Comunitatea Greaca Braila

sursa: parnassos-comunitateaelenabraila.blogspot.ro

“Fie ca e vorba de Acorion, solul lui Burebista, de Pilarino, medicul lui Constantin Brancoveanu, de Apostol Arsaki, primul minisru al lui Al. I. Cuza ori de bancherul N. Chrissoveloni din perioada interbelica – grecii sunt integrati organic in viata cotidiana a geto-dacilor, apoi a romanilor. Nici un alt popor, mai apropiat ori mai departat de hotarele noastre, nu se poate masura cu grecii in privinta influentei exercitate asupra romanilor, a foloaselor dobandite dintr-o convietuire inaugurata in epoca elenistica si extinsa astazi la societatile transnationale”, scria istoricul Georgeta Filitti.

Intr-adevar, istoria legaturilor dintre greci si romani este una indelungata. Prezenta unor puternice comunitati proto-grecesti pe actualul teritoriu al Romaniei este atestata incepand cu secolul al VII-lea i.Hr. pe tarmul vestic al Marii Negre, odata cu inceputul marii colonizari grecesti, care s-a extins pe coastele intregii Mediterane. Ionienii din Milet au infiintat la Marea Neagra colonia Istros, denumita mai tarziu Histria. Dupa aproximativ un secol, dorienii din Heracleea Pontica au infiintat orasul Calatis, iar milesienii s-au asezat pe spatiul orasului Constanta de astazi, intemeind cetatea Tomisului.

Ulterior, in timpul existentei Imperiului roman si apoi a celui bizantin, prezenta unui element grecesc in granitele de astazi ale Romaniei este mai putin vizibila, fara a lipsi insa cu desavarsire. Lucrurile s-au schimbat destul de mult in Evul Mediu si indeosebi incepand din secolul al XVII-lea cand Poarta Otomana va decide sa guverneze Tara Romaneasca si Moldova prin intermediul unor slujbasi alesi special dintre grecii din Fanar (cartier al Constantinopolului). Mostenitori ai patrimoniului spiritual bizantin, cultivati si bogati, fanariotii vor juca un rol important – uneori contradictoriu – in istoria Tarilor Romane. Multi istorici vad in fanarioti niste „agenti activi ai civilizatiei” (pentru toleranta religioasa manifestata, promovarea ideilor iluministe, modernizare legislativa) dar nu e mai putin adevarat ca acestia, in calitate de domni ai tarilor romane, isi vor urmari propriul interes, obtinand beneficii materiale substantiale. Merita subliniat faptul ca din lungul sir al domnilor fanarioti, Ipsilanti, Ghica, Moruzi, Mavrocordat, Callimaki sau Sutu – cu exceptia lui Nicolae Mavrogheni, care a luptat alaturi de turci – cu totii vor sustine integritatea statala romaneasca, chiar daca acest lucru a fost o modalitate de a-si apara privilegiile si sursele personale de venit.

Dupa 1821, in urma miscarii de eliberare nationala a grecilor din Imperiul Otoman (si care a pornit de pe teritoriul Tarii Romanesti), fanariotii sunt inlaturati de la conducere si inlocuiti cu domni pamanteni. Dar grecii din tarile romane nu au fost reprezentati doar de fanarioti, istoricii pomenind si de tendintele unor greci din Principate, anume levantinii, ajunsi aici de-a lungul vremii cu diverse rosturi si avandu-l in frunte pe mitropolitul Dosithei Filitti. Ei doreau o confederatie balcanica multinationala sub suzeranitatea turceasca, o modalitate de aparare a fiecarei natiuni.

In Romania Mare, dupa 1918, comunitatile elene erau extrem de puternice. Grecii aveau scolile lor, bisericile, cinematografele, lacasele de ocrotire sociala, banci proprii. Toleranta autoritatilor si a romanilor simpli era maxima, intre romani si greci nefiind cunoscute in istorie conflicte de nici un fel. Cu toate acestea, multe dintre proprietatile comunitatii grecesti au fost confiscate de statul roman. Un numar mare de greci sosesc in Romania imediat dupa al doilea razboi mondial, plecati fiind din tara de origine din cauza persecutiilor politice. Daca la inceput se bucura de sprijin din partea autoritatilor romane, la scurt timp, la inceputul anilor ’50, multor greci romani li s-a confiscat totul – averi personale si comunitare – sute dintre ei fiind deportati la Canal, unde nu putini au si murit.

Astazi, conform recensamantului din anul 2002, numarul estimat al grecilor din Romania este de 6 513, ceea ce reprezinta circa 0,02% din populatia Romaniei. Cei mai multi dintre ei traiesc in Bucuresti, Tulcea, Constanta, Braila, Galati, Hunedoara, Bacau, Dolj.

Traditii – Comunitatea Greaca Braila

Grecii sunt un popor demn, ambitios, credincios. Oamenii reusesc sa treaca peste diferentele dintre ei cand e vorba de o cauza comuna. Ii ajuta Biserica, numarul lor mare (peste 7 milioane traiesc in afara granitelor nationale), mandria si educatia. In fine, spiritul lor negustoresc, intreprinzator, si faptul ca au fost si au ramas, cel putin partial, „stapanii marii” – ceea ce le accentueaza tendinta naturala spre libertate si fratie – contribuie semnificativ la conturarea unei tipologii grecesti a unitatii.

 Una dintre vechile comunitati de greci din Romania se afla in satul Izvoarele, de langa Tulcea, stabilita in urma cu doua sute de ani. Oamenii de aici si-au pastrat frumusetea obiceiurilor aduse din Grecia, dar au si imprumutat din traditiile romanilor si ale vecinilor bulgari. Au nume romanesti, vorbesc greceste, iar costumele populare seamana mult cu cele din Bulgaria. De la bulgari ei au adoptat obiceiul numit “udatul mirelui” (baietii abia casatoriti sunt bagati cu capul la uluc) sau “ziua babei” – zi in care femeile fac ce poftesc si petrec pana dimineata, fara barbati. Au mai ramas putine obiceiuri grecesti, printre care Dragomanul cand, de Sfantul Ion, flacaii intra cu calul frumos impodobit chiar in casa fetei iubite, oferindu-i vorbe dulci si colaci impletiti ca semn al dragostei. Un alt obicei grecesc este de cel Florii, la Lazarel, cand fetele de pana la 16 ani canta si primesc oua, bani, faina, si la final rostogolesc sita, pentru ca vara sa fie bogata. De Horhumbal baietii se intrec in a face focuri mari pe dealuri, iar la Elefterio, femeile torc si stau la povesti in jurul unei gropi plina de jar.

sursa: divers.ro