Legenda lui Terente din Braila

Legenda lui Terente din Braila

Legenda lui Terente din Braila

Ca orice oras cosmopolit,  Braila are legendele ei care se plaseaza la inceputul secolului XX, imbracand intr-o forma romantata intamplari si  personaje adevarate cum ar fi  Legenda lui Terente – regele-talhar al baltilor sau cea a Coanei Elvira.

Cea mai cunoscuta legenda este cea a lui Terente, care a fost talhar, haiduc si amorez, un personaj controversat, iubit de unii si urat de altii. Oamenii de rand l-au indragit pentru siretlicurile prin care reusea sa-i pacaleasca pe jandarmi. Autoritatiile si navigatorii locali erau ingroziti de pradaciunile si violentele lui.

Pe numele lui adevarat de Vasili Stefan, Terente s-a nascut in anul 1895, intr-o familie de pescari lipoveni din satul Carcaliu, din judetul Tulcea. A participat la primul razboi mondial, unde a deprins mestesugul armelor, dar unde si-a pierdut fratele mai mare.

La sfarsitul razboiului s-a casatorit cu Ursita, fata lui Calistrat, si au avut 4 copii si pentru care a muncit din greu, ajungand capitan de slep. Din pacate, sotia si doi copii i-au murit de ciuma, iar ceilalti  doi s-au inecat. Supararea l-a aruncat in bratele betiei, iar la birt l-a gasit ca tovaras pe viitorul socru, care avea 3 fete, ca-n povesti, cea mica si cea mai frumoasa fiind data lui Vasili, pentru a o scapa de curtoazia unui grec, cu care Vasili a surprins-o pe a doua lui sotie si a ranit-o cu cutitul.

Pentru fapta sa a fost incarcerat si supus abuzurilor politienesti. Cu complicitatea unui jandarm a evadat iar de atunci a inceput legenda lui hranita de presa locala. La scurt timp a fost din nou incarcerat dupa spargerea unui magazin si din nou evadeaza ,  de asta data cu ajutorul unei favorite a comandantului inchisorii, Didina. Terente s-a refugiat in regatul baltilor si formeaza o banda cu doi veri de-ai sai, cu care pradeaza vasele pentru provizii, iar ce prisoseste da saracilor. Apar si primele cantece si povestiri despre ispravile lui.

La scurt timp, in noaptea de Sfantul Ion a anului 1924, Terente il ucide pe seful de post, care era si el indragostit de Didina, apoi alte crime se succed, crescandu-i faima.

Faima lui de amorez l-a facut indragit de toate femeile, multora trimitandu-le scrisori parfumate de amor sau chiar vizitandu-le noaptea. Terente a rapit doua domnisoare timp de o saptamana, una dintre acestea scriind chiar un foileton “In ghiarele lui Terente”, publicat in cotidianul Dimineata. Terente, deghizat in diverse personaje, jandarm, rabin, negustor, se plimba nestingherit prin hotelurile de lux ale Brailei, distrandu-se. Rapirea a facut sa fie mobilizata armata pentru a-l gasi pe talhar, dar acesta nu a fost prins  intrucat  a reusit sa fuga in Bulgaria, Grecia si Serbia, de unde s-a intors dupa 3 ani.

    In noaptea de Inviere a anului 1927, a intrat in casa preotului din satul natal si a necinstit-o pe sotia acestuia. Comunitatea oripilata de acest gest s-a intors impotriva lui, ajutandu-i pe jandarmi sa-l gaseasca, iar pe 4 iunie a fost impuscat. Numele lui a devenit un brend pentru ciorapi si lenjerie de dama.

Vezi aici: Povestea lui Codin, tâlharul care a speriat Brăila!

Sursa: Brailaturistica.ro

Casa Memorială D.P. PERPESSICIUS

Imobilul este înscris în Lista Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, la cap. „C. Clădiri Memoriale”.

Vechea casă a familiei Ştefan şi Ecaterina Panaitescu a fost construită în jurul anului 1880. Aici s-a născut (la 21 octombrie 1891) şi a locuit, până la vârsta de 19 de ani, (toamna lui 1910, când devine student la Facultatea de filologie modernă a Universităţii din Bucureşti) Dumitru S. Panaitescu, cel care îşi va adăuga ulterior pseudonimul Perpessicius. D. Panaitescu Perpessicius va mai locui în casa părintească în intervalul 1 septembrie 1920 – vara lui 1921, perioadă în care a ocupat catedra de Limba română şi Limba franceză la Şcoala Normală din Brăila. Revenirile lui Perpessicius la Brăila sunt destul de puţine, ultima în 1945.

În casa părintească va continua să locuiască, până la trecerea în nefiinţă, mama sa, Ecaterina Panaitescu.

În 1971, după moartea lui Perpessicius, pe faţada imobilului din strada Cetăţii 58, a fost amplasată o placă comemorativă.

La puţin timp, casa a fost demolată. A fost recuperată doar placa comemorativă. Greşeala a fost îndreptată rapid, imobilul fiind reconstruit, însă cu materiale moderne.

Din 1977, clădirii i se atribuie funcţiunea de muzeu.

Între 1993-1996, se reconstruieşte corpul de clădire anexă, cu destinaţie depozite.

In acest spaţiu, în 28 octombrie 1977, urmare a unei donaţii din partea fiului, Dumitru D. Panaitescu, donaţie constând în cărţi (în număr de 791), documente şi mobilier s-a deschis, în cadrul Muzeului Brăilei, «Expoziţia permanentă cu caracter memorial „Dumitru Panaitescu Perpessicius”». Expoziţia a fost organizată în două săli: una foto-documentară, cea de-a doua, o reconstituire a camerei de lucru a lui Perpessicius. Anul 1982 a însemnat achiziţionarea unei mari părţi din biblioteca perpessiciană (7000 cărţi), la care s-au adăugat colecţii de ziare şi reviste şi alte câteva piese de mobilier.

Casa este închisă după 1990, necesitând reparaţii. Cu această ocazie se reface corpul din curte (conceput pentru depozite şi sală de relaţii cu publicul) şi chioşcul. În curte este amplasat bustul în marmură al lui Perpessicius, operă a sculptorului brăilean Nicăpetre. Odată cu inaugurarea, în 1994, a noului corp de clădire, a fost redeschisă expoziţia de bază “Dumitru Panaitescu Perpessicius”.

S-a gândit o reorganizare a materialului iconografic în sălile existente şi a fost oferită publicului o a treia sală, în care sunt expuse o parte din manuscrisele lui Perpessicius..

Sursa: MuzeulBrailei.ro

Batranii nostri dragi !

Abia dupa ce se duc in neant , ne este dor de ei, de sacaiala lor, de conservatorismul lor, de blandetea glasului, de mangaierea inconfundabila a mainii blajine….

Cati dintre noi ii respectam , cati dintre noi i-am respectat, pe cati dintre noi ne-au impresionat lacrimile lor, a bunilor nostri batrani ?

Cati dintre ei s-au lasat umiliti, jigniti, numai sa fie bine, sa ramana in familie. Pot fi ei judecati de copii, sau oranduirea lumii s-a schimbat atat de mult, incat ne putem permite orice.

Sunt scosi din viata noastra, fara regrete…., de noi …pentru ca mai tarziu sa ne intrebam ce s-a intamplat, sau poate nu….

Eu imi aduc aminte de bunica, femeie cu frica lui Dumnezeu. A inteles ca sunt rebela, ca nu suport mustrari, dar nu a contenit nicio clipa, atunci cand avea ocazia, sa ma certe.

Si va jur ca toate criticile dumneaiei, pareau ca ma mangaie …iar la urma sfarseam cu o strangere puternica in brate. Si s-a dus , ca multe alte persoane dragi din viata noastra.

Am ramas cu regretul intens ca nu mi-am aratat dragostea mai mult, ca am pierdut timpul pe drumul vietii, am crezut, ( copil prost) ca vor fi etern acolo…Ca nu li se poate intampla niciun rau…

Am avut privilegiul unor batrani in viata mea extraordinari.. eu cred ca toti sunt asa , cei dusi si cei care au mai ramas pe pamant, din ce in ce mai putini.

E ziua lor, a varstanicilor ! Hai sa le spunem ” La multi Ani !”, sa-i iubim , sa-i iubim …. Sa lasam rautatea la o parte , nu pentru ca ne vine si noua randul …..ci pentru ca avem nevoie sa iubim si sa fim iubiti.

Gina Bahor