Scriitor si publicist brailean – Nicolae Carandino - Personalitati brailene
Braila pe bune – Istoria Brailei, Evenimente Braila, Personalitati brailene, Cultura
218 Views

Nicolae Carandino – Scriitor si publicist brailean

Nicolae Carandino - Scriitor si publicist brailean Nicolae Carandino (n. 20 iulie 1905, Braila – d. 17 februarie 1996, Bucuresti)   (Nicolae Haralambie – numele de la nastere), fiul Elenei si al lui Gherasim Carandino, a fost  unul dintre victimizatii memorialului durerii, atestat fara menajamente si condamnat dupa un  simulacru de judecata, in cadrul procesului de opereta al fruntasilor Partidului National  Taranesc, alaturi de Iuliu Maniu si Ion Mihalache.

 Carandino, nascut pe 20 iulie 1905, la Braila, a fost un cronicar dramatic si plastic incisiv, om  de o aleasa cultura clasica, publicist de anvergura. Absolvent al Liceului „Nicolae Balcescu”  din Braila in 1923, tanarul frecven­teaza cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti, obtine  licenta in 1926, si cu studii de doctorat la Paris, acesta va fi condamnat la 9 ani de temnita, pe  care-i va petrece in inchisorile din Galati, Bucuresti, Sighet si apoi cu domiciliu fortat la Rubla  si Bumbacari, in Baragan, pana in 1962.

Debuteaza si se impune rapid in ziaristica, semnand, in timp, si cu pseudonimele de: Ajax, Ali-  Baba, Anti-pater, Argoman, Aster, Asterisc, Cara-Onid, Nekar, N. Grecu, Traian Nicodim sau cu pseudonimul colectiv Kalvincar (impreuna cu L. Kalustian si I. Vinea). I se incredinteaza functia de prim-redactor la „Facla” in anii 1930-1938, cea de redactor-sef la „Rampa” in 1941 şi la „Bis” intre anii 1942-1946. Colaboreaza cu articole de critica teatrala si la „Reporter”, „Romania”, „Ro­mania literara”, „Azi”, „Revista romana”, „Curierul”, „Curen­tul familiei” etc. Este vicepresedinte al Uniunii Ziaristilor Profesionisti intre 1938-1944 si presedinte al Asociatei Criticilor Dramatici in 1944.

Cateva afirmatii incomode din articolele sale ii atrag internarea in lagarul de la Targu Jiu in 1942, unde imparte regimul de detentie cu Victor Eftimiu, Mihai Ralea, Zaharia Stancu. Imediat dupa august 1944, la solicitarea lui Iuliu Maniu, reactiveaza ziarul „Dreptatea”, pe care il conduce pana in anul 1947, sprijina aparitia ziarului social democrat „Libertatea” si intentioneaza sa scoata, impreuna cu Zaharia Stancu, un ziar de lupta anticomunista, „Ofensiva”, proiect respins de Comisia de Armistitiu. Colaboreaza acum frecvent la „Curierul”, condus de Augustin Popa.

Ca scriitor debuteaza in 1939 cu „Viata de glorie si de pasiune a marii cantarete Darclee”, o evocare romantata, in care documen­tatia riguroasa se dizolva in pagini literare de buna calitate. Lucrarea fusese publicata in vara aceluiasi an sub forma de foileton in „Romania”, si la aparitia in volum a fost apreciata, intr-o cronica, drept „cel mai mare succes de senzatie al sezonului literar”. Interesul publicului s-a datorat in mare parte accentului pus pe unele referiri la viata particulara a cantaretei, care a numarat printre admiratorii apropiati perso­nalitati de prima marime – Gounod, Verdi, Puccini, Mascagni sau regele Carlos al Portugaliei. Urmatoarele volume, cuprin­zand comentarii si insemnari critice privitoare la viata teatrala, dar si memorialistica, apar dupa revenirea lui Carandino in zona preocuparilor gazetaresti.

In ianuarie-martie 1945 devine directorul Teatrului Naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor, fiind ultimul cumulard al celor doua functii; dupa instaurarea guvernului Petru Groza, Carandino isi prezinta demisia, fiind urmat la directia Teatrului National de Tudor Vianu, iar la cea a Directiei Generale a Teatrelor, de N.D. Cocea. In 1947 este judecat in procesul Partidului Na­tional Taranesc si condamnat la sase ani de temnita grea. Ramane insa noua ani in inchisorile de la Galati, Sighet si Bucuresti, iar la eliberare i se stabileste domiciliu fortat in Baragan, pana in 1962. Isi reia activitatea de gazetar, cu cronici teatrale indeo­sebi, si semneaza traduceri din limbile greaca, franceza si italiana.

Bun cunoscator si analist al istoriei teatrului (Radiografii teatrale, 1976), autor al unor remarcabile scrisori imaginare trimise unor imaginare actrite (De la Electra la Dama cu Camelii, 1971), preocupat de arta actorului (Actori de ieri si de azi, 1973), Carandino s-a impus ca un cronicar de teatru de o tinuta ireprosabila, exprimand cu concizie si plasticitate a formularilor esentialul despre „autori, piese si spectacole”. Cronicile sale contin, pe langa evaluarile exacte ale unui profesionist practicandu-si meseria cu eleganta si dezinvoltura, numeroase elemente de surpriza intelectuala, iscata de o neprevazuta voluta a imaginatiei cronicarului, profund marcat de emotia participarii la miracolul spectacolului.

Memoriile sale de dupa 1944 au circulat in mediile literare din tara, fiind publicate pentru prima data in volum la editura „Dreptatea“ din New York, sub titlul „Zile de istorie“ in 1986.

Prin Hotararea nr. 72, din 1 septembrie 1995, Nicolae Carandino a fost declarat Cetatean de Onoare al Brailei.

 

Opere

  • Viaţa de glorie şi de pasiune a marii cântăreţe Dardee, Bucureşti, 1939;
  • De la „Electra” la „Dama cu camelii”, Bucureşti, 1971;
  • Autori, piese şi spectacole, Bucureşti, 1973;
  •  Actori de ieri şi de azi, Cluj, 1973;
  • Radiografii teatrale, Bucureşti, 1976;
  • De la o zi la alta, I, Bucureşti, 1979;
  • Teatrul aşa cum l-am văzut (1935-1945), Bucureşti, 1986;
  • Zile de istorie, New York, 1986;
  • Nopţi albe şi zile negre, Bucureşti, 1992;
  • Rezistenţa – prima condiţie a victoriei, îngrijită şi introducere de Paul Lăzărescu, Bucureşti, 2000.

 

 

Traduceri

  • M. Raval, Istoria Parisului, Bucureşti, 1942;
  • Sofocle, Electra, Bucureşti, 1971, Antigona. Electra, prefaţă de Nicolae Balotă, Bucureşti, 1974;
  • Ioanna Tsatsos, Jurnal de ocupaţie, Bucureşti, 1980;
  • E. Averoff-Tossitza, Când zeii ne binecuvântau, prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti, 1981.

 

Sursa: Dumitru Anghel – “Cetateni de onoare ai Brailei”;  crispedia.

Despre autorul:
are 40 Articole

Comentarii

Alte articole

Back to Top