginecologic’. Stațiunea, recunoscută pentru proprietățile sale curative, se putea mândri, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu un cazino modern, un parc englezesc unde cânta fanfară, o sală de ‘popice și croquet’, cu vile cochete, printre care Vila Regală, Vila ‘Poppescu’, Vila ‘Nisipianu’ și restaurante moderne ca ‘Untaru’ și ‘Cazacu’.

Lacul Sarat

Complexul balnear cuprinde o bază de tratament proprie, dotată cu bazin pentru hidro-kinetoterapie, saună și sală de gimnastică și oferă, suplimentar, facilități de baneație liberă, cu băi de soare și nămol. Stațiunea are, în prezent, o capacitate de 250 locuri și este deschisă indiferent de anotimp, oferind facilități pentru băi calde în ape minerale, aplicări de nămol cald și rece, hidroterapie și kinetoterapie.

Accesul pe plaja amenajată din stațiune costă 5,5 lei pentru adulți și 2,5 lei pentru copii, iar un șezlong se poate închiria cu 9 lei.

Turiștii mai au la dispoziție spre a închiria și 23 de căsuțe din lemn, cu două paturi, cu 45 de lei pe noapte.

Pentru cei care vor să beneficieze gratis de facilitățile pe care le oferă lacul, există o zonă cunoscută sub numele de ‘La purcica’, unde brăilenii merg pentru a se unge cu nămol, după ce își întind hainele în crengile copacilor.

Parcul Lacul Sarat Braila

Stațiunea oferă și terapie pentru suflet, aici aflându-se Mănăstirea Lacu Sărat, care poartă hramul sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ridicată în 1996 exclusiv din lemn, în stil maramureșean, din inițiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ea fiind o oază de liniște și verdeață pentru cei aflați la tratament.

Stațiunea din Brăila este unică în țară și prin faptul că aici este locul cu cel mai mare număr de ore de strălucire a soarelui.

Lacul conține importante rezerve de nămol sapropelic și de apă minerală hipertonică, cu compuși ai sulfului, clorului, magneziului și bromului, cu mineralizare de 70-84 grame la litru. Aici pot fi tratate bolile reumatismale degenerative, inflamatorii, bolile ginecologice, dermatologice, endocrine, afecțiuni ale sistemului nervos periferic, stări post-traumatice, afecțiuni respiratorii.

 

Principalii factori naturali de cură ai stațiunii sunt: apa lacului sulfatată, clorurată, sodică, magneziană cu o mineralizare de 83,955 mg/l, nămolul sapropelic, care conține 41% substanțe minerale și 39 % substanțe organice, bogat în hidrogen sulfurat și nămolul sapropelic care se extrage din lac și are un conținut ridicat de hidrogen sulfurat, fiind utilizat pentru tratarea unei game însemnate de afecțiuni reumatismale.

Pacienții au la dispoziție proceduri pentru următoarele grupe de afecțiuni: afecțiuni reumatismale degenerative — spondiloza cervicală, dorsală și lombară, artroze și poliartroze; afecțiuni reumatismale inflamatorii; afecțiuni reumatismale abarticulare — tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrita; afecțiuni postraumatice — redori articulare posttraumatice, recuperare după imobilizări în aparat gipsat, după operații pe mușchi, articulații și oase, entorse și luxații; afecțiuni dermatologice — unele forme de psoriazis, ichtioze, cheratodermii, neurodermite; afecțiuni neurologice periferice; afecțiuni ginecologice — insuficiență ovariană, cervicite cronice; afecțiuni endocrine — hipotiroidie benignă, hipoovarită puberală; afecțiuni ale aparatului locomotor — reumatismale degenerative, inflamatorii, posttraumatice după fracturi, entorse, luxații.

Bolile asociate care pot fi tratate aici sunt cele dermatologice, endocrine, de nutriție, boli profesionale de uzură, precum munci grele în mediu toxic, trepidații, muncă de noapte, frig și umiditate prelungită.

Ca proceduri se utilizează băile calde cu apa sulfuroasă la cadă, împachetările calde cu nămol, băile galvanice, termoterapia, aerosolii, electroterapia cu curenți de joasă, medie și înaltă frecvență, cu unde scurte și ultrasunete, laserterapia, procedurile cu câmpuri magnetice de joasă frecvență, masajul terapeutic și gimnastica medicală.

În ultimii ani, Lacu Sărat a cunoscut două fenomene extreme: în vara lui 2009 a secat pe 90% din suprafață, iar din 2010, în fiecare iarnă, îngheață și se transformă într-un patinoar natural.

În 2009, lacul a secat pe 90% din suprafață, fenomen care a mai fost întâlnit în 1987 și 1947, iar concentrația de sare rămasă în apă era atât de mare încât cristalele saline deveniseră grunjoase și le provocau răni la picioare turiștilor, care erau nevoiți să parcurgă aproximativ 15 metri pe nămolul uscat rămas în urma retragerii lacului.

Potrivit administratorului bazei de tratament și plajei din Lacu Sărat, Ion Tănase, proprietățile curative ale lacului se păstrează și pe timpul secetei, deoarece în zonele unde se retrage apa, sărătura formează o crustă care protejează stratul de nămol. ‘Lacul se alimentează din apele subterane și depinde în totalitate de starea acestora. E ca și în cazul fântânilor, au apă când crește pânza freatică și rămân fără apă când pânza freatică scade. În 1947, a secat complet, dar tot și-a revenit’, a spus Ion Tănase.

 

Cei mai în vârstă susțin că au auzit de existența unui izvor al lacului, care, dacă ar fi desfundat, ar permite refacerea nivelului apei, oamenii întrebându-se de ce administratorul stațiunii nu face acest lucru.

Directorul SC Traian SA, Sorin Boșneag, cel care administrează lacul, susține, însă, că aceasta este doar o legendă, construită în jurul așa-zisului izvor din care s-ar alimenta lacul, dar că, în realitate, nu există niciun fel de izvor, lacul fiind alimentat doar din pânza freatică din zonă, care în prezent are un nivel foarte scăzut. ‘S-au vehiculat mai multe păreri referitoare la modul în care este alimentat lacul, însă cea adevărată este că acesta este alimentat din pânza freatică, dovadă că, în 2006, când au fost inundații, nivelul apei era peste cel al malului’, a declarat Boșneag.

Braila Lacul Sarat

 

El a explicat că lacul nu poate fi alimentat cu apă adusă din altă parte deoarece sarea din Lacul Sărat este un zăcământ mineral care, pentru a se reface în timp și pentru a-și păstra calitățile, trebuie să aibă mediu anaerob și un strat de minim 50 de centimetri de apă. ‘Dacă noi aducem apa din orice sursă, că este industrială, din Dunăre sau din altă parte, stricăm calitățile lacului, omorâm cu bună știință acei viermișori din apă’, a afirmat Boșneag.

Alt fenomen cu care se confruntă Lacu Sărat în ultimii ani este înghețul, stratul de gheață format pe lac măsurând peste 10 centimetri grosime, deși apa are o salinitate de 300 de grame la litru. Pentru ca tratamentul cu nămolul sapropelic, folosit în ameliorarea reumatismului să nu fie întrerupt, angajații bazei balneoclimatrerice l-au extras făcând copci în gheața de la suprafața lacului.

Directorul bazei de tratament, Sorin Boșneag, a declarat, pentru AGERPRES, că salariații complexului brăilean sunt nevoiți să scoată zilnic la copcă nămolul vindecător, pentru că stațiunea numără foarte mulți pacienți care nu pot întrerupe tratamentul.

Stațiunea a avut de suferit în acești ani din cauza unor procese interminabile între Primăria Brăila și cea din Chiscani, care și-au disputat în instanță dreptul de administrare a stațiunii, respectiv încasarea taxelor și impozitelor.

În anul 2008, Primăria Chiscani a acționat în judecată SC ‘Unita Turism’ SA, societatea care exploatează plaja Lacu Sărat și nămolul terapeutic, și a solicitat, pe motiv că Stațiunea Lacu Sărat s-ar afla pe raza administrativ-teritorială a comunei, încasarea impozitelor, care până atunci mergeau la Primăria Brăila.

Primăria Brăila a fost chemată parte în proces, pentru ca SC ‘Unita Turism’ să poată recupera banii plătiți către municipiu, în cazul în care Primăria Chiscani ar primi o sentință favorabilă.

După mai multe termene și amânări, Curtea de Apel Galați i-a dat câștig de cauză Primăriei Chiscani, dar Primăria Brăila și SC ‘Unita Turism’ au făcut recurs și au obținut, în aprilie 2014, o sentință definitivă favorabilă dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Primarul Brăilei, Aurel Simionescu, a declarat, că definitorie în câștigarea procesului a fost o hartă a Brăilei care datează din 1968, pe care a reușit să o obțină în urma unor intervenții repetate făcute la Guvern. ‘Am reușit să fac rost de harta originală, în care se vede fără dubiu că Stațiunea face parte din teritoriul administrativ al municipiului Brăila. Până acum nu mai existau la Brăila exemplare ale hărții din 1968. Înainte de adoptarea Legii nr. 2 din 1968, care a stabilit împărțirea administrativ-teritorială a României, au existat mai multe propuneri. O astfel de propunere stabilea ca teritoriul municipiului Brăila să fie până la Șoseaua de centură, iar ce trece de această șosea să fie al Chiscaniului. Dar aceasta a fost doar o propunere. Harta originală include stațiunea la municipiul Brăila‘, a declarat Simionescu.

Procesul de modernizare a stațiunii ar fi putut începe încă din 2010, când Guvernul a alocat 570.000 lei pentru investiții, dar banii au rămas blocați în Trezorerie din cauza procesului aflat pe rol între cele două primării.

În stațiune nu s-a mai investit nimic în ultimii 20 de ani și s-a degradat continuu. Plaja se face direct pe iarbă, s-au distrus podurile de acces spre lac, dușurile cu apă caldă, solarul. Primăria Brăila a reușit, anul acesta, să refacă aleile de acces către plajă.

Potrivit primarului Aurel Simionescu, stațiunea va intra în reparații capitale începând de anul viitor, proiect în care vor fi investiți trei milioane de lei, prin contribuția Consiliului Județean (CJ), Primăriei Brăila și a Centrului de Informare și Documentare, toate cele trei structuri administrative constituind Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Lacu Sărat.

CJ Brăila mai vrea să dezvolte aici, în colaborare cu Spitalul Județean Brăila, un proiect pilot de tratare a infertilității.În cadrul proiectului se va forma un lot de femei cu probleme de fertilitate, care își doresc să devină mame și care vor fi tratate cu băi de sare și nămolul sapropelic. Un exemplu în acest sens este stațiunea Băile Sovata din județul Mureș, unde anual merg sute de femei cu probleme de sterilitate și alte afecțiuni ginecologice, care sunt tratate cu băi de sare și nămol, rata de reușită a acestui tip de tratament fiind de 45%.

Baza de tratament Lacu Sărat din Brăila se află în topul celor mai căutate stațiuni balneoclimaterice din România, după cum a declarat, pentru AGERPRES, directorul Casei Județene de Pensii Brăila, Sorin Enache, care vinde anual toate biletele de tratament repartizate acestei stațiuni.

Chiar dacă, în ultimii 20 de ani, stațiunea nu a beneficiat de nicio investiție, fiind parcă încremenită în timp, ea continuă să fie vizitată anual de sute de turiști, care trec peste condițiile uneori improprii oferite aici, fiind interesați doar de proprietățile curative ale nămolului sapropelic.

 

AGERPRES/(A — autor: Ecaterina Ignat, editor: Diana Dumitru)

Centrul Istoric al Brailei, declarat monument istoric de categoria A

Piata Traian

Piata Traian

Centrul Istoric al Brăilei, care se întinde pe o suprafață de peste 160 de hectare și cuprinde adevărate bijuterii arhitectonice de o valoare inestimabilă, construite la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea, este declarat monument istoric de categoria A, informează AGERPRES. 

 

Un studiu asupra patrimoniului cultural construit în zona de sud-est a țării, întocmit de arhitectul Doina Bubulete, arată că, din punct de vedere calitativ, Centrul Istoric al Brăilei prezintă remarcabile caracteristici, care îi conferă o poziție unică în patrimoniul cultural național. „Vechiul Centru Istoric al Brăilei are o valoarea remarcabilă din punct de vedere urbanistic și arhitectural”, susține Doina Bubulete.

Brăila are un ansamblu complet de clădiri și monumente istorice, bunuri de patrimoniu, un Centru Istoric încărcat de poveste„, spune, la rândul său, directorul Muzeului Brăilei, prof.univ.dr. Ionel Cândea.

Printre monumentele istorice de arhitectură reprezentative din Centrul Istoric se află bisericile „Sfinții Mihail și Gavril” și „Buna Vestire”, Teatrul „Maria Filotti”, casele memoriale „Perpessicius”, „Panait Istrati”, „Petre Ștefănescu Goangă”, Centrul Cultural „Nicăpetre”, Muzeul Brăilei, Grădina Mare, strada „Mihai Eminescu”.

Centrul Istoric al Brăilei, cunoscut ca centrul vechi, este declarat monument istoric de categoria A, respectiv cu valoare națională, alături de ansamblul „Piața Traian”, care datează de la începutul secolului al XVIII-lea, ansamblul „Strada Mihai Eminescu” din secolul al XIX-lea și Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din secolul al XIX-lea.

În prezent, este declarată monument istoric zona cuprinsă între bulevardul Al.I. Cuza și Dunăre, zonă care înglobează mai multe străzi. Centrul Istoric al Brăilei a trecut, de curând, printr-un amplu proces de reabilitare, care a început în 2007 și s-a finalizat în 2011. Proiectul de reabilitare a costat peste 10 milioane de euro și a fost realizat cu fonduri europene, în cadrul Programului PHARE 2004-2006 — Coeziune Economică și Socială, Proiecte Mari de Infrastructură Regională. „A fost un proiect care a urmărit ca, la final, acest loc plin de semnificații, Centrul Istoric al Brăilei, să-și recapete valoarea. Acum trebuie să profităm de oportunitățile pe care le oferă el din punct de vedere turistic”, a declarat primarul de Brăila, Aurel Simionescu.

Sfinții Mihail și Gavril

Piața Traian, care s-a numit inițial Piața „Sfinții Mihail și Gavril”, reprezintă „inima” centrului vechi și se întinde pe o suprafață de 11 mii de metri pătrați. Piața datează din 1833, iar după 1840 a fost pavată cu piatră cubică și a devenit punctul de maximă importanță pentru toate evenimentele din Brăila. Ea s-a numit cândva Piața Rally, după numele proprietarului Teatrului „Maria Filotti” de astăzi, apoi Piața Dumitru Ionescu, după numele unui primar al Brăilei, iar în anii comunismului a fost transformată în Piața V.I. Lenin. Ideea construirii unei piețe a apărut odată cu eliberarea Brăilei de sub dominație otomană, atunci când se organiza planul „noii Brăile”. În 1834, arhitectul orașului, A. Borrooczyn, considera că ar trebui creat un mic parc în jurul unei foste geamii, devenită biserică ortodoxă.

În centrul Pieței Traian se află Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril’, singurul așezământ ortodox din România provenit dintr-o geamie, construcția păstrând și astăzi elemente orientale și fiind una din puținele biserici din țară care nu are turle.

Ceasul Public

Una dintre cele mai reprezentative construcții din Piața Traian este Ceasul Public, realizat în 1909, de Carol Sakar din Praga. Este considerat o piesă de mobilier urban rară, deoarece în acea perioadă erau preferate orologiile din turnurile bisericilor sau construcțiilor administrative. Orologiul are peste 11,5 metri înălțime și este format din patru cadrane susținute de o carcasă metalică imitând un ceas de interior. Cheltuielile pentru fabricarea lui au fost suportate de Petru Naum, care și-a dorit ridicarea unui turn orologiu pentru Bisericii „Sfinții Mihail și Gavril”. Ceasul monumental a fost recondiționat de trei ori, în 1968, în 1993 și în 2011. Restaurarea Ceasului Public a făcut parte dintr-un proiect mai amplu de recondiționare a obiectivelor istorice din Piața Traian, care a cuprins și refacerea Grupului statuar Traian și a Fântânii arteziene, care și-au recăpătat strălucirea de altădată.

Grupul statuar Traian

Ideea realizării Grupului statuar Traian a apărut în septembrie 1902, în timpul vizitei unui grup de studenți italieni, membri ai Federației Internaționale a Studenților Corda Frates. Fondurile pentru realizarea statuii au fost adunate de un comitet al profesorilor de la Liceul „Nicolae Bălcescu”. Pentru conceperea schiței acestui grup statuar a fost desemnat arhitectul Ion D. Trajanescu. După modelul imperial, statuia a fost sculptată în bronz de Take Dimo Pavelescu. Grupul statuar Traian a fost amplasat în Piața „Sfinții Mihail și Gavril”, dezvelirea monumentului având loc pe 8 noiembrie 1906, cu ocazia împlinirii 1800 de ani de la cucerirea Daciei de împăratul Traian. Basoreliefurile fixate pe soclu reprezintă scene din războaiele daco-romane.

Fântâna din Piața Traian a fost proiectată în 1887 de inginerul M. Mironescu și instalată în piață în 1892. Este un obiect decorativ, în stil baroc, care are forma unei cupe etajate cu marginile spre exterior. Fântâna este realizată din fontă, soclul este ornamentat cu palmete, iar bazinul circular are diametrul de șase metri.

În parcul aferent Pieței Traian se găsesc arbori declarați monumente ale naturii, precum magnolia originară din China, pinul alb din Spania și merișorul originar din ținuturile mediteraneene. De jur împrejurul Pieței Traian se află mai multe clădiri monument, care adăpostesc obiective importante din Centrul Istoric, cum ar fi Muzeul Brăilei, Teatrul „Maria Filotti” și Hotelul „Traian”.

Clădirea care găzduiește astăzi Muzeul Brăilei a fost construită înainte de 1850, când a funcționat sub numele de „Cazinoul Armelin”. Primul proprietar a fost Nicoletto Armelin, un cunoscut exportator de cereale al vremii. Înainte de 1860, în una din sălile casei au avut loc spectacole de teatru, motiv pentru care clădirea este considerată primul spațiu din Brăila în care au loc astfel de manifestări artistice. De-a lungul timpului, clădirea a fost recunoscută și prin faptul că a găzduit două evenimente importante: în 1854, domnul Țării Românești, Barbu Știrbei, și-a sărbătorit ziua, iar în 1862 a fost sărbătorit primul 24 ianuarie ca și Zi Națională a României. La parterul Cazinoului își aveau sediul numeroase prăvălii, cea mai importantă fiind prima farmacie a orașului, farmacia „Hepites”. Clădirea a adăpostit, până în 1945, Marele Hotel Francez și Restaurantul Francez cu berărie și cafenea. Printre oaspeții de seama ai hotelului s-au aflat Ferdinand, ca principe, în 1902 și ca rege, în 1925, Nicolae Iorga, I.L. Caragiale, Cezar Petrescu. În 1945, la 6 august, clădirea este preluată de trupele sovietice. Din 1958 parterul clădirii, iar din 1967 și etajul au fost destinate a adăposti colecțiile Muzeului Brăilei. Muzeul Brăilei poartă, începând din 23 august anul acesta, numele de Carol I, având în vedere că Regele Carol I este întemeietorul instituției muzeale brăilene, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani de la ultima sa vizită la Brăila.

Teatrul Maria Filotti

Cu o tradiție de peste 150 de ani, dintre care 50 de ani de activitate neîntreruptă, Teatrul „Maria Filotti” este prezent în elita teatrelor lumii, fiind aclamat la scenă deschisă și premiat în cele mai importante festivaluri naționale și internaționale. Peste drum de Piața Traian se află Hotelul „Traian”, realizat în 1972, construcție care reprezintă cea mai înaltă clădire din oraș și dispune de 110 camere, cu un total de 220 locuri. Pe Calea Galați, la câțiva metri de Hotelul „Traian” se află Biserica Greacă „Buna Vestire” din Brăila, recunoscută în toată lumea pentru izvorul făcător de minuni care se află sub Sfântul Altar și care se deschide o dată pe an, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

În spatele Hotelului „Traian” este Centrul Cultural „Nicăpetre”, înființat pe 6 decembrie 2001, pentru a adăposti donația sculptorului brăilean Nicăpetre. Fostă casă a Colecțiilor de Artă, clădirea fost sediul agenției de vapoare Embiricos et Co. În 1912, armatorul grec Embericos, unul dintre cei mai bogați oameni din Brăila, solicita primăriei un spațiu pentru ridicarea unei construcții. Concepută de arhitectul Lazar I. Predinger, clădirea a fost folosită ca sediu al agenției de vapoare și ca locuință a marelui armator. Agenția avea ca domeniu de activitate exportul de cereale și importul de cărbuni. Între anii 1930-1937, a fost sediul Societății de meseriași brăileni „Mihai Eminescu”, în 1937 apare ca sediul Casei Asigurărilor Sociale, iar din 1987 devine sediul Secție de Artă a Muzeului Brăilei, transformat, în 2001, după ample lucrări de reabilitare, în Centrul Cultural „Nicăpetre”.

Centrul Cultural „Nicăpetre” se află în zona numită „Piața Poligon”, care a fost proiectată și a funcționat ca spațiu de tranzit. Ea a fost pietruită în 1883, în contextul lucrărilor de înfrumusețare a zonei. Centrul pieței a fost transformat într-o grădină cu grilaj de lemn, în care, în 1888, s-au plantat arbori aduși din pepiniera Grădinii Monument.

În Piața Poligon se găsește casa care a aparținut celebrului bariton brăilean Petre Ștefănescu Goangă. Clădirea, construită pe o fundație din secolul al XVI-lea, după cum au descoperit arheologii Muzeului Brăilei, a fost reabilitată în perioada 2011-2103. Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și a aparținut pictorului Petre Alexandrescu, bunicul renumitului cântăreț de operă și pedagog brăilean. În perioada 1899-1902, casa a intrat în posesia părinților cântărețului, Cecilia și Gheorghe Ștefănescu Goangă. Construcția prezintă elemente specifice perioadei neoclasice. Deschiderea oficială a obiectivului cultural, cunoscut în prezent și sub numele de „casa muzicii”, a avut loc în iulie 2013.

Peste drum de Casa Petre Ștefănescu Goangă, într-o casă elegantă, cu arhitectură deosebită, în care a trăit familia armatorului grec Ianis Matukis, s-a aprins, pentru prima dată în Brăila, în 1900, prima lampă electrică. Oamenii locului își amintesc despre povești în care, seara, lumea se îmbulzea să vadă lumina electrică.

Tot în Piața Poligon se află, din 2013, sediul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, găzduit de o clădire de patrimoniu, care apare în planul urbanistic al orașului încă din 1856. Structurată pe două nivele, clădirea este construită în stil neoclasic, sub forma unei case boierești, fiind ridicată și locuită de familia Alexandrescu, importanți negustori din Portul Brăila. Picturile interioare sunt atribuite pictorului Petre Alexandrescu. Plafoanele sunt spectaculoase, fiind pictate în diverse stiluri, rococo, grecesc, oriental. La parter predomină pictura în stil rococo, cu excepția unei încăperi, camera maură, cu plafonul pictat în stil oriental. Coloanele de la parter sunt îmbrăcate în marmură, iar oglinda scării interioare este concepută în stil venețian.

În Centrul Istoric al Brăilei se află și două case memoriale, de importanță națională, respectiv Casa Memorială „Panait Istrati” și Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius”.

Pe o stradă care se desprinde lateral din Calea Galați, respectiv strada Dimitrie Bolintineanu, se ajunge în Grădina Mare, un alt obiectiv important din Centrul Istoric, care se întinde pe o suprafață de 66.000 metri pătrați și este situat pe o parte a perimetrului fostei cetăți turcești. A fost amenajată în 1833 de primarul Constantin Hepites, care i-a dat și prima denumire, de Grădina Belvedere, datorită priveliștii cu care desfată ochii vizitatorului spre Dunăre. În 1864, i s-a schimbat denumirea în Parcul Alexandru Ioan Cuza, tot atunci amenajându-se și foișorul, un loc permanent, în care o fanfară care să cânte săptămânal aici. În 1929 sunt construite chioșcul cu muzică și Cazinoul. La intrarea în Grădina Mare te întâmpină ceasul floral, unic în țară, în fața căruia se găsește o fântână arteziană, care datează din 1914. Pe aleile parcului sunt amplasate busturile scriitorilor Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu și Panait Istrati. În Grădina Mare se află Casa Memorială „Panait Istrati”, iar intrarea în parc este străjuită de Casa Thuringer, în care a locuit în copilărie Panait Istrati, având în vedere că mama sa lucra ca menajeră la această familie.

 

Gradina Publica Braila

Cum intri în Grădina Mare, în stânga vezi cum se înalță impunător Castelul de Apă, construit în 1912 și declarat monument istoric de clasă B. Castelul a alimentat cu apă o perioadă îndelungată jumătate din populația orașului Brăila. În 1978, el a fost cedat cooperativei Consumcoop, pentru reamenajare și transformare în obiectiv de alimentație publică, fiind amenajat aici un bar rotitor și o cofetărie, de unde se putea admira panorama Brăilei.

Castelul de apa

La vremea când a fost ridicat, cei 35 de metri ai săi o făceau să fie cea mai înaltă construcție de acest gen din România. Castelul va fi reabilitat printr-un proiect cu finanțare europeană, iar după modernizare va funcționa ca muzeu și observator astronomic, care va fi amenajat la cota 21,95 metri a clădirii și va fi dotat cu lunete și telescoape. Grădina Mare este locul unde se păstrează cel mai bine urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, respectiv un lanț de hrube cu caracter militar, care se întindea pe sub clădirile din Centrul Vechi al orașului până la Dunăre. Hrubele au fost construite de turcii care au stăpânit Brăila vreme de aproape trei sute de ani și erau folosite drept căi subterane ferite de ochii lumii, pentru transportul armamentului, bogățiilor și alimentelor direct către Dunăre.

Cetatea Brăilei a fost construită de turci în octombrie 1540, în perimetrul cuprins astăzi între străzile Cetății, Citadelei, Cazărmii și Militară, pe suprafață aflată la nord de Grădina Mare și Vadul Schelei și până la Bulevardul Cuza, aici fiind locul unde se presupune că se întinde rețeaua de hrube. Cetatea a fost dărâmată și rasă de pe suprafața pământului de ruși, după Pacea de la Adrianopol (1829).

Primarul Aurel Simionescu spune că, având în vedere că întreg centrul vechi la Brăilei este declarat monument istoric, casele care se găsesc în acest perimetru vor fi inventariate de o comisie formată din experți francezi, pentru a se vedea care dintre clădiri sunt relevante din punct de vedere al monumentului istoric. Inventarierea clădirilor din Centrul Istoric al Brăilei va ușura viața celor care locuiesc aici, în sensul că vor fi lăsate cu titulatura de monument doar acele construcții care se remarcă prin această titulatură. „Sunt unele case în această zonă care nu au nicio valoare istorică, motiv pentru care trebuie să diferențiem intervențiile și avizele care se dau. Dacă se dorește ca o casă monument, cu valoare arhitecturală apreciată de specialiști, să fie reabilitată, trebuie să am niște impuneri, iar dacă se dorește ca o alta, fără nicio valoare arhitecturală să fie chiar dărâmată, să poată fi demolată„, a precizat Simionescu.

Aurel Simionescu a avertizat și că, la un cutremur mai serios, în cazul clădirilor de patrimoniu din Centrul Istoric ar putea apărea efectul de domino. „Mie mi-e teamă, în zona din Centrul Istoric, de efectul de domino. Imobilele de pe strada Republicii sunt lipite unul de altul. Pe unele dintre ele s-au făcut intervenții de reparații, întreținere, consolidare. Municipalitatea mai are foarte puține clădiri în zonă, cele mai multe au fost restituite, iar când vrem să facem o consolidare, fie nu vrea cel care este proprietarul de la etajul I, fie nu vrea cel de la parter și tot așa„, a declarat Simionescu.

Pentru promovarea obiectivelor turistice din Brăila, Primăria a derulat, în 2012, proiectul intitulat „Brăila — cultură, locuri, tradiții și obiceiuri străvechi”, în valoare de peste un milion de lei, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul a urmărit punerea în valoare a clădirilor din Centrul Istoric al Brăilei, cu scopul de a atrage cât mai mulți turiști în orașul de la Dunăre. Organizatorii au gândit un traseu turistic pentru promovarea bisericilor vechi, care a cuprins Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, singura biserică fără turle din Europa, Biserica „Sfântul Nicolae”, la momentul construirii cea mai înaltă construcție din oraș, care deservea și ca turn de observație, Mitropolia rușilor lipoveni, care este Centrul Mondial al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, Biserica Greacă „Buna Vestire”, la care, în fiecare an, vin mii de pelerini pentru apa făcătoare de minuni de la izvorul cu puteri tămăduitoare de sub Sfântul Altar.

Brăila are numeroase monumente care îi conferă un farmec deosebit și-l face pe orice vizitator să se gândească cu plăcere la momentul reîntâlnirii cu el. Dispuse în semicercuri concentrice, străzile duc întotdeauna spre Dunăre, la faleză, unde localnicii vin să-și umple sufletul de frumos. Orașul atrage prin splendoarea arhitectonică și păstrarea stilului vechi. Turiștii care se încumetă să ajungă la Brăila nu vor regreta. Vor descoperi, pas cu pas, frumusețea istoriei, păstrarea tradițiilor, precum și liniștea locurilor„, afirmă directorul Direcției Cultură, Învățământ, Sport și Turism din Primăria Brăila, Camelia Gușatu.

Sursa: Historia.ro

Biserica “Sf. Nicolae”

Biserica Sf. Nicolae

Biserica Sf. Nicolae

 

Situata in incinta Ansamblului Centrului Istoric Braila, in zona intersectiei str. Ana Aslan cu str. Scolilor, pe fosta strada I. Slatineanu (numita asa in cinstea primului prefect al Brailei), intr-o zona cu caracter predominant rezidential (locuinte cu caracter reprezentativ datand din diferite perioade de evolutie a orasului modern, realizate in diferite stiluri arhitecturale) si cu o atmosfera traditional urbana autohtona bine conservata, zona ce cuprinde si o concentrare relativ mare de imobile cu valoare de monumente istorice.

 

Biserica Sf. Ierarh Nicolae, construita intre anii 1835 si 1838, din initiativa orasenilor de religie ortodoxa, de toate etniile, cu banii proveniti din veniturile Bisericii Vechi, din imprumuturi, din subventia acordata de guvern si din milostenia enoriasilor.

La 6 octombrie 1860 aceasta a fost mistuita de incendiu, a fost reconstruita, intre anii 1861 si 1864, dupa planurile arhitectului Dimitrie Poenaru. Ea reprezinta a doua biserica ridicata in Braila dupa eliberarea de sub turci a orasului, era si cea mai inalta constructie din localitate si din aceasta cauza ea servea pompierilor orasului drept turn de observatie pentru incendii.

biserica-sf-nicolae

 

Este primul monument religios de mari dimensiuni construit la Braila, din zidarie masiva de caramida pe fundatie de piatra, in stilul neogotic promovat in Europa de miscarea romantica. Nava centrala este marcata de turnul clopotnita etajat, inzestrat cu un ceas cu patru cadrane. Usile de la intrare sunt fixate in ancadramente din marmura alba. Pictura biserici a fost executata, in anul 1865 de Petre Alexandrescu (absolvent al Academiei de Pictura din Roma, care realizase deja la acea data pictura bisericii manastirii Antim din Bucuresti) intr-un stil de inspiratie renascentista italiana, iar catapeteasma de sculptorii Petre si Mihail Babic.

 

In anul 1894, biserica a primit rangul de catedrala a orasului, curtea a fost transformata in parc, iar in fata ei a fost amenajata o piateta. Dupa 1990 a revenit la acelasi rang si datorita proclamarii la 6 decembrie 1993 a Sfantului Mare Ierarh Nicolae, ocrotitorul corabierilor foarte numerosi in portul Braila, drept patron al orasului fapt pentru care anual se organizeaza mari festivitati.

 

Sursa: Maria Stoica – “Braila: Memoria Orasului” , Wikimapia.

Folclor muzical din zona Brăilei

Folclor muzical din zona Brăilei

Folclor muzical din zona Brăilei

Colindele, chiar dacă au un caracter laic, au şi o semnificaţie religioasă legată de Naşterea Domnului şi de venirea Noului An. Tematica pe care o ilustrează colindele este diversă, cuprinzând colinde de casă, de flăcău, de fată, de tineri căsătoriţi, de cioban sau negustor, în funcţie de gospodăria vizitată. Textele colindelor nu se mai folosesc acum în vorbirea curentă, dar au o semnificaţie aparte pentru mesaj, atestând vechimea obiceiului pe aceste meleaguri.

Deşi fiecare comună din judeţul Brăila impune colindelor o manieră proprie, locală de interpretare şi manifestare, există asemănări ce se datorează relaţiilor de vecinătate, de transmitere orală a creaţiilor şi tradiţiilor populare.

În rândurile următoare vă prezentăm trei colinde din zona Brăilei.

 

 

Din creangă de chiparos (colind de mireasă)  

Din creangă de chiparos,

O, leroi, doamne,

Chiparos, miros frumos

Leagăn verde de mătase,

O, leroi, doamne,

Dar în leagăn cine-mi şade,

Rodica frumoasă şade,

O, leroi, doamne,

Şi nu şade ca să-mi tacă,

Şi-mi trage de-un firicel,

Şi-mi zice de-un cântecel.

Şi nu-i cântec mujicesc

O, leroi, doamne,

Şi-i cântec împărătesc.

Că-mpăratul nu-i acasă,

O, leroi, doamne,

Împăratu-i la vânat.

Să vâneze căprioare,

O, leroi, doamne,

Căprioare roşioare

Că-s mai bune la mâncare.

……………………..

Acolo-i bade-al meu,

O, leroi, doamne,

Vine să mă ia pe mine,

Nu mă ia roabă să-i fiu,

O, leroi, doamne,

Ci mă ia doamnă să-i fiu,

Doamna lui şi-a curţilor,

Nurora părinţilor,

Cumnăţica fraţilor,

Stăpâna argaţilor.

Negureaua

De când Gheorghe flăcăieşte

Hai leroi, dai leroi

Doamne – bun căluţ îşi hrăneşte.

………………………………

Şaua din coşar scoteară

Hai leroi, dai leroi,

Doamne – şi pe cal mi-o punea.

La margini de sat ieşară

Hai leroi, dai leroi,

Doamne – la Dumnezeu se ruga

Fă-mă-i Doamne o negureană.

Domnul ruga-i ascultară

Doamne – sus mai sus mi-l ridica

Hai leroi, dai leroi,

Sus mai sus la vârf de munţi.

Şaua de pe cal luară

Hai leroi, dai leroi,

Doamne – se culca şi-mi adormea.

………………………

Maria când auzea,

Hai leroi, dai leroi,

Sus pe cal încăleca.

La margini de sat ieşară

Hai leroi, dai leroi,

Doamne – la Dumnezeu se ruga

Fă-mă-i Doamne o negureană.

Domnul ruga-i ascultară

Doamne – sus mai sus mi-o ridica

Hai leroi, dai leroi,

Sus mai sus la vârf de munţi.

……………………..

Din rochiţă-i fâlfâiară

Hai leroi, dai leroi,

Doamne – pe Gheorghe că mi-l trezea,

Şi acasă se-ntorceară

Hai leroi, dai leroi,

Doamne- nuntă mare că făcea.

Busuioc verde pe masă

Hai leroi, dai leroi,

Doamne – rămâi gazdă sănătoasă.

Patru stâlpi împodobiţi

Patru stâlpi împodobiţi,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Ce frumos împodobiţi,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Cu câmpu cu florile,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Cu cerul cu stelele,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Câte flori sunt pe pământ,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Toate merg la jurământ,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Numai floarea-soarelui,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Şade-n poarta raiului,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Şi judecă florile,

Nom lerom, dai leroloi domn’

Ce-au făcut miroasele.

 

Colinde preluate din cartea „Din vadurile Brăilii”.

Autor: Laura Caplea, Biblioteca Judeteana Braila „Panait Istrati”

Portul popular din zona Brăilei

Portul popular din zona Brăilei

Portul popular din zona Brăilei

Folclorul brăilean reprezintă o sinteză a specificului local, imaginea vieţii şi a sensibilităţii colective, o antologie a gândirii populare din zona Dunării de Jos. Numeroasele aspecte ale vieţii spirituale (obiceiuri, moduri de viaţă) împreună cu pitorescul etnografic al ţinutului brăilean constituie un complex de forme manifestate în arhitectura ţărănească, ţesături, cusături. Din categoria textilelor ţărănesti au avut o mare răspândire pe teritoriul judeţului Brăila ştergarele, foiţele de perete, de pat, scoarţele, maramele şi costumele populare, în ele regăsindu-se o gamă variată de motive ornamentale şi o cromatică ce denotă rafinamentul şi bunul gust.

 

Portul popular din Brăila se încadrează în marea unitate a portului popular din Muntenia prin numărul pieselor componente ale costumului de lucru sau de sărbătoare, prin croiul lor sau prin ornamente şi cromatică.

Costumul femeiesc confecţionat de tinerele fete înainte de căsătorie era purtat până la bătrâneţe. Găteala capului varia în funcţie de vârsta femeii şi de situaţia ei socială. Fetele umblau cu capul descoperit şi părul împletit în cozi, doar iarna purtau basmale înflorate. Tulpanul din pânză albă era purtat oriunde, iar cele pentru sărbători erau împodobite cu dantele, mărgeluţe sau icusari (bănuţi de aur turceşti). Marama de borangic făcea parte din lada cu zestre a tinerelor fete, ca şi podoabele de aur, salba din lefţi şi cerceii din icusari.

Ia sau cămaşa era confecţionată din borangic sau bumbac cu motive decorative dispuse în: altiţă (pe umăr), râuri, şirâmboaie sau şireturi (pe mâneci), brăduţi sau orzişori (pe piept şi spate) şi băntuţele (de la gât şi mâneci).

Fusta se confecţiona din acelaşi material ca şi ia, cu alesături sau cusături pe poale. Fotele se prindeau din brâu deasupra fustei şi pe faţă şi pe spate. Culoarea lor era neagră, având pe laterale şi în partea de jos benzi cu alesături, motive geometrice variate, cu o cromatică vie: roşu, alb, galben, albastru, verde. Pistelca era un şorţ purtat de femei la muncă, lung până la glezne, ţesut din lână roşie sau neagră, cu alesături simple. Fotele se prindeau cu brăcile, lungi şi înguste, din lână colorată şi împodobite cu mărgele. Ilicul era confecţionat din aba, decorat cu găitane negre, după moda turcească.

Portul popular din Brăila

Costumul bărbătesc era format din: cămaşă (lungă sau scurtă, cu platcă pe umeri şi manşete, din bumbac şi borangic), pantalonii (ismene albe şi largi pentru vară şi şalvari din aba pentru iarnă), brâul (roşu sau alb, împodobit la tineri cu flori, mărgele şi ciucuri), vestă sau ghiobec (ilic din aba, decorat cu găitane cororate pe guler şi la buzunare). Ca haine mai groase se purtau: gheba, zeghea şi zăbunul, confecţionate din aba sau bundele şi cojoacele din blană. Căciula de oaie avea fundul mai lat decât gura, specific zonei de câmpie. În sfârşit, ochincile, se confecţionau din piele netăbăcită şi pentru că ziua se uscau, noaptea erau ţinute în apă, ca să se înmoaie, iar dimineaţa se încălţau ude pentru a lua forma piciorului. Se legau cu nojiţe din piele sau vânări din păr de cal. În ochinci se purtau oghele de lână. Vara se purtau meşi de lână, tălpuiţi.

Obiceiuri şi tradiţii locale transmise tinerei generaţii

Bibliografie: Studii de etnografie şi folclor din zona Brăilei, Brăila, 1975, p. 42-46

Sursa: Istorielocala.ro