Dieta Anei Aslan, femeia care a descoperit elixirul tinereţii

Dieta Anei Aslan, femeia care a descoperit elixirul tinereţii

Dieta Anei Aslan, femeia care a descoperit elixirul tinereţii

Ana Aslan a trăit aproape 92 de ani. Conform ei, normal, o zi a unei persoane, din punct de vedere al alimentaţiei trebuie să arate aşa: micul dejun, gustare, prânz (Ana Aslan lua prânzul la maximum 13:30), gustare, cină (la 18:00 – 19:00).

Ana Aslan (1897-1988) s-a născut la Brăila și a urmat cursurile Facultății de Medicină din București. Din 1952, a devenit director al Institutului de Geriatrie, numărându-se printre pionierii gerontologiei medicale mondiale.

Ana Aslan a fost cea care a descoperit beneficiile terapeutice ale procainei prin tratament de lungă durată în doze mici. Procaina devine ingredientul principal al medicamentului Gerovital H3, produs original românesc și primul medicament creat anume pentru întârzierea procesului de îmbătrânire, relatează doctorulzilei.ro.

Era învăţată să mănânce corect, la ore fixe, sănătos. Medic fiind, Ana Aslan a adus această bună cuviinţă a hrănirii şi în dieta pacienţilor săi.

Totul trebuie să fie cât mai natural, trebuie evitate alimentele din conservă. Alimentaţia trebuie să aducă în mod natural ceea ce are nevoie organismul. Fără substanţe inutile. Multe legume, multe fructe şi, bineînţeles, multă mişcare.

Conform Anei Aslan, normal, o zi a unui pacient, din punct de vedere al alimentaţiei trebuie să arate aşa: micul dejun, gustare, prânz (Ana Aslan lua prânzul la maximum 13:30), gustare, cină (la 18:00 – 19:00).

La capitolul carne avea un fel de clasificare: carnea de vacă, peştele, pasărea, miel/oaie, porc. Însă, porcul nu prea îl recomanda.

Apoi recomanda ficatul, limba, în general carne de la animalele care se hrănesc, la rândul lor, mai curat. Şi toate rasol. Câteodată, merg şi făcute le cuptor.

Pe vremea aceea, se făcea mâncare cu carne – legume cu puţină proteină, nu carne cu ceva. Noi mâncăm acum carne cu puţină garnitură.

Legumele erau recomandate în stare naturală sau sufleuri, multe sufleuri. Apoi lactatele, ouăle. Fără prăjeli, fără grăsimi.

sursa: Realitatea.NET

Caricaturistul Costel Patrascan

Caricaturistul Costel Patrascan

Trăieşte din sclipirile pe care le aşează pe hârtie, tricouri, pereţi, chiar şi pe farfuri, dar mai ales din caricatura de presa. Costel Pătrăşcan (născut: 21 mai 1966) este cunoscut ca desenator satiric şi este nelipsit de la evenimentele care impun un strop de umor, un punct de vedere concis. A „compus” mii de caricaturi care reflectă realităţile romanesti, pamflete grafice inedite atât ca suport, cât şi ca mesaj.

Este născut în Galaţi, dar a crescut în Brăila, aici a evoluat ca grafician şi caricaturist. A debutat în decembrie 1989, în presa vremii, iar începutul anului 1990 l-a prins publicând caricaturi pe teme politice şi sociale în marile cotidiene centrale. Costel Pătrăşcan a fost declarat Caricaturistul de presă al anului 2008 şi a fost nominalizat la Gala Premiilor Clubului Român de Presă.

Se consideră un cronicar al zilei. Studiază presa, adună informaţii, trece totul prin propriile filtre şi apoi aşterne totul cu umor pe hârtie.   A expus în multe oraşe din România, dar si în Moldova, Belgia, China si Cipru. A câştigat peste 80 de premii în ţară şi 41 în străinătate, în ţări precum Japonia, Canada, Germania, Macedonia, Iran, Croaţia, China.

Întrebat dacă are o caricatură care să-l reprezinte, Costel Patrascan raspunde: „Trebuie să fii altul în fiecare zi, caricatura poate fi spontană sau poate veni după zile în şir de cautari. De aceea eu nu am o caricatură care mă reprezintă şi la care ţin, ci o sumă de caricaturi, de pamflete grafice, de obiecte care au mesaje umoristice”.

În 2007, împreună cu ziaristul Tudor Octavian, Pătrăşcan a deschis, în mansarda Centrului de Creaţie, Galeria din Pod, o uşă mereu deschisă pentru artiştii brăileni din toate domeniile.

Caricaturile lui Costel Pătrăşcan sunt ca nişte haiku-uri pline de savoare, dar învăluite într-o anumită melancolie. Există sute, poate chiar mii de caricaturişti buni. Dar foarte puţini sunt caricaturiştii adevăraţi. Diferenţa dintre un caricaturist bun şi unul adevărat o dă calitatea sufletească a celui care-şi judecă semenii prin caricatură. Fiindcă aceasta este, la urma urmei, caricatura : o Judecată de Apoi în regim de urgenţă. O Judecată de Aici. Iar Judecata propusă de Costel nu este una meschină, ranchiunoasă şi cu atât mai puţin mizantropică, à la Gogol. Nu, caricaturistul brăilean îşi simpatizează personajele, participă la dramele lor comice, adesea delirante. Personajele respective nu rămân la stadiul de schiţe umane, nu sunt numai pretext de haz, ci încarnează condiţia umană în puritatea ei genetică. Un ministru în chiloţi sau un preşedinte ţinându-se de gard stârnesc ilaritate, la prima vedere, dar şi compasiune. Caricatura lui Costel are o triplă genealogie : umor, inteligenţă, compasiune. Pentru că numai inteligenţa naşte bunătate sau compasiune. Prostia sau talentul sec niciodată.” Cristian Bădiliţă

 

Mai multe caricaturi gasiti pe site-ul personal: www.patrascan.ro

 

Emanuela Laura Enache, singurul restaurator de pictura din judetul nostru

Emanuela Laura Enache

Emanuela Laura Enache

Emanuela Laura Enache este singurul restaurator de pictură (icoane, tempera pe lemn, şi pictură, ulei pe pânză) din judeţul nostru. Are o pregătire complexă în domeniu, competenţa sa fiind recunoscută pe plan naţional.

Este licenţiată (promoţia 2003) a Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte – Bucureşti, profilul Arte Plastice şi Decorative, specializarea Conservarea şi Restaurarea Operei de Artă (pictură pe panou). Între anii 2006 – 2010 a urmat un stagiu de pregătire profesională în specializarea restaurare pictură în ulei, obţinând Diploma de atestat eliberată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional / Centrul de pregătire profesională în cultură.
Prin programul de masterat de la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” – Bucureşti, absolvit în anul 2007, şi-a extins competenţele şi asupra domeniului Conservării şi reabilitării patrimoniului construit.

Emanuela Laura Enache a restaurat peste 100 de lucrări de pictură pe diferite suporturi (rigide, semirigide şi flexibile).

 

Sursa: Muzeul Brăilei Sectia de Artă

„Universul poeziei lui Eminescu”- Constanţa Abălaşei Donosă

Univerul poeziei lui Eminescu- Constanţa Abălaşei Donosă

Univerul poeziei lui Eminescu- Constanţa Abălaşei Donosă

„L-am iubit pe Eminescu, de cum am terminat de învățat alfabetul să pot citi, să pot scrie. Nu numai că mi-a fascinat copilăria și adolescența prin toată creația sa, însă l-am iubit și pentru frumusețea chipului său, care mi s-a părut din totdeauna că este un crai de la Răsărit, călătorind prin această lume cu creația sa plină de har și frumusețe.” –  Constanţa Abălaşei Donosă

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850 și moare la 15 iunie 1889.

În anul 1930 din perioada interbelică, marele dramaturg englez Bernard Shaw luând cunoștință cu marele poet român prin intermediul unei traduceri făcută de Sylvia Pankhurst, spunea despre ritmul fundamental al creației eminesciene, despre miracolul Eminescu; ,, fluiditate și durată, opacitate și transparență, viață și moarte. ,, Mai târziu prin anul 1978, remarcabila cercetătoare hindusă Amita Bhose spunea; ,, Prima mea întâlnire cu poezia eminesciană mi-a produs o mare uimire. Descopeream o întreagă lume; în care Orientul se întâlnește cu Occidentul, Europa se unește cu Asia, finitul se desmărginește și granițile se șterg. ,, Cum de pildă și prof. Vincerizo Cappellatti, directorul general al Institutului Enciclopediei Italiene, unul din marile așezăminte culturale mondiale cu filiala la New-York face diligențele ca în anul 1989, la un veac de la moartea poetului să aibe loc un răsunător congres, Eminescu la Roma. Dar și în Dacia Eternă au avut loc asemenea manifestări unde s-au întâlnit Eminiscologi din mai multe culturi europene și extraeuropene având ca obiectiv imaginea lui Eminescu și a operei sale. În anul 1989 la cei 100 de ani de la moartea sa, nu mai exista nici un martor viu al existenței sale pământești.

Adevărații contemporani ai săi suntem noi care avem uriașul privilegiu de a vedea cu ochii acel viitor necunoscut pentru cei din timpul nefericitelor sale zile de viață, când nimeni nu bănuia că el va deveni un mit, cel mai glorios mit românesc, care face parte integrantă din patrimoniul literaturii universale.

În universalitatea unui mare scriitor se implică în mare măsură și hazardul. Una dintre ele variază raza de răspândire a limbii în care se traduc operele cu valoare intrisec universală. O limbă de largă circulație este un mare agent publicitar pentru un mare scriitor. Întâmplându-se să se ivească în Anglia, spre exemplu, Shakespeare, a ajuns la o cunoaștere unanimă astăzi datorită împrejurărilor fiindcă limba engleză a devenit principalul idiom de circulație planetară. O altă carte pe care o mai dau spre exemplu este a lui Gabriel Garcia Marquez cu numele de ,,Un veac de singurătate,, .Aceasta și-a datorat rapida difuzare pe toate continentele, nu numai datorită faptului că este una din marile cărți ale secolului XX și că aparține genului prozastic, ci și datorită faptului, că a fost scrisă într-o limbă cu aria de răspândire a spaniolei.

  • Mihai Eminescu

Ca însușire inamentă, ca dat, semnificația și valoarea universală a poeziei lui Eminescu, au fost intuite încă de timpuriu pe când el avea vârsta de 23 de ani. Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală este la nivelul culturii europene de azi. Cu neobosita lui stăruință de a citi și studia, de a cunoaște cât mai mult, el își înzestrează fără preget memoria cu opere însemnate din literatura antică și modernă. Cunoscător al filozofiei și în special a lui Platon, Kant și Schopenhauer, și nu mai puțin a credințelor religioase mai ales a celei creștine și boudaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedând știința celor publicate până azi din istoria și limba română, el se află în comoara ideilor și a unor orizonturi fără margini a gândirii omenești. Luxul, starea materială, ambiția și iubirea de glorie, nu au făcut parte din preocupările sale. Eminescu a făcut parte din acea pleiadă de poeți în care exemplaritatea nobleței s-a vădit deopotrivă în viață și în operă. Asemenea atitudini de neștirbită consecvență și convergență sunt extrem de rare; o întâlnim la Socrate, la Dante, la Giordano Bruno.

Judecând editarea operei lui Eminescuîn perspectivă istorică, distingem câteva etape, determinate de stadiul cunoașterii moștenirii sale literare. La sârșitul anului 1883, Titu Maiorescu tipărește volumul de Poezii într-o frumoasă ediție, devenită raritate biografică. După aceea Maiorescu retipărește volumul în 11 ediții până în anul 1914. În anul 1890 și 1891, V. G. Morțun tipărește la Iași versuri și proză de Eminescu. Aceste ediții cunosc o circulație restrânsă. În anul 1902 se deschide o nouă etapă în editarea operei lui Eminescu, odată cu donarea manuscriselor către Academia Română, de către Titu Maiorescu ce le-a avut sub păstrare. Atunci cercetătorii avizați fac cunoștință cu moștenirea literară eminesciană aflată la Academia Română. Cea mai importantă realizare editorială a acestei epoci rămâne volumul Opere complete, tiăpărit la Iași în anul 1914. Aspectul cel mai semnificativ al operei lui Eminescu în această epocă îl constitue tipărirea pe secțiuni; creație populară, poezie, proză, publicistică.

Mihai Eminescu de Abalasei Donosa Constanta

Ediția națională fondată de către Dumitru Panaitescu-Perpessicius în anul 1939, marchează etapa decisivă și integrală a operei lui Eminescu. Marele editor Perpessicius, pornește de la experiența destul de bogată a înaintașilor săi și planurile de perspectivă pentru opera lui Eminescu o vede cuprinsă în 18 – 20 de volume. D.P.Perpessicius editează între anii 1939 – 1963 primele două secțiuni din opera literară a poetului; poezia ( vol. I-IV ) și literare ( vol. VI ). Munca îndelungată și de uzură la descifrarea manuscriselor are ca urmare faptul că Perpessicius își pierde vederea și este silit să părăsească șantierul de lucru pe care trudise câteva decenii. Continuarea ediției naționale a operei eminesciene se datorează lui Al. Oprea, directorul Muzeului Literaturii Române, succesorul lui Perpessicius la conducerea acestei instituții. Se tipărește succesiv Opere VII – Proză literară 1977; Opere IX – Publicistică 1980; Opere XIV – Traduceri 1983; Opere IX – Publicistică 1984; Opere XII și XIII – Publicistică 1985; Opere VIII – Teatru 1988; Urma să apară Opere XVI – Corespondența și Opere XV – Fragmentarium.

In scrierile sale despre Eminescu, George Călinescu spunea; ,, Eminescu, a trăit într-un veac ingrat ce nu răspundea idealurilor sale, a plâns și a blestemat, apoi s-a îmbolnăvit și a murit foarte tânăr. Tot ce a avut de spus a spus până la 33 de ani. Viața lui se confundă cu opera sa. Eminescu, nu are altă biografie ! De aceea oricine îl va citi pe orice punct al globului s-ar afla, va înțelege că Eminescu a exemplificat o dramă a omului, că a scris în versuri o zguduitoare biografie. Rar se întâmplă ca un poet să fie sigilat de destin, să ilustreze prin el însuși bucuriile și durerile existenței sale. Eminescu va rămâne în poezia românească și universală, poetul nepereche. ,,

Pentru mine Eminescu, este cel mai mare poet al lumii !

El a știut să exprime în mod remarcabil prin vers fidelitatea aspirațiilor sale, farmecul iubirii și al naturii, întregul univers care pentru el sunt legi aproape fără excepție. Opera lui Eminescu, merită să fie cunoscută de oricare iubitor de poezie dintre popoarele acestei lumi.

Pagina Oficiala: constantaabalaseidonosa.ro
Facebook: Constanţa Abălaşei Donosă

 

Baritonul Nicolae Herlea

Nicolae Herlea

 

Nicolae Herlea

Nicolae Herlea (n. 28 august 1927, Bucuresti – d. 24 februarie 2014, Frankfurt – Germania) nascut Herle, s-a nascut la 28 august 1927 la Bucuresti si a studiat la Conservatorul din Bucuresti cu profesorul Aurelius Costescu-Duca. Mai tarziu a participat la Roma, la cursuri de specializare la Academia di Santa Cecilia, cu maestrul Giogrio Favaretto. 

Baritonul Nicolae Herlea face parte din generatia anilor ’50 ai secolului al XX-lea, pleiada de cantareti la fel de reprezentativa, precum Zenaida Pally, Arta Florescu, Elena Cernei, Octav Enigarescu, Magda Ianculescu.

A debutat in anul 1951 pe scena Operei Nationale din Bucuresti in rolul lui Silvio din spectacolul Paiate de Ruggiero Leoncavallo si va fi angajat ca bariton al primei scene romanesti.

Se impune pe plan mondial, pentru ca, inca din 1951 de la prima aparitie pe scena, baritonul Herlea va fi laureat al Concursurilor de Canto de la Geneva, Praga si Bruxelles si va canta pe marile scene ale lumii, la Scala din Milano, la Opera Nationala din Praga, din Berlin si la Teatrul Mare din Moscova.

Timp de trei ani, intre 1964 – 1967, baritonul Nicolae Herlea a avut contract cu Opera Metropolitana de la New York, dar a cantat si pe alte scene lirice din S.U.A., la Boston, Detroit, Cleveland.

A cantat in Rigoletto, in rolul principal, a fost lordul Ashton din Lucia di Lamermoor de Donizetti, s-a complacut in rolul desuet al personajului principal din Rigoletto de G. Verdi sau al berbantului Esacmillio din Carmen de Georges Bizet, in elegantul print din Evgheni Oneghin de Ceaikovski sau al enigmaticului tanar din Printul Igor de Borodin si al intrigantului Scarpia din Tosca de G. Puccini.

Alaturi de rolurile din Barbierul din Sevilla, Traviata, Paiate, Carmen, Dama de pica, Trubadurul, a interpretat lieduri din literatura universala a genului sau pagini lirice din muzica de opera romaneasca. 

A cantat alaturi de maestri ai genului, printre care: Ivan Petrov, Giulietta Simionatto, Montserrat Caballe, Nikolai Ghianurov, Placido Domingo, Joan Sutherland, Nicolai Ghiuselev, James Mc.Craken.

Vocea sa inconfundabila, usurinta vocala in toate registrele, muzicalitatea interpretarilor sale, i-a adus baritonului Nicolae Herlea premii si distinctii nationale si internationale, ca Medalia de Aur si Marele Premiu la Festivaluri de Canto de la Praga, Milano, titlul de Artist al Poporului, in 1962, Medalia de Aur Giuseppe Verdi, in 1963, la Milano, Premiul de Stat, in 1964, Ordinul Cultural de Merit, in 1968, Ordinul Muncii, in 1974, Ordinul Tudor Vladimirescu, in 1981 si Ordinul Steaua Romaniei, in 2000.

Baritonul N.Herlea a fost si presedintele Juriului International al Fundatiei Hariclea Darclee din Braila, de la prima sa editie, si a predat cursuri de specializare pentru masterat, la Academia de Muzica din Bucuresti.

Nicolae Herlea s-a stins din viata la varsta de 86 de ani, in seara zilei de 24 februarie 2014, dupa o grea suferinta, la Frankfurt. In memoria tuturor, baritonul Herlea va ramane ca Figaro din Barbierul din Sevilla, pe care l-a interpretat fascinant de peste 500 de ori. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Prin Hotararea Consiliului Local Municipal Nr. 133 din 27 august 1999, baritonul a fost declarat Cetatean de Onoare al Brailei.

 

  • Nicolae Herlea
  • Nicolae Herlea
  • Nicolae Herlea
  • Nicolae Herlea

 

 

 

Sursa: Dumitru Anghel – „Cetateni de Onoare ai Brailei”

Vasile Parizescu – Pictor si colectionar de arta

Vasile Parizescu - Pictor si colectionar de arta

Vasile Parizescu - Pictor si colectionar de arta

Iancu Vasile Stelian Parizescu (n. 25 octombrie 1925, Braila) este pictor, colectionar de arta, inginer mecanic si general de brigada. Nascut intr-o veche familie franceza, cu numele Paris, un strabun al acesteia fiind „capanlau”, adica o persoana investita cu dreptul de a aproviziona Istanbulul cu cele de trebuinta. Plecata din Franta in secolul al XVII-lea la Genova, iar apoi la pragul dintre secolele XVII şi XVIII la Giurgiu, din aceasta familie se desfac doua ramuri, una stabilita in Craiova si alta in Braila. După un decret emis de regele Carol I, potrivit caruia numele de familie puteau fi modificate prin adaugarea sufixului „eanu” sau „eseu”, ramura braileana devine Parisescu.

Parisescu urmeaza cursurile primare si pe cele secundare in Braila, ultimele la Liceul „Nicolae Balcescu”, in aceasta perioada dovedind reale inclinatii spre arta plastica, insusiri relevate de profesorii sai, pictorii Ion Popescu-Negreni si Costel Nicolaevici. Silit de lipsuri materiale, Parisescu nu poate opta pentru a urma cursurile unui asezamant de arte frumoase si intra la Scoala militara de artilerie din Pitesti, pe care o absolva in anul 1947, obtinand gradul de sublocotenent si repartizarea la Regimentul 1 de infanterie purtata. Concomitent, tot din 1945, urmeaza si Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, devenind absolvent in anul 1949, cu lucrarea de licenta ,Filosofia in poezia lui Mihai Eminescu”. In acelasi an da examen si intra la Academia Tehnica Militara, Facultatea de tancuri si automobile, capatand titlul de inginer mecanic in anul 1953. Este repartizat la Corpul 47 tancuri din Bucuresti, unde indeplineste functia de sef al Sectiei exploatare.

Cu studii militare, Vasile Parizescu este general al Armatei Romane, inginer constructor de masini, de la blindate la tractoare sau automobile de teren, cu peste 20 de lucrari de specialitate: Tancul, Transportatoare amfibii blindate, Autovehicule speciale moderne, Autoturismele Aro, etc. dar si cu studii si comunicari stiintifice, publicate in limba romana sau limbi straine de circulatie. Pe langa studiile de specialitate tehnica, Vasile Parizescu invata sa picteze la Scoala de Arta din Bucuresti cu profesorii N. Savin si P. Lutescu si se perfectioneaza cu pictorii Dumitru Ghiata, R. Schweitzer-Cumpana participand la expozitii de arta plastica, pictura si sculptura, la sala Dalles sau pe simezele Muzeului de Arta.

In 1955 este avansat excepţtonal la gradul de maior si mutat la Comandamentul trupelor blindate si motomecanizate ca sef al Sectiei exploatare. Aici contribuie in mod esential la elaborarea de instructiuni si dispozitii tehnice menite sa inlocuiasca vechile documente de sorginte sovietica cu altele specifice particularitatilor armatei romane. In urma unor masinatii de culise este inlaturat din armata pentru scurta vreme, dar este repede reincadrat si numit in Comisia militara de control la Uzinele Autobuzul din Bucuresti. Calitatile sale de organizator pe linie tehnica se afirma din nou, astfel ca este readus in functia de sef al aceleiasi sectii si numit ulterior loctiitor al sefului Directiei tancuri si auto, avand ca sarcina principala organizarea activitatii de inzestrare a armatei cu tehnica blindata, automobile si tractoare, produsa in tara. Acum incepe productia autohtona de tancuri, transportoare blindate, masina de lupta a infanteriei, autocamioanele DAC si tractoare de artilerie. In calitatea pe care a avut-o, a participat la numeroase activitati cu specific militar de natura inspectiilor si aplicatiilor operativ-strategice, rezolvand probleme de importanta majora pentru armata, atat pe plan intern, cat si extern.

Este presedintele de Onoare al Asociatiei Artistilor Plastici Amatori din Capitala, membru fondator si presedinte al Societatii Colectionarilor de Arta din Romania si al revistei Pro Arte.

Pictorul Vasile Parizescu participa, intre 1981-1997, la expozitii nationale si de grup, la vernisaje prestigioase in Bucuresti, Iasi, Dorohoi si Constanta si are personale, intre 1974-1996, la Galeriile de Arta ale Cercului Militar National, la Galeriile de Arta din Bucuresti, Iasi, Tulcea, la Galeriile de Arta din orasele japoneze Osaka, Yokohama si Tokio si la Galeriile de Arta din Braila. Are expozitii de prestigiu si ecou international, la Moscova, in 1987 si la Roma, in 1990, iar multe din lucrarile sale se afla in muzee sau in colectii particulare din Anglia, Austria, Canada, Elvetia, Grecia, Italia, Japonia, Jugoslavia, Rusia, Ungaria si, desigur, in Romania si la Braila. Dincolo de valoarea artistica recunoscuta, de aprecierile publicului si ale criticii de specialitate, pot fi concludente, strict financiar, cotele de vanzare de 4.500 U.S.D., la Bucuresti, pentru Natura moarta cu floarea soarelui, 25.000 U.S.D., la Tokio, si 36.000 D.M., la Koln.

Pentru intreaga sa opera plastica, Vasile Parizescu primeste premii, diplome si medalii la Expozitiile Nationale, premiul Gheorghe Petrascu al Saloanelor Anuale din Bucuresti, Diploma si medalia Festivalului International de Arta de la Moscova, in 1987, Premiul I la Expozitia de pictura Arthur Verona, tot in 1987, Premiul Special la Salonul National Peisajul Romanesc, in 1989 si calitatea de membru al Senatului Academiei de Arta Moderna din Roma, in 1999. Laureat si Premiul I republican la Expozitiile nationale din 1979, 1981, 1983, 1985 si 1987; laureat si medalia Festivalului international de arta de la Moscova; Premiul 1 la Salonul national de pictura de la Botosani, 1988; Diploma si placheta culturala a municipiului Bucuresti, 1988; premiul special al Salonului national „Peisajul romanesc”, Constanta, 1989; Premiul Albo D’Oro si numirea ca Senator Efectiv al Academiei Internationale de Arta Moderna din Roma, 1999; Diploma „2000 de intelectuali remarcabili ai secolului XXI”, conferita pentru remarcabilele contributii aduse in domeniul picturii, Anglia, 2002; Diploma de recunoastere a activitatii deosebite a pictorului Vasile Parisescu si conferirea premiului din partea Comitetului Elector ABI, Statele Unite, 2002; Diploma de onoare a ICOM, 2002; cetatean de onoare al municipiului Braila; numeroase diplome de excelenta, ordine si medalii. In afara de cele citate, Parisescu este presedintele de onoare al Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti; membru in Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor; expert atestat in bunuri cu semnificatie artistica, specializat in pictura romaneasca moderna si contemporana; membru fondator al Fundatiilor „Hariclea Darclee” din Braila, „Nicolae Grigorescu” din Campina, „Ion Irimescu” din Falticeni etc.

Prin Hotararea Nr. 119 din 29 noiembrie 1996 a Consiliului Local Municipal, omul de cultura, colectionarul de arta Vasile Parizescu este declarat Cetatean de Onoare al Brailei.

 

 Expoziţii personale:

  • 1974 – Galeria de Artă a Cercului Militar Naţional (pictură si grafică)
  • 1978 – Galeria de Artă a Cercului Militar Naţional (pictură)
  • 1983 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti (pictură)
  • 1986 – Galeriile de Artă Victoria, Iaşi (pictură si grafică)
  • 1987 – Galeriile Centrale de Artă, Brăila (pictură si grafică)
  • 1988 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti (pictură)
  • 1993 – Sala Artelor din Palatul Cercului Militar Naţional (pictură si grafică)
  • 1994-1995 – Galeriile de Artă: Tokio, Osaka, Yokohama (itinerantă pictură)
  • 1995 – Muzeul Naţional Cotroceni (pictură si grafică)
  • 1995 – Galeriile Centrale de Artă, Brăila (pictură)
  • 1995 – Muzeul de Artă, Tulcea (pictură si grafică)
  • 1996 – Muzeul Naţional Cotroceni (grafică)
  • 1996 – Galeriile Centrale de Artă, Brăila (pictură si grafică)
  • 1998 – Muzeul Judeţean de Artă Prahova, Ploieşti (pictură si grafică)
  • 2001 – Sala Dalles, Bucureşti (pictură)
  • 2002 – Muzeul Naţional Cotroceni (pictură si grafică)
  • 2003 – Galeriile de Artă Viena (pictură si grafică)
  • 2004 – Muzeul de Artă Craiova Palatul Jean Mihail (pictură si grafică)
  • 2005 – Sala Artelor din Palatul Cercului Militar Naţional (pictură si grafică)
  • 2010 – Galeria Artelor de la Cercul Militar National Bucuresti intre 11 mai-3 iunie 2010

Expozitii nationale si de grup:

  • 1981 – Expoziţia Republicană, sala Dalles
  • 1983 – Expoziţia Republicană, sala Dalles
  • 1983 – Expoziţia laureaţilor Festivalului Naţional, Muzeul Naţional de Artă al României
  • 1984 – Expoziţia Republicană, Sala Dalles
  • 1985 – Salonul Municipal de pictură, grafică şi artă decorativă, Muzeul National de Arta al României
  • 1986 – Bienala de pictură, grafică, sculptură, sala Dalles
  • 1986 – Târgul de artă de primăvară, Sala Dalles
  • 1986 – Salonul Municipal de pictură, grafică şi artă decorativă, Muzeul National de Artă al României
  • 1987 – Expozitia laureaţilor Festivalului Naţional, Muzeul Naţional de Artă al României
  • 1987 – Expozitia Republicana de pictura, grafica, sculptura, Muzeul National de Artă al României
  • 1987 – Expozitia „Anotimpurile”, Muzeul National de Arta, Iaşi
  • 1987 – Expozitia Nationala de pictura, Galeriile de Artă, Dorohoi
  • 1988 – Bienala de pictură, grafică, sculptură, sala Dalles
  • 1988 – Salonul Municipal de pictură, grafică şi artă decorativă, Muzeul Naţional de Artă al României
  • 1989 – Salonul National „Peisajul românesc”, Galeriile de Artă, Constanţa
  • 1990 – Salonul Municipal de pictură, grafica şi sculptură, ARTEXPO, Teatrul Naţional, „Etaj 3/4”
  • 1992 – Salonul Municipal de pictură, grafică şi sculptură, ARTEXPO, Teatrul Naţional, „Etaj 3/4”
  • 1994 – Expozitia „Natura statica in pictura contemporana”, Muzeul Naţional de Artă, Iaşi
  • 1997 – Expoziţie de pictură, Casa Americii Latine
  • 1999 – Expoziţie de pictură, Casa Americii Latine
  • 1990 – Expoziţie de pictură, “Pictori brăileni”, Galeriile Centrale de Artă Brăila
  • 2002 – “Peisajul in pictura românească”, Muzeul Naţional Cotroceni
  • 2005 – “Florile in pictura românească”, Muzeul Naţional Cotroceni
  • 2007 – “Italia văzută de pictori români”, Muzeul Naţional Cotroceni
  • 2008 – “Interbelicii şi continuatorii”partea I-a şi a II-a, Muzeul Naţional Cotroceni

Expozitii in strainatate:

  • 1987 – Moscova; 1990, 1999 – Roma; 1994, 1995 – Tokyo, Osaka, Yokohama, 2000 – Paris; 2003 – Viena;

Lucrari de referinta:

  • Tancul, în colaborare, Bucureşti, 1962;
  • Asigurarea tehnică de blindate, automobile şi tractoare, TA-1, Bucureşti, 1962;
  • Din experienţa şoferilor militari, Bucureşti, 1962;
  • Maşini amfibii, Bucureşti, 1963;
  • Asigurarea tehnică de blindate, automobile şi tractoare, pe timp de campanie, TA-2, Bucureşti, 1964;
  • Autoamfibii, Bucureşti, 1964;
  • Autovehicule speciale moderne, Bucureşti, 1965;
  • Remedierea penelor de automobil, Bucureşti, 1968, 1970;
  • Autoturismele ARO, în colaborare, Bucureşti, 1976;
  • Norme privind întreţinerea, folosirea şi conservarea tehnicii de tancuri, automobile şi tractoare, în colaborare, Bucureşti, 1978;
  • Pene de automobil, simptomatică, depistare, remediere, Bucureşti, 1979;
  • Gepkocsidefektek, Tunetek, Banatarolas Kijavitas, Bucureşti, 1982;
  • Criza energetică, Bucureşti, 1984;
  • Autovehiculele în armata română, tradiţie şi contemporaneitate, colectiv, Bucureşti, 1991;

Lucrari de referinta in pictura: 

Natură moartă cu floarea soarelui, La ieşirea din Valea Oltului, Flori albe şi galbene pe fond albastru, Bărci la Dunăre – Brăila, Natură moartă cu vase, flori şi fructe, Lalelele de la Sterian, Vadul Budurului, Brăila, Florile de tei, Strada Morilor, Viaţa caselor, Moscheea din Mangalia, Str. Bărăţiei, Templul Mămulari, Nud, Peisaj la Macin, Str. Unirii toamna, Brăila, Podul metalic din Budapesta, Dealul Motoroi, Marea la coasta de argint, Iarna la Filaret, Stânci la mare,Vama-Veche, Vârful Câmpului, Sat dobrogean, Natură moartă cu pepene galben, Brăila, trei case în plin soare, Brăila, trei case în amurg, Uneltele pictorului, Lumini la Mogoşoaia, Peisaj la Craiova,Paharul cu vin roşu. Castronul cu supă, Spitalul Municipal, Peisaj din Braşov, Peisaj din Balcic,Chioggia, Perdeaua albă. Marea la Caliacra, Lumini pe Sena, Str. Neagră din Brăila etc.

 

 

 

Sursa: Dumitru Anghel – „Cetateni de Onoare ai Brailei”;  patzeltart.ro;  crispedia.ro.

Edmond Nicolau – Savant, om de stiinta de renume mondial

Edmond Nicolau - Savant, om de stiinta de renume mondialDe numele Brailei se leaga si inceputurile ciberneticii in Romania, numai pentru ca aici, in orasul de la Dunare, s-a nascut la data de 2 iunie 1922, profesorul Edmond Nicolau, om de stiinta de renume mondial, istoric al stiintei si tehnicii.

Edmond Nicolau (n. 3 iunie 1922, Braila – d. 2 septembrie 1996, Bucuresti) a fost profesor universitar si inginer electronist, specialist in telecomunicatii. Viitorul savant invata la Braila, la Liceul Nicolae Balcescu, al carui sef de promotie este in 1940. S-a inscris apoi la concursul de admitere al Facultatii de Telecomunicatii din Institutul Politehnic Bucuresti, unde, in anul 1945, a absolvit sectia de Radio, devenind inginer in radiocomunicatii. Nicolau si-a  inceput activitatea didactica la Institutul Politehnic din Bucuresti, unde a parcurs toate gradele didactice de la asistent universitar, sef de lucrari, conferentiar, pana la profesor universitar in 1961. In anul 1969, E. Nicolau si-a sustinut teza de doctorat intitulata Sinteza sistemelor radiante, primind titlul de doctor inginer al Institutului Politehnic bucurestean.

Cu reale calitati pedagogice si vocatie de dascal, Edmond Nicolau va fi profesor pe tot parcursul vietii sale, pentru ca a predat la catedra de Masini electronice, la Academia Militara, la Scoala Superioara de Radiolocatie si Universitatea Hyperion. A conferentiat si a tinut cursuri la prestigioase universitati din Europa si de peste Ocean, Echole Polytechnique din Lausanne, si Technische Hochschule din Aachen, la Institutul Energetic din Moscova, la Universitatea Durban, la Universitatea Aragon din Mexic sau la Union Europeenne de Sistematique.

Intelectual de mare anvergura cu o mare si diversificata deschidere si apetenta pentru orice domeniu al cunoasterii umane, savantul a fost un talentat si competent promotor al interdisciplinaritatii si umanismului in informatica si cultura secolului al XX-lea. A abordat in egala masura si cibernetica economica, si cibernetica tehnica si, cu rezultate spectaculoase, biocibernetica, a elaborat studii de cibernetica si modele de neuro-cibernetica in colaborare cu profesor Constanta Balaceanu-Stolnici sau cu romanul stabilit in Lausanne, Alex.Popovici, lucrari publicate in S.U.A. si Franta in 1963, in veritabila traditie a lui Norbert Wiener, parintele ciberneticii si a precursorului ei roman, Stefan Odobleja.

O interesanta carte pe relatia interdisciplinaritatii a fost scrisa de savantul Edmond Nicolau cu matematicianul Solomon Marcus si lingvistul Sorin Stati dar s-a apropiat cu interes si competenta de bioinginerie si bionica, a promovat informatica medicala pe studiul retetelor neuronale si al inteligentei artificiale (limbajele naturale).

Cu o cultura enciclopedica remarcabila, profesor Edmond Nicolau a cultivat eseul stiintific: „Omul intre doua infinituri”, „Oameni, paradigme, intalniri”, „Omul informational”, care se adauga unei impresionante activitati publicistice, insumand peste 70 de volume de autor, coautor sau coordonator si peste 500 de articole, studii, referate, conferinte in romana sau limbi de circulatie, din multe tari ale lumii.

Spirit activ si scormonitor, profesorul s-a preocupat si de domenii surprinzator de diferite de profilul sau de om de stiinta si tehnica moderna. L-au preocupat cosmogonia si antropogeneza, locul si existenta omului in Univers, epistemologia si hermeneutica, relatia stiinta-religie, istoria religiilor.

Savantul brailean a fost o prezenta autoritara, competenta la congrese si reuniuni stiintifice internationale din Romania si de peste hotare iar uneori a condus astfel de forumuri internationale la Oxford, Namur, Patras, Amsterdam, Ciudad de Mexico, Palma de Mallorca sau s-a implicat in organizarea Congresului International de Cibernetica, din 1966, la Bucuresti si al Congresului Trandisciplinaritatea Actuala in Cibernetica si Filosofie de la Oradea. Recunoasterea meritelor sale stiintifice s-a concretizat in acordarea unor distinctii, printre care Diploma de Onoare a A.S.I.T., Premiul Traian Vuia al Academiei, Premiul de cercetare stiintifica al Ministerului Invatamantului. Marele Premiu al Institutului Hautes Syntheses din Nisa, Certificat of Award Systems Rescordi Foundation din Canada. In 1992 tot ca o recunoastere a contributiei sale esentiale la dezvoltarea ciberneticii a fost instituit Premiul Edmond Nicolau, pentru cea mai buna lucrare de biofizica si/sau biocibernetica, atribuit anual de Conferinta Nationala de Informatica Medicala. A fost si o prezenta notabila in diferite organizatii nationale si internationale, printre care presedinte de onoare al Societatii Romane de Retele Neuronale sau membru activ al Academiei de Stiinte din New York.

Savantul brailean Edmond Nicolau s-a stins din viata la data de 2 septembrie 1996, in Bucuresti.

Prin Hotararea Consiliului Local Municipal Nr.109 din 29 septembrie 1995, lui E.Nicolau i s-a conferit distinctia de Cetatean de Onoare al Brailei.

 

Lucrari de referinta:

  • Teoria informaţiei, coautor, Bucureşti, 1958;
  • Electronica în ştiinţă şi industrie, Bucureşti, 1959;
  • Roboţii şi viaţa, Bucureşti, 1960;
  • Instrumente, dispozitive şi maşini matematice, Bucureşti, 1963;
  • Din electronica de astăzi, Bucureşti, 1963;
  • Mai repede ca gândul, Bucureşti, 1964;
  • Cibernetica şi omul, Bucureşti, 1964;
  • Introducere în cibernetică, Bucureşti, 1964;
  • Propagarea undelor electromagnetice, vol. I,Proprietăţi generale ale undelor electromagnetice, Bucureşti, 1960;
  • Măsurători electronice generale, autor principal, Bucureşti, 1964;
  • Introducere în cibernetica sistemelor discrete, autor principal, Bucureşti, 1966;
  • Elemente de neurocibernetică, autor principal), Bucureşti, 1967;
  • Cibernetica, autor principal, Bucureşti, 1961;
  • Introducere în lingvistică matematică, coautor, Bucureşti, 1966;
  • Peste tot semnale, Bucureşti, 1966;
  • Figuri Mustre ale antichităţii, coautor, Bucureşti, 1967;
  • Algoritmi. Automate finite. Calculatoare electronice, autor principal, Bucureşti, 1970;
  • Clubul logicienilor, Bucureşti, 1970;
  • Sinteza sistemelor radiante, Bucureşti, 1971;
  • Omul informaţional, Iaşi, 1971;
  • Colegul meu robotul, Bucureşti, 1971;
  • Radioelectronica pentru toţi, Bucureşti, 1972;
  • Dicţionar poliglot de electrotehnică, electronică şi telecomunicaţii, coordonator, Bucureşti, 1972;
  • Câmpuri şi unde electromagnetice, Bucureşti, 1972;
  • Dicţionar de termeni tehnici, coautor), Bucureşti, 1972;
  • Omul între două infinituri, 1972;
  • Personalitatea umană – o interpretare cibernetică, coautor, Iaşi, 1972;
  • Introducerea în cibernetica sistemelor continue, autor principal, Bucureşti, 1972;
  • Radiaţia electromagnetică, Bucureşti, 1973;
  • Ergonomia şi aplicaţiile ei în agricultură, autor principal, Bucureşti, 1974;
  • Introducerea în electromagnetismul teoretic modern, Bucureşti, 1974;
  • Introducere în cibernetica sistemelor hibride, autor principal, Bucureşti, 1975;
  • Analogie, modelare, simulare, cibernetica, Bucureşti, 1977;
  • Proiectarea asistată de calculator a sistemelor electronice, autor principal, Bucureşti, 1977;
  • Om, maşină, cibernetică, Bucureşti, 1978;
  • Manualul inginerului electronist. Măsurări electronice, coautor, Bucureşti, 1979;
  • Creierul electronic, Bucureşti, 1979;
  • Din nou la clubul logicienilor, Bucureşti, 1980;
  • Cibernetica şi progresul societăţii, coordonator, Bucureşti, 1980;
  • Modelarea în ştiinţă, Bucureşti, 1981;
  • Scurtă istorie a creaţiei ştiinţifice şi tehnice româneşti, Bucureşti, 1981;
  • Căutând realul, Bucureşti, 1983;
  • Istorie sumară a dezvoltării ştiinţei, coautor, Bucureşti, 1983;
  • Limbaj şi strategie, Bucureşti, 1983;
  • Măsuri electronice şi electrice, autor principal, Bucureşti, 1984;
  • Ingineria cunoaşterii, Bucureşti, 1985;
  • Radiotehnica, autor principal, Bucureşti, 1988;
  • Adaptive Arrays, autor principal, Oxford, Londra, New York, 1989;
  • Radiaţia şi propagarea undelor electromagnetice, Bucureşti, 1989;
  • Probleme de logică pentru copii, Bucureşti, 1998.

 

Sursa: Dumitru Anghel – „Cetateni de onoare ai Brailei”

 

 

Nicolae Carandino – Scriitor si publicist brailean

Nicolae Carandino - Scriitor si publicist brailean

Nicolae Carandino - Scriitor si publicist brailean Nicolae Carandino (n. 20 iulie 1905, Braila – d. 17 februarie 1996, Bucuresti)   (Nicolae Haralambie – numele de la nastere), fiul Elenei si al lui Gherasim Carandino, a fost  unul dintre victimizatii memorialului durerii, atestat fara menajamente si condamnat dupa un  simulacru de judecata, in cadrul procesului de opereta al fruntasilor Partidului National  Taranesc, alaturi de Iuliu Maniu si Ion Mihalache.

 Carandino, nascut pe 20 iulie 1905, la Braila, a fost un cronicar dramatic si plastic incisiv, om  de o aleasa cultura clasica, publicist de anvergura. Absolvent al Liceului „Nicolae Balcescu”  din Braila in 1923, tanarul frecven­teaza cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti, obtine  licenta in 1926, si cu studii de doctorat la Paris, acesta va fi condamnat la 9 ani de temnita, pe  care-i va petrece in inchisorile din Galati, Bucuresti, Sighet si apoi cu domiciliu fortat la Rubla  si Bumbacari, in Baragan, pana in 1962.

Debuteaza si se impune rapid in ziaristica, semnand, in timp, si cu pseudonimele de: Ajax, Ali-  Baba, Anti-pater, Argoman, Aster, Asterisc, Cara-Onid, Nekar, N. Grecu, Traian Nicodim sau cu pseudonimul colectiv Kalvincar (impreuna cu L. Kalustian si I. Vinea). I se incredinteaza functia de prim-redactor la „Facla” in anii 1930-1938, cea de redactor-sef la „Rampa” in 1941 şi la „Bis” intre anii 1942-1946. Colaboreaza cu articole de critica teatrala si la „Reporter”, „Romania”, „Ro­mania literara”, „Azi”, „Revista romana”, „Curierul”, „Curen­tul familiei” etc. Este vicepresedinte al Uniunii Ziaristilor Profesionisti intre 1938-1944 si presedinte al Asociatei Criticilor Dramatici in 1944.

Cateva afirmatii incomode din articolele sale ii atrag internarea in lagarul de la Targu Jiu in 1942, unde imparte regimul de detentie cu Victor Eftimiu, Mihai Ralea, Zaharia Stancu. Imediat dupa august 1944, la solicitarea lui Iuliu Maniu, reactiveaza ziarul „Dreptatea”, pe care il conduce pana in anul 1947, sprijina aparitia ziarului social democrat „Libertatea” si intentioneaza sa scoata, impreuna cu Zaharia Stancu, un ziar de lupta anticomunista, „Ofensiva”, proiect respins de Comisia de Armistitiu. Colaboreaza acum frecvent la „Curierul”, condus de Augustin Popa.

Ca scriitor debuteaza in 1939 cu „Viata de glorie si de pasiune a marii cantarete Darclee”, o evocare romantata, in care documen­tatia riguroasa se dizolva in pagini literare de buna calitate. Lucrarea fusese publicata in vara aceluiasi an sub forma de foileton in „Romania”, si la aparitia in volum a fost apreciata, intr-o cronica, drept „cel mai mare succes de senzatie al sezonului literar”. Interesul publicului s-a datorat in mare parte accentului pus pe unele referiri la viata particulara a cantaretei, care a numarat printre admiratorii apropiati perso­nalitati de prima marime – Gounod, Verdi, Puccini, Mascagni sau regele Carlos al Portugaliei. Urmatoarele volume, cuprin­zand comentarii si insemnari critice privitoare la viata teatrala, dar si memorialistica, apar dupa revenirea lui Carandino in zona preocuparilor gazetaresti.

In ianuarie-martie 1945 devine directorul Teatrului Naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor, fiind ultimul cumulard al celor doua functii; dupa instaurarea guvernului Petru Groza, Carandino isi prezinta demisia, fiind urmat la directia Teatrului National de Tudor Vianu, iar la cea a Directiei Generale a Teatrelor, de N.D. Cocea. In 1947 este judecat in procesul Partidului Na­tional Taranesc si condamnat la sase ani de temnita grea. Ramane insa noua ani in inchisorile de la Galati, Sighet si Bucuresti, iar la eliberare i se stabileste domiciliu fortat in Baragan, pana in 1962. Isi reia activitatea de gazetar, cu cronici teatrale indeo­sebi, si semneaza traduceri din limbile greaca, franceza si italiana.

Bun cunoscator si analist al istoriei teatrului (Radiografii teatrale, 1976), autor al unor remarcabile scrisori imaginare trimise unor imaginare actrite (De la Electra la Dama cu Camelii, 1971), preocupat de arta actorului (Actori de ieri si de azi, 1973), Carandino s-a impus ca un cronicar de teatru de o tinuta ireprosabila, exprimand cu concizie si plasticitate a formularilor esentialul despre „autori, piese si spectacole”. Cronicile sale contin, pe langa evaluarile exacte ale unui profesionist practicandu-si meseria cu eleganta si dezinvoltura, numeroase elemente de surpriza intelectuala, iscata de o neprevazuta voluta a imaginatiei cronicarului, profund marcat de emotia participarii la miracolul spectacolului.

Memoriile sale de dupa 1944 au circulat in mediile literare din tara, fiind publicate pentru prima data in volum la editura „Dreptatea“ din New York, sub titlul „Zile de istorie“ in 1986.

Prin Hotararea nr. 72, din 1 septembrie 1995, Nicolae Carandino a fost declarat Cetatean de Onoare al Brailei.

 

Opere

  • Viaţa de glorie şi de pasiune a marii cântăreţe Dardee, Bucureşti, 1939;
  • De la „Electra” la „Dama cu camelii”, Bucureşti, 1971;
  • Autori, piese şi spectacole, Bucureşti, 1973;
  •  Actori de ieri şi de azi, Cluj, 1973;
  • Radiografii teatrale, Bucureşti, 1976;
  • De la o zi la alta, I, Bucureşti, 1979;
  • Teatrul aşa cum l-am văzut (1935-1945), Bucureşti, 1986;
  • Zile de istorie, New York, 1986;
  • Nopţi albe şi zile negre, Bucureşti, 1992;
  • Rezistenţa – prima condiţie a victoriei, îngrijită şi introducere de Paul Lăzărescu, Bucureşti, 2000.

 

 

Traduceri

  • M. Raval, Istoria Parisului, Bucureşti, 1942;
  • Sofocle, Electra, Bucureşti, 1971, Antigona. Electra, prefaţă de Nicolae Balotă, Bucureşti, 1974;
  • Ioanna Tsatsos, Jurnal de ocupaţie, Bucureşti, 1980;
  • E. Averoff-Tossitza, Când zeii ne binecuvântau, prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti, 1981.

 

Sursa: Dumitru Anghel – “Cetateni de onoare ai Brailei”;  crispedia.

Pictorul si gravorul Gheorghe Naum

Pictorul si gravorul Gheorghe Naum

Pictorul si gravorul Gheorghe Naum Gheorghe Naum (n. 17 aprilie 1907 Braila – d. 15 mai 1968), s-a  nascut intr-o familie de aaromani, in Braila, unde invata clasele primare si  Liceul “Nicoale Balcescu”. La Bucuresti se inscrie la Academia de Arte  Frumoase si urmeaza cursurile de picture cu Camil Ressu, George  Demetrescu Mirea si Artachino, studiind in paralel gravura cu Gabriel  Popescu.

Dedicat artei, inzestrat cu sensibilitate si inteligenta plastica, Gheorghe  Naum a urmat calea picturii realiste, fiind un desenator pasionat si virtuoz  al culorii.

Reintors la Braila, dupa terminarea studiilor, pictorul descopera oferta  peisagistica din jurul orasului prezenta mereu in opera sa: periferia,  docurile, zona industriala, barcile, corabiile si vapoarele din port. Gh.  Naum a facut parte din grupul de pictori Dunarea de Jos, impreuna cu  Sorin Manolescu si Mihail Gavrilov, sub patronajul autorizat de pictorul  Ion Theodorescu-Sion, cu care organizeaza si prima expozitie, in 1939.

La expoziția din 1934, din cele 36 de tablouri, 25 reprezentau peisaje,  majoritatea din portul Brailei. Criticul de arta Petru Comarnescu spunea ca Gh. Naum este autorul uneia dintre cele mai sugestive evocari ale atmosferei porturilor dunarene. De-a lungul anilor, pictura lui Naum se imbogateste tematic si tehnic. Corpul feminin este surprins in diferite ipostaze ale vietii cotidiene: intalniri mondene, lumea spectacolelor, a carciumilor, a spatiului interior intim. Desenul expresiv al conturului, culoarea epidermei fluida si mata, cu pete de lumina stralucitoare, toate surprind psihologia personajului intr-o maniera de-acum proprie pictorului. Inclinat spre cercetare si experiment si-a asumat conditia artistului independent, in afara oricarui curent, dar atent la spiritul epocii, la noutatile manifestate in perioada interbelica.

Pictor si gravor de mare forta expresiva, Gheorghe Naum a fost recunoscut de contemporani prin cele cinci premii pe care le-a obtinut intre 1931 si 1940 la Saloanele Oficiale din partea Ministerului Cultelor si Artelor.

Intre 1950 si 1954, a fost primul director al Pinacotecii din orasul Braila. A avut vocatie de cititor, pentru ca de numele sau se leaga infiintarea Scolii Populare de Arta din Braila. In 1951, este primit ca membru al U.A.P., sectia grafica, iar intre 1965-1968, a fost profesor la Scoala Populara de Arta din Braila. Intre 1955 si 1965, a fost secretarul Cenaclului U.A.P. Braila.

Expune in cadrul saloanelor oficiale de gravura si picture locale si nationale, intre anii 1928 – 1940 si la toate expozitiile anuale de stat, intre 1950 – 1968. Participia cu lucrari proprii la manifestari de arta romaneasca, incepand din 1952, la Sofia, in China, la Moscova si Leningrad, la Riga si Helsinki, la Praga, Bratislava sau S.U.A., cu pictura; si la Liubliana, in 1955 si 1957 sau la Lugano, in 1956, in cadrul Expozitiilor internationale de gravura.

Gravurile sale sunt expuse in muzee de arta din Braila, Bucuresti, Sibiu si Galati. A primit premii si distinctii, in 1936 si 1937, pentru lucrarile sale de pictura si de gravura.

La 15 mai 1968, in sala unde isi pregatea viitoarea expozitie, pictorul Gheorghe Naum s-a indreptat catre fereastra incaperii, privind lumina, atat de draga lui, si a cazut pe podea. A decedat fulgerator din cauza unei insuficiente cardiace cronice. A fost casatorit cu Lidia Nenu si impreuna au avut doi baieti.

Despre Gheorghe Naum, criticul de arta Ion Funzetti spunea ca este „unul dintre cei mai sensibili la variatiile subtile ale lumii din cati gravori am avut in scoala romaneasca”, iar George Oprescu il caracteriza transant: „gravor nascut cu ingeniozitatea celui pe care il stapaneste o pasiune”. Voci autorizate ale esteticii plastice brailene, Ana Maria Viscol si Maria Stoica, cunoscatoare ale operei si personalitatii marelui artist, precizeaza: „Toata viata, Naum a iubit, ca nimeni altul, peisajul …, care convenea foarte bine elanurilor sale romantice, firii sale poetice, predispusa spre visare si melancolie … L-au atras Dunarea, salciile, balta … plopii pentru severitatea lor si pentru fosnetul frunzelor, asemanator cu muzica unei orgi.”

Gheorghe Naum se prezenta in „Facla”, o revista a vremii: „A fost o pasiune pictura. Aceasta spre disperarea tatalui meu, care voia sa ma faca popa. A fost o lupta, care a durat ani, intre mine si el. De cate ori nu mi-a aruncat pensulele in foc! Mai tarziu, a inteles bietul tata tristul adevar. De atunci, a urmat o sumedenie de sacrificii si renuntari. „

Prin Hotararea Consiliului Local Municipal Nr.73 din 1 septembrie 1995, pictorul si gravorul brailean Gheorghe N. Naum a fost declarat, post-mortem, Cetatean de Onoare al Brailei. 

Sursa: Dumitru Anghel – “Cetateni de onoare ai Brailei”

Sursa: Album „Gheorghe Naum”, Muzeul Brăilei, 2007, pp. VI, VIII, 129.

Catalina Buzoianu – regizoare de teatru si televiziune

Catalina Buzoianu – regizoare de teatru si televiziune

Catalina Buzoianu – regizoare de teatru si televiziune

Catalina Buzoianu (n. 14 aprilie 1938, Braila) – profesoara, regizoare de teatru si televiziune. S-a nascut la Braila, unde a invatat clasele primare si a absolvit liceul, apoi Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica “Ion Luca Caragiale” din Bucuresti, intre 1965 – 1970, la clasa de religie a profesorului Ion Olteanu, frecventand si atelierele de creatie ale profsorului Radu Penciulescu si David Esrig. A facut specializari la Seminarul American M. Reinchard din Salzburg, in 1980, cu profesorul Eugenio Barbo Ellen Stewart, la Institutul de Educatie Internationala S.U.A., cu profesorul Martin Esslin si a beneficiat de o bursa British Council – Marea Britanie.

Anii care au trecut de atunci nu au facut decat sa amplifice importanta creatiilor ei in teatrul romanesc, s-o faca stagiune de stagiune si mai cunoscuta, nu numai in tara, ci si peste hotare, sa adauge noi succese numelui ei, noi realizari vietii noastre scenice. A ramas la fel, pentru ca perfectiunea este un bun al zeilor si nu al oamenilor, luptandu-se din rasputeri pentru a aduce pe scena noi piese, pentru a descoperi semnificatii nebanuite in textele cunoscute, pentru a lansa noi actori sau pentru a-i ajuta pe tinerii ei ucenici, pentru ca este si profesoara de regie, sa se afirme, vorbind cu entuziasm despre ei, laudandu-le fara rezervă ideile, gandurile, imaginile, fantezia.

Catalina Buzoianu a regizat spectacole la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi, la Teatrul Mic “Lucia Sturdza Bulandra” si a desfasurat o permanenta activitate didactica, din 1975, la I.A.T.C. Bucuresti.

S-ar putea scrie zeci de pagini numai despre colaborarea sa cu Valeria Seciu, despre creatiile acesteia la Teatrul Mic sub bagheta ei regizorala, despre Ersilia Domnisoarei din Sa imbracam pe cei goi  (1977), despre ‘Margareta’, fermecatoarea indragostita din Maestrul si Margareta de Bulgakov (1980), despre recitalul Arta iubirii (1988), cu femeia in toate ipostazele ei de la inger la demon, de la sacrificiu suprem la cruzimea declarata. In regia sa, Valeria Seciu a dat o emotionanta existenta scenica actritei din Regasire de Pirandello (1992) si enigmaticei Marguerite Gauthier din Doamna cu camelii de Alexandre Dumas-fiul (1985), dar mai ales Arkadinei din Pescarusul de Cehov (1993), cu adevarat un rol de maturitate, de desavarsire artistica.

S-ar putea analiza multe alte colaborari, de pilda aceea a dramatizarilor; Buzoianu fiind o regizoare dornica sa intruchipeze principiul lui Gordon Craig, acela al gasirii cheii viziunilor sale in lectura pieselor, dar in egala masura simte nevoia independentei fata de text. Ea cauta adeseori in proza idei si meditatii la fel de importante ca si cele definitivate de autorii lor din punct de vedere literar. A dramatizat nenumarate texte de proza: Istoria ieroglifica a lui Dimitrie Cantemir, devenita un spectacol cu o exceptionala forta de sugestie, cu asociatii indraznete de grotesc si tragic la Nationalul iesean in 1973, Celestina de Fernando de Rojas la acelasi teatru si in aceeasi stagiune, Adela de Garabet Ibraileanu, tot la Iasi in 1972, Niste tarani, dupa romanul omonim al lui Dinu Sararu la Teatrul Mic in 1981 etc.

Impreuna cu Mihaela Tonitza-Iordache, a dramatizat romanul lui Mihail Bulgakov – Maestrul si Margareta, iar la Teatrul „Tandarica”, cu actori, papusi si marionete, a creat un dinamic si surprinzator spectacol cu proza lui Urmuz. Dimineata pierduta de Gabriela Adamesteanu s-a transformat in spectacol la Teatrul „Bulandra”, tot datorita dramatizarii facute de regizoare. Este o excelenta maestra a teatrului dramatic, dar nu ii este straina nici opera, muzica fiind un mijloc de comunicare mai tensionat si mai emotionant decat cuvântul pentru pasiuni puternice sau stari limita. Oedip de George Enescu, este nu numai una dintre cele mai frumoase opere romanesti, ci si una dintre cele mai incarcate cu meditatii filosofice din lume, vazand luminile rampei in regia ei, la Lucerna – Elvetia, in 1981, si la Bucuresti, in 1992.

Regizoarea este cunoscuta si peste hotare, nu numai datorita turneelor intreprinse cu spectacole montate in tara (Tinerete fara batranete de Eduard Covali, Piatra Neamt, turneu Nancy – Franta, 1977, Interviu de Ecaterina Oproiu, Teatrul „Bulandra”, turneu, Germania, Berlin si Dortmund, acelasi an; Sa imbracam pe cei goi de Pirandello si Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, Lausanne – Elvetia, 1979; Maestrul si Margareta de Bulgakov, BITEF – Belgrad, 1982), ci mai ales celor realizate pe scene straine.

In 1965, cand a venit la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica sa studieze regia, era deja un om cu o experienta de viata interesanta. Lucrase in teatru ca actrita, avea un copil, pe Stefanut Iordanescu, acum regizor si el, dar in acelasi timp era chinuita de nevoia de a studia, de a se perfectiona, de a putea da mai mult in teatru si-a aratat adevarata valoare inca de cand era in anul II, punand in scena A saptea pecete de Ingmar Bergman. A fost o adevarata surpriza, nu numai pentru ca il descoperise pe marele artist si autor dramatic suedez, ci pentru ca vibra, cu o tensiune interioara uriasa, la misterul din acest scenariu, caruia i-a gasit corespondente scenice de rara expresivitate.

Intr-o cariera de exceptie, a pus in scena lucrari de referinta din literatura romaneasca si universala, la teatre din Bucuresti, Braila, precum: Patul lui Procust de Camil Petrescu, Scandal la Palermo de Carlo Goldoni, Mama Curaj de B. Brecht, Romeo si Julieta de William Shakespeare, Chira Chiralina si Mediterana de Panait Istrati, Marlene Dietrich de Pam Giems (montare recenta, in 2004, la Teatrul Mic), sau din Europa, cand in 1997, a regizat Don Quijote de la Mancha la Festivalul de Teatru de la Madrid si a initiat proiectul Mediterana la Teatrul Toursky din Marsilia. Regizoarea Catalina Buzoianu este o prezenta notabila la colocviile si festivalurile teatrale internationale, ca la ultima participare la colocviul si Festivalul International de la Delphi, organizat de Centrul European de la Delphi.

Regizoarea a montat pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Braila, in stagiunea 2001 – 2002, Mediterana si Chira Chiralina, dramatizari ale regizoarei dupa Panait Istrati, spectacole in versiune franceza, prin colaborarea sa cu Teatrul Toursky din Marsilia, in 1999, si spectacolul itinerant Odiseea 2001.

Calatoria pe Mediterana timp de 65 de zile, acostari in porturi pitoresti, spatiu privilegiat, loc de intalnire al atator limbi, culture, civilizatii, religii, asa cm l-a vazut Panait Istrati, si caruia Catalina Buzoianu i-a dat o adaptare scenica remarcabila, in asa fel incat actorii, muzicienii si spectatorii sa se lanseze intr-o lume magica si pictoreasca. Bosfor, Constantinopol, Alexandria, o intoarcere nostalgica in timp.

Regizoarea a adaptat si a pus in scena Mediterana dupa romanul lui Panait Istrati, evocand parca experienta initiatica a lui Ulise. Mediterana n-a fost un spectacol doar al Teatrului “Maria Filotti” din Braila, pentru ca au jucat si actori de la Teatrul “Bulandra”: Mihai Bisericanu, Virgil Ogasanu, Zoltan Octavian Butuc sau chiar directorul Teatrului “Toursky” din Marsilia, Richard Martin, vicepresedintele Institutului mediteranean, animatorul proiectului, dar cu atat mai mult a fost succesul teatrului brailean, iar presa, critica franceza de specialitate a gasit, la modul elogios, subtilitati in cele doua piese ale Catalinei Buzoianu cu trimiteri la Durrell, la Odiseea, la Hamlet.

Pentru activitatea sa in slujba Thaliei, regizoarea Catalina Buzoianu a fost distinsa cu premii, precum Premiul special al juriului Durham – Marea Britanie, pentru spectacolul Romeo si Julieta; Premiul Ulisse – Italia in 1996; premiu la Festivalul National de Teatru – 1997; Premiul UNITER pentru intreaga activitate – 2001; decoratia Amicus Polonia.

Prin Hotararea Consiliului Local Municipal nr.34, din 26 aprilie 1996, regizoarea Catalina Buzoianu, a primit titlul de Cetatean de Onoare al Brailei. 

 

Spectacole de teatru

  • Fuga de Mihail Bulgakov, Teatrul de Comedie, 1994-1995;
  • Patul lui Procust, dramatizare proprie dupa romanul omonim de Camil Petrescu, Teatrul „Bulandra”, 1995-1996;
  • Sase personaje in cautarea unui autor, de Luigi Pirandello, Teatrul „Bulandra”, 1995-1996;
  • Copilul ingropat de Sam Shepard, Teatrul „Bulandra”, 1995-1996;
  • Chira Chiralina, dramatizare proprie dupa Panait Istrati, Braila, 1995-1996;
  • Penthesileea de Mioara Cremene si Adrian Cremene, Constanta, 1996-1997;
  • Scandal la Palermo de Carlo Goldoni, Teatrul „Bulandra”, 1996-1997;
  • Golem, de H. Leivik, Teatrul Evreiesc, 1997-1998;
  • Petru sau petele in soare de Vlad Zografi, Teatrul „Bulandra”, 1997-1998;
  • Levantul, dramatizare proprie dupa Mircea Cartarescu, Teatrul „Bulandra”, 1998-1999;
  • Mutter Courage de Bertolt Brecht, Teatrul „Bulandra”, 1998-1999;
  • Sonata fantomelor de Strindberg, Teatrul Mic, 1998-1999.

 

Sursa: Dumitru Anghel – „Cetateni de onoare ai Brailei”;  crispedia

 

George Cavadia – compozitor si cantaret

George Cavadia – compozitor si cantaret

George Cavadia – compozitor si cantaret George Cavadia (n. 1858, Macedonia – d. 18 ianuarie 1926, Paris), a fost un  mare cantaret de lied si romante , autodidact in muzica, membru fondator la  Societatea muzicala „Lyra”, din Braila.

 Poate fi considerat un Mecena, cel putin  din doua considerente: contributia sa nu  numai ca promoter al ideii infiintarii Societatii muzicale „Lyra”, ci si ca sustinator cu  fonduri banesti importante la construirea cladirii monumentale, a dotarii cu mobilier  pentru sala de spectacol si a inzestrarii cu un pian de concert; meritul de a fi fost  indrumatorul tinerei Hariclea Hartulary pe drumul artei lirice, sprijinul dat viitoarei  soprane Darclee, pe care o introduce in cercurile protipendalei muzicale brailene:  Suliotti, Pana, Umvogel, Hepites, Berlescu, Petrica Jean sau Drossino.

 George Cavadia s-a nascut in anul 1858 in Macedonia si s-a stabilit la Braila cu parintii,  de cand era copil. Starea materiala a familiei i-a inlesnit inzestratului tanar sa studieze  pianul si sa ia lectii de canto cu tenorul italian Luigi Ademollo.

Inzestrat cu o ampla voce de bariton si cu un evident talent in domeniul componisticii, posesor al unei culturi muzicale si generale de exceptie, G.Cavadia s-a implicat cu rabdare, tact si sprijin material in infiintarea Scolii de Muzica, devenita mai apoi Conservator, in edificarea Societatii Muzicale „Lyra”, a Corului si a Orchestrei Simfonice ale acesteia. El are meritul de a fi intuit fondul genetic muzical al brailenilor, pe care l-a cultivat cu alte personalitati ale vietii muzicale locale si le-a adjudecat emblema onorabila de napolitani de la Dunare. Daca Braila a produs pana la cel de-al doilea Razboi Mondial cei mai multi cantareti de talie nationala si internationala, aceasta se datoreaza lui George Cavadia si generatiei sale de muzicieni.

Cavadia n-a fost doar promotorul culturii muzicale brailene, ci si unul care a determinat numeroase activitati ale aristocratiei bucurestene de pe la 1880 – 1884. Prin februarie 1883 canta pe scena Teatrului National din capitala intr-un spectacol la care a asistat familia regala. Printesa Bibescu l-a acompaniat la pian iar acesta a interpretat “Santa Maria, de Gabriel Faure, romanta sa “Unde esti?” si “Epistola” de George Ventura. Vocea sa de o remarcabila intindere – de la gravitatea basului pana la registru de tenor – a rasunat si a desfatat generatii de ascultatori nu numai la Braila sau in tara, ci si la Neapole, Paris, Madrid, Nisa, iar cronicarii muzicali ai timpului il asemanau cu celebrii Carusso si Tamberlick.

Cavadia a fost cel mai valoros autor de romante, pe care le-a cantat chiar el sau generatii de lautari, care i-au adus renumele si popularitatea peste hotarele  vechiului regat, fiind cantata in Bucovina, Basarabia si Ardeal. Romante ca: Unde esti?, Doua roze, Alinta, Despartirea, Da-mi pace, Dor de razbunare, Adio, Visul, sau Te iubesc, i-au adus faima si au ramas inscrise in repertoriul de aur al acestui atat de popular gen muzical.

Bogat, mare proprietar agricol, fara alta ocupatie decat aceea temporara de consul al Spaniei, George Cavadia, “acest mare artist a avut grija ca din averea sa sa inzestreze orasul Braila cu mijloacele necesare, pentru ca templul muzicii brailene, palatal Lyra, sa poata gazdui Conservatorul de Muzica, Corul si Orchestra simfonica ale societatii filarmonice Lyra, al caror fondator a fost la 1883” – afirma G.Gr. Poslusnicu in Istoria muzicii la romani.

In plan personal, Cavadia poate fi considerat mentorul spiritual al Haricleei Darclee, pe care a sfatuit-o sa se dedice scenei si sa aleaga pentru continuarea studiilor o scoala de canto la Paris, apoi o introduce in cercurile de elita ale Bucurestiului, in anturajul cultural al unor personalitati ca: Elena Vacarescu, Irina Vladaia, basul Alexiu, profesorul George Stephanescu.

Canteretul si compozitorul George Cavadia, Mecena al Brailei, a murit la 18 ianuarie 1926 la Paris, de unde a fost adus si inmormantat la Braila.

Prin Hotararea Consiliului Local Municipal nr.171 din 30 iulie 2004, George Cavadia a fost declarat, post-mortem, Cetatean de Onoare al Brailei. 

George Cavadia – compozitor si cantaret

Muzica vocala

  • Despartirea, pentru voce si pian, versuri de Theodor Serbanescu, Bucuresti;
  • Le Depart, romanta pentru voce si pian, versuri de Hoffmann, Bucuresti;
  • Te iubesc, pentru voce si pian, versuri de Theodor Serbanescu, Bucuresti;
  • Sarutarea, pentru voce si pian, versuri de Theodor Serbanescu, Bucuresti; idem in L’Ilustration, Paris, 1889 (versurile traduse in limba franceza de August Clavel);
  • De ce m-ai desteptat? pentru voce si pian, versuri de Carol Scrob, Bucuresti;
  • Dor de razbunare, pentru voce si pian, versuri de Carol Scrob, Bucuresti; idem in Romante, caietul 1, Bucuresti, 1958 (editia I), 1963 (editia II); idem in Romante, cantece de petrecere si cantece populare romanesti. Bucuresti, 1978;
  • O durere muta, pentru voce si pian, versuri de D.C. Ollanescu, Bucuresti;
  • Te iubesc, nu ma uita, pentru voce si pian, versuri de Carol Scrob, Bucuresti;
  • Unde esti?, pentru voce si pian, versuri de Theodor Serbanescu, Bucuresti; idem in Romante, caietul 2, Bucureati, 1958 (editia I), 1963 (editia II);
  • Randunica, pentru voce si pian, versuri de C. Petroni, Bucuresti;
  • Euphrosine, pentru voce si pian, versuri de I. Mallo, Bucuresti;
  • Da-mi pace, pentru voce si pian, versuri de Carol Scrob, Bucuresti;
  • Alinta, pentru voce si pian, versuri de Theodor Serbanescu, Bucuresti;
  • Visul, pentru voce si pian, versuri de C. Vacarescu, Bucuresti, 1884;
  • Stiu ca m-ai ierta, pentru voce si pian, Bucuresti, 1884;
  • Jalea mea, pentru voce si pian, versuri de Carol Scrob, Bucuresti, 1885;
  • Sarutul, pentru voce si pian, versuri de Theodor Serbanescu, Bucuresti, 1892;
  • Adio, pentru voce si pian, versuri de Theodor Serbanescu, Bucuresti;
  • Doua roze, pentru voce si pian, versuri de I. Trandafilia, traduse din greceste de I.A. Ghimpa, Bucuresti, 1899;
  • Lumea mea, Bucuresti, 1899;
  • Melodii pentru voce si pian, Bucuresti.

 

 

Sursa: Dumitru Anghel – “Cetateni de onoare ai Brailei”

Anastase Simu – Colectionar de arta si ctitor de muzee

Anastase Simu - Colectionar de arta si ctitor de muzee

Anastase Simu (n. 25 martie 1854, Braila – d. 28 februarie 1935, Bucuresti)  a fost un academician roman, doctor in stiinte politice si administrative, mare colectionar si donator de opere de arta, ctitor al unui lacas de cultura – „Pinacoteca Simu”.

Nascut la Braila, la data de 25 martie 1854, Anastase Simu a absolvit scoala primara si gimnaziul real in orasul de bastina, dupa care si-a continuat studiile la Viena si Paris, incheindu-le cu doctoratul in stiinte politice si administrative sustinut la Universitatea din Bruxelles.

Anastase Simu a adunat o impresionanta colectie de arta cu unicul scop de a o pune la dispozitia marelui public, astfel ca in anul 1910, infiinteaza la Bucuresti muzeul care-i va purta numele, construit in stilul unui templu ionic. Ca un corolar al activitatii sale de om de cultura si patriot, in anul 1927 doneaza statului roman acest muzeu, una din cele mai mari pinacoteci ale tarii, in care se aflau expuse 1182 de opere de pictura, sculptura, gravura si desen ale caror unor mari artisti romani (Grigorescu, Brancusi, Aman, Andreescu, Luchian, Pallady, Steriadi, Ressu, O.Han, Paciurea, etc.) si straini (Delacroix, Renoir, Rodin, Millet, Zurbaran, Courbet, Houdon, Daumier, Pissaro, Bourdelle, Gericault, Monet, Fremiet, Meunier si altii).

Muzeul Anastase Simu - Bucuresti

In actul de donatie se mentiona: „in dorinta mea nestramutata de a servi tara si a putea contribui in domeniul manifestarii frumosului, declar in mod solemn ca atat terenul ce am cumparat in 1904, cat si cladirea „Muzeului Simu” ce am construit pe el, precum si toate operele de arta aflate in el … le inchin cu dragoste Romaniei reunite si le fac danie in veci natiunii.”.

In plus, Anastase Simu, se angaja sa achizitioneze si sa doneze si alte opere de arta, acoperind totodata cheltuielile de intretinere a muzeului, inclusiv salariile personalului acestui asezamant de cultura.

Incepand din anul 1928, A. Simu a inceput sa se ocupe si de interesele orasului sau natal, infiintand o pinacoteca locala instalata pentru inceput in localul Primariei municipiului Braila. Una dintre donatiile sale pentru braileni, cuprindea o gravura pe lemn reprezentand cetatea Brailei si 30 de picturi si scultpuri ale unor artisti consacrati ca: Theodor Aman, Octav Bancila, Nicolae Tonitza, Sava Hentia, Constantin Artachino, Fritz Stork si altii. Consiliul municipal Braila consemna la 30 iunie 1928 ca „printre tablourile daruite municipiului se afla apartinand unor braileni ca Theodorescu Sion, Stefanescu Mircea, fiu de taran din comuna Cazasu, M.Teisanu, care a facut liceul in localitate, Petrascu, unul din cei mai de valoare pictori romani si Voinescu Ion, nascut la Braila. Domnia sa mai are o colectie de trei tablouri de Grigorescu pe care a fagaduit ca o va dona tot pentru Primaria Braila,  pentru viitorul muzeu municipal” (document aflat la Arhivele Nationale Braila).

Anastase Simu s-a stins din viata in 1935, lasand restul de avere statului roman pentru sprijinirea vietii cultural-artistice si instituind prin legat testamentar, opt premii pentru pictura, sculptura, desen si gravura.

Primaria municipiului Braila a primit la randul sau, un fond de 200.000 de lei pentru subventionarea activitatii culturale pe plan local. Un document pastrat la Arhivele Nationale Braila, datat din 24 iunie 1937, specifica ca se „aproba cumpararea pentru pinacoteca municipiului a tabloului lui Gheorghe N.Naum intitulat <<Din portul Braila>>, pentru care se acorda 4000 de lei din fondul Anastase Simu, pentru sustinerea operelor culturale”.

De-a lungul vietii sale, Anastase Simu, prestigioasa personalitate a spiritualitatii romanesti, a indeplinit functii importante in organisme de cultura de nivel national: Societatea geografica romana, Societatea numisamica, Societatea pentru invatatura poporului roman, Consiliul consultativ al artelor, Ateneul Roman, etc.

Ales in anul 1933 membru de onoare al Academiei Romane, a fost distins cu: Marea Cruce a ordinului „Coroana Romaniei”, „Bene Merenti” cl.I, „Meritul Cultural”, „Legiunea de onoare” (Franta), „Cetatean de onoare al orasului Braila” si altele.

In actul din 1927, prin care incredinta natiunii romane „Muzeul Simu”, donatorul a pus conditia ca acest lacas de cultura sa fie mentinut in forma initiala. Dar, in timpul regimului totalitar, edificiul – o adevarata bijuterie arhitectonica – a fost demolat si colectiile disperate.

Activitatea distinsului colectionar, om de cultura si filantrop a ramas inca inregistrata in documentele de arhiva si incrustata in memoria iubitorilor de frumos.

 

Sursa: Gheorghe Iavorschi – “Momente din istoria Brailei”