Profesorul si scriitorul Ioan Munteanu - Diverse
Braila pe bune – Istoria Brailei, Evenimente Braila, Personalitati brailene, Cultura
191 Views

Profesorul si scriitorul Ioan Munteanu

 

Profesorul si scriitorul Ioan Munteanu

Ioan Munteanu

Ioan Munteanu s-a nascut la 11 ianuarie 1943 in Braila. A studiat la Liceul Nicolae Balcescu. A urmat cursurile Facultatii de Limba si Literatura Romana a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi si, ulterior pe cele ale Facultatii de Filosofie in cadrul aceleiasi universitati.

In 1965 a fost repartizat ca profesor stagiar la Scoala Generala din Tichilesti unde a predat timp de patru ani, iar in 1969 a obtinut prin concurs postul de profesor de limba si literatura romana la Colegiul Economic din Braila unde a activat pana cand a iesit la pensie. El este cel care i-a dat numele de „Ion Ghica” liceului Economic. „Predau de peste 42 de ani. Nimeni din Braila nu mai are vechimea aceasta. Sunt si cel mai longeviv profesor de la Liceul Economic, scoala careia i-am dat numele in 1972. Ion Ghica e cunoscut ca scriitor, insa el a fost si primul profesor de economie politica din Romania, de aceea am propus acest nume”, ne-a povestit Ioan Munteanu.

Vreme de sapte ani, din 1990 pana in 1997 a ocupat functia de director al Colegiului Economic, perioada in care a initiat publicarea revistei „Convorbiri economice”. In 1996 a plecat la Odessa unde a tinut cursuri de perfectionare a profesorilor de limba si literatura romana din Ucraina, in calitate de colaborator al Universitatii „Dunarea de Jos”.

 

Isi dorea o cariera in teatru

 

Marturiseste ca visul tineretii sale a fost sa devina actor, dar pasinuea pentru teatru nu a fost impartasita si de familie. „Eram al treilea in casa dupa un inginer si un profesor, se spera sa devin medic. Eu eram pasionat de teatru, am si jucat pe vremea cand eram elev, pasiune insa neacceptata de parinti, de aceea m-am hotarat sa dau la limba latina. Cand am ajuns in Iasi am aflat ca sectia s-a desfiintat si asa am ajuns la Filologie”, isi aminteste profesorul.

De-a lungul carierei a avut de-a face cu mii de elevi. Cu unii dintre ei a pastrat legatura si ei sunt cei care l-au sprijinit in publicarea operelor sale. „Mi-au trecut prin mana sute si sute de elevi, timp in care m-au marcat si i-am marcat. Unii dintre ei sunt astazi sponsorii lucrarilor mele de o ritmicitate impresionanta”, ne-a spus Ioan Munteanu.

 

Activitatea publicistica

 

Nu a reusit sa faca o cariera in teatru, dar a reusit sa se faca remarcat in lumea publicisticii si a literaturii. In 1966 debuteaza in ziarul „Inainte” cu articole pe teme culturale. Intre 1973 si 1989 publica cronici dramatice in acelasi ziar. De-a lungul timpului a colaborat la publicatiile „Luceafarul”, „Dunarea” (Braila), „Florile Dunarii”, „Libertatea”, „Monitorul de Braila”, „Tribuna Invatamantului”, „Revista de Pedagogie”, „Limba si Literatura romana”, publicand peste 100 de articole.

Primul volum semnat de el si publicat in 1984 a fost „Braila. Monografie”. A urmat in 1998 „Sintaxa limbii romane dupa Ion Creanga”, „Stradele Brailei. Documente pentru viitor” in 2005 , „Povestea unei strazi – Regala” si „Teatrul Maria Filotti. Premierele asa cum au fost. 1973 – 2003″, ambele aparute in 2006, „Piata Traian – emblema Brailei moderne” si „Din panza Penelopei, Incursiuni etimologice”, amandoua aparute in 2007.

Are publicate pana acum cinci antologii: „Baragan, campia soarelui”, „Cartea Dunarii”, „Anecdote literare”, „1111 Maxime – 101 teme de reflectie” si „Din vadurile Chiralinei. Antologie de literatura contemporana. Vol. I: Proza si dramaturgie”. A fost colaborator la „Monografia invatamantului economic din Braila”, aparuta in 1971.

Intre anii 1999 si 2002 a facut parte din Comisia Nationala de Limba si Literatura Romana.

 

Cetatean de onoare al Brailei

 

Activitatea si realizarile sale nu au trecut neobservate. In anul 2004 a primit Ordinul „Meritul pentru Invatamant”, in grad de Comandor, iar in anul 2006 a obtinut Diploma de „Cetatean de Onoare al Municipiului Braila” cat si Diploma de Excelenta conferita de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Ultima distinctie primita a fost in urma cu aproape doua saptamani la Gala Premiilor Culturale Brailene, „Diploma de Onoare pentru activitatea publicistica dedicata identitatii urbei brailene”. Una dintre zecile de diplome obtinute ocupa un loc special in inima lui, si nu este una obtinuta in urma activitatii profesionale, „Diploma de Excelenta pentru cel mai bun sot, cel mai iubitor tata, cel mai grijuliu bunic si cel mai devotat fiu al Brailei”.

Dupa o viata de om in slujba invatamantului, a culturii, a promovarii istoriei si specificului local al Brailei, Ioan Munteanu se considera un om implinit, insa marturiseste ca este loc si de mai mult. „Ma simt implinit. As fi putut sa fac mai mult, dar nu este timpul trecut”.

sursa: Obiectiv Braila

Comentarii

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Back to Top