16 februarie 2015, 9:13 2957 Views

Povestea lui Codin, tâlharul care a speriat Brăila

Era un mahalagiu cam de vreo treizeci de ani. Mustaţa o avea neagră, iar părul soios. Şi-a omorât tatăl, iar pe mama, Anastasia, o bătea periodic şi o trimitea pe „pietroiul” din faţa porţii. Uriaşul şi-a omorât chiar şi fratele de cruce, pe Tănase.

L-a omorat şi pe prietenul care i-a întins un păhărel la nevoie, Alexe, care tânjea dupa frumuseţea iubitei lui, Irina, cel puţin aşa spune legenda. A rămas în memoria brăilenilor ca „Uriaşul din Port”. Ca el, mulţi alţii în Brăila, însă Codin, ca şi Terente, a dat identitate locului. Au îngrozit România prin faptele lor. Au tâlharit, au furat, au falsificat, au ucis chiar. Au fost celebri şi de temut în vremea lor.

Alături de Terente, varianta vulgară a eroului pozitiv care a marcat viaţa socială a Brăilei în perioada interbelică, personajul Codin reprezintă o altă emblemă a spiritului brăilean, într-o variantă literară, pe care, cu iscusinţă, Panait Istrati a reuşit să-l impună în memoria culturală naţională şi nu numai. Chiar şi acum, după atâta amar de vreme, poveştile pe care le auzim de la cei bătrâni ne captează ore-n şir atenţia.

Pe urmele „Uriaşului din Port”

Ghid de nădejde în această incursiune jurnalistică ne-a fost conf. univ. dr. Zamfir Bălan, directorul adjunct al Muzeului Brăila, editor al operelor istratiene.

„Codin este inspirat din realitate. Personajul pe care l-a cunoscut Istrati se numea Călin. El a intrat în circuitul legendelor şi povestirilor de cartier, graţie operei lui Panait Istrati„, ne spune încă de la început Zamfir Bălan.

Codin a trăit în Comorofca, mahalaua brăileană, înainte de primul Război Mondial. Era un mahalagiu cam de vreo treizeci de ani, gătit în straie de sărbătoare, luxos. De statură atletică, omul stătea rezemat într-un cot şi surâdea binevoitor.

„Sub toraxul sau herculean era incins cu un brau lat, de lana alba, din care iesea manerul unui cutit varat in teaca. Langa el, o palarie noua si un ciomag noduros, de corn afumat. Daca n-ar fi avut niste ochi atat de cruzi si o talie de bataus, neobisnuita, mustaţa o avea neagră şi tare răsucită, părul soios de unsoare parfumată şi pieptănat mitocăneşte as fi zis ca aveam in fata mea unul dintre acei numerosi muncitori din port, carora li se spunea „vagonari” – crai, betivani si zurbagii in toate zilele de sarbatoare” – aşa îl descrie Panait Istrati pe Codin, în opera cu acelaşi nume. Descrierea este făcută după prima întâlnire a autorului cu personajul Călin. „Cuţitar” din Comorofca.

URAT SI DE TEMUT.

Comorofca, mahalaua braileana in care, inainte de primul razboi mondial – intre 1866 si, posibil, 1897-1898 – , a trait Codin, era de un pitoresc semibalcanic, avand conturul, atmosfera si izul sufocant al mizeriei, o mahala obisnuita cu violurile si crimele, care, nici astazi, nu s-a pierdut de acele vremuri, cunoscuta pentru „cutitarii” ei, nascuti, parca, toti din Codin. In acest spatiu, la crasma Anghelinei, Codin a devenit o legenda. Talharul plecase de acasa, intr-un satuc aflat pe malului Ghecetului, la varsta de 13 ani, dar s-a intors la 18: „Codin a fost batut si chinuit, cand era copil (…)

Si bietul copil suferea, fiindca si parintii, si vecinii ii spuneau ca e urat. Da, era urat, avea un cap de maimuta, umflat ca un cimpoi, dar, Doamne, Dumnezeule, ce vina avea el! (…) Baiatul s-a inrait. La treisprezece ani, parintii nu mai puteau sa-l bata si veni randul lor sa fie batuti, caci Cel-de-Sus nu lasa nici o fapta fara rasplata”. „Toti il urau din pricina tariei lui!” Devenise o prada pentru puterea lui, se ascundea in balti, dar „dusmanii” il cautau: „Au gasit pe unul din ei lat, cu un lighean de mate iesite din burta. Codin il simtise, era si luna plina, si a ucis, aparandu-se”. Atunci, Codin a stat zece ani in puscarie. S-a intors „Ocnasul” si a devenit „Uriasul portului”. Si-a facut o banda, s-a aciuat la crasma Anghelinei si si-a facut-o iubita pe Irina, o tanara de o frumusete tulburatoare, care contrasta cu uratenia lui.

Codin isi apara mahalaua cu pumnul si cutitul si nu putea fi dovedit: „Ciomegile trosneau, cutitele cadeau din maini zdrobite: alte cutite ramaneau amenintatoare, gata sa se infiga in inima sau in burta. Adversarii dezarmati se rostogoleau intr-un corp la corp inversunat. Mamele si sotiile batausilor din mahala le sareau in ajutor si loveau la nimereala”. Crescut fara frica nimanui, incoltit de toti din toate partile si traind in mahalaua in care noaptea nici politistii nu cutezau sa-si faca rondul, Codin si-a facut din forta pumnului si din spaima pe care o da omului amenintarea cutitului – principii de viata.

Istrati l-a cunoscut pe tâlhar în cartierul „cuţitarilor” din Brăila, Comorofca, la vârsta de 12 ani. Codin era o legendă încă de pe atunci: „ieşise din închisoare, era spaima mahalalei, căuta cearta unora şi altora şi dădea cu cuţitul„.

A MURIT DE MANA „CIUMEI”

Codin n-a murit nici rapus de vreun dusman, nici de holera care a bantuit, in acele vremuri, si meleagurile existentei sale. „Ciuma” ii spunea el mamei sale si era „fiul a doua rame” – parintii sai. De aceasta „Ciuma” a murit Codin. Intr-o noapte de noiembrie, Anastasia a turnat doi litri de ulei incins pe gatul fiului si l-a omorat, in timp ce dormea, convinsa ca a scapat lumea de un monstru. Apoi a incremenit la capataiul feciorului, „cu o lumanare de cinci parale in mana. Il privea cum privesti o rama. Flacara lumanarii palpaia in adierea vantului rece”. Asa descrie Panait Istrati moartea lui Codin, supranumit „Uriasul portului”.