Braila pe bune – Istoria Brailei, Evenimente Braila, Personalitati brailene, Cultura
132 Views

FESTIVITĂŢI DE 1 DECEMBRIE- ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

FESTIVITĂŢI DE 1 DECEMBRIE- ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 9

Pentru marcarea Zilei Naţionale a României, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a fost organizată vineri, 28.11.2014, Ziua Porţilor Deschise.

Oaspeţi ai poliţiştilor au fost elevi de la două licee din municipiul Brăila, copii ai angajaţilor inspectoratului, precum şi reprezentanţi ai presei locale.

Prima parte a evenimentului s-a derulat în sala de consiliu a inspectoratului, unde elevii au primit mesajul conducerii instituţiei, au urmărit un material video de prezentare a activităţilor specifice şi au studiat materiale informativ-preventive şi de promovare a profesiei de poliţist.

Cea de a doua parte a activităţii s-a derulat în curtea inspectoratului, unde au fost amenajate ateliere de prezentare a tehnicii din dotarea structurilor de acţiuni speciale, criminalistică şi poliţie rutieră.

De o apreciere deosebită din partea elevilor s-a bucurat exerciţiul demonstrativ de coborâre în rapel, realizat de poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, iar momentul în care unul dintre aceştia a coborât purtând drapelul tricolor a fost foarte emoţionant şi a stârnit ropote de aplauze din partea tuturor celor prezenţi.

Deşi vremea nu a fost deloc prietenoasă, activitatea s-a dovedit a fi un succes, iar la finalul acesteia o parte dintre elevii prezenţi au afirmat că se gândesc să se orienteze către cariera de poliţist.

Poliţişti Brăileni avansaţi în gradul profesional următor

Vineri, 28 noiembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în cadrul unei şedinţe festive, prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, au fost avansaţi în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, 78 de agenţi de poliţie şi 13 ofiţeri.

În acelaşi cadrul festiv, au fost oferite diplome poliţiştilor care au participat şi ocupat locuri pe podium la concursurile sportive de înot, fotbal, judo şi tenis de câmp, organizate la nivel naţional de Ministerul Afacerilor Interne.

 

  • FESTIVITĂŢI DE 1 DECEMBRIE- ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
  • FESTIVITĂŢI DE 1 DECEMBRIE- ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 9
  • FESTIVITĂŢI DE 1 DECEMBRIE- ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 11

Comentarii

Alte articole
PARTENERI:

Back to Top