Braila pe bune – Istoria Brailei, Evenimente Braila, Personalitati brailene, Cultura
115 Views

Arta fotografica si spiritul voluntariatului aduc recunoasterea comunitatii

Arta fotografica si spiritul voluntariatului aduc recunoasterea comunitatii

Imbinand pasiunea pentru fotografie cu spiritul voluntariatului, Asociatia “Louis Pasteur” – Clubul Voltin, a dovedit ca aceste merite pot fi recunoscute intr-un mod neasteptat dar benefic pentru cultura si civilizatia comunitatii noastre. Asociatia a fost recompensata cu Diploma de Excelenta la categoria ‘Societatea Civila’, in cadrul Galei Premiilor Culturale Brailene pentru anul 2013, desfasurata in data de 24.02.2014 si organizata de Directia pentru Cultura a Judetului Braila – Ministerului Culturii impreuna cu Primaria Municipiului Braila si Teatrul “Maria Filotti”.

In organizarea Clubului VOLTIN al ANMRF “Louis Pasteur” – Braila si sub inaltul patronaj al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania, in urba danubiana s-a desfasurat, la inceputul anului 2013, primul Salon International de arta fotografica, intitulat “Best of CF”. S-au inscris in concurs 75 de autori din 9 tari cu un numar de 570 de lucrari, la cele doua sectiuni: ‘Open Monocrom’ si ‘Open Color’. Au fost acordate un numar de 54 de premii (medalii si mentiuni) precum si titlul de “Best Author” si un Premiu special oferit de Clubul VOLTIN.

Expozitia salonului a fost vernisata in holul Bibliotecii Judetene “Panait Istrati” in data de 9 Februarie 2013, si a cuprins cele mai bune 80 de lucrari prezentate in concurs. Cu ocazia vernisajului s-a organizat si festivitatea de premiere unde au fost inmanate medaliile si mentiunile autorilor castigatori prezenti la vernisaj. Am editat un catalog printat de 52 de pagini care a cuprins toate lucrarile premiate la salon precum si datele specifice ale acestuia.

Ca urmare a reusitei primei editii a salonului, FIAP, PSA, UPI si AAFR au decis sa acorde patronajele lor editiei a doua a acestui salon. Al doilea Salon de arta fotografica este in plina desfasurare si este organizat in parteneriat cu “Rotary” Braila iar vernisajul expozitiei salonului de arta fotografica va avea loc pe 29 martie 2014: Dl. Tarquinius Vadeanu, Artist al AAFR, initiatorul si managerul acestor evenimente culturale.

Clubul Voltin a fost premiat si pentru seria de 9 proiecte europene castigate si derulate in Judetul Braila din 2009, finantate de Comisia Europeana prin Programul “Tineret in Actiune”, prin care un numar de 40 de tineri din alte tari au venit prin “Serviciul European de Voluntariat” si au activat in Braila alaturi de tinerii voluntari braileni. Pentru anul 2014, sapte tineri voluntary ai SEV din Italia, Spania, Ucraina si Turcia, sporesc numarul locuitorilor Brailei si voluntariaza in proiectul “European Mobility makes Volunteering really count” pentru a face mai puternica miscarea de voluntariat din comunitatea noastra.

Am realizat toate acestea cu daruire, pasiune, multa munca si sacrificii. Premiul este de fapt castigat de voluntarii Brailei, locali sau veniti din alte tari prin Serviciul European de Voluntariat, care pastreaza viu spiritul voluntariatului in Braila: Doamna Adriana Vadeanu, presedinte “ANMRF Louis Pasteur“ Club Voltin Braila.

Comentarii

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole
PARTENERI:

Back to Top