Strada Republicii „Regala”

Strada Bucureşti, numită pe planul Berroczyn, Rue de Kisseleff, după numele guvernatorului Principatelor Române, care a ordonat ridicarea acestui al doilea plan topografic al oraşului, suprapune traseul Uliţei târgului cu prăvălii din interiorul târgului medieval. În planul Kuchnowsky din anul 1856 numele străzii indică direcţia sa principală, Bucureşti, păstrat până în anul 1885, când a fost numită Calea Regală.
În Planul Municipiului Brăila din anul 1929 poartă numele Regele Ferdinand I, schimbat după 1948 în Republicii, iar din 1990 strada a fost fragmentată în doua sectoare: din Piaţa Traian până în Bulevardul Independenţei – se numeşte Mihai Eminescu, de la bulevard la strada Dorobanţilor – 1 Decembrie 1918.
Strada formează axa urbanistică a oraşului, orientată est-vest. Păstrează şi astăzi toate elementele care au definit străzile comerciale ale principalelor oraşe româneşti în secolul al XIX-lea: formează un culoar comercial, miezul dens al oraşului modern, caracterizat de parcelarul uniform ca dimensiune şi formă a terenului, de loturile înguste, dispuse perpendicular pe ax; păstrează distribuţia triplelor artere comerciale, cu străzi paralele prin care se face accesul la magazii; dispunerea clădirilor în front continuu pe aliniamentul străzii. Construcţiile sunt din cărămidă, majoritatea cu parter şi etaj, ridicate pe pivniţe zidite, sprijinindu-se una pe alta prin calcanele lipite. Fiecare nivel are o destinaţie bine precizată: depozit, prăvălie, locuinţă. Eficienţa în folosirea spaţiului subordonează celelalte cerinţe ale unei construcţii, inclusiv asigurarea confortului locuirii. O excepţie de la frontul străzii, unitar conceput, o formau clădirile de la frontul străzii, clădirile cu parter peste pivniţele zidite, cu tavane boltite, sprijinite pe arce semicirculare sau frânte,în care funcţionau atelierele, prăvăliile, depozitele şi locuinţele meşterilor tăbăcari, cojocari, blănuri şi pantofari.
Clădirile cele mai impunătoare ca volumetrie şi decoraţie sunt fostele hoteluri: Regal, Bristol, Traian, Petersburg, Bulevard. Strada era intens circulată de oameni, trăsuri, maşini şi de tramvai.
Reţeaua stradală din acest sector central al oraşului suprapune, parţial, vechile uliţe croite printre pâlcurile de case din interiorul localităţii medievale.
Hanul este şi în secolul al XIX-lea un program de arhitectură semnificativ pentru oraşele româneşti. Frecvenţa lui la Brăila dupa anul 1830 este un semn al prosperităţii economice, al traficului intens de mărfuri şi călători. Pe strada Bucureşti (astăzi Mihai Eminescu), s-au ridicat cele mai cunoscute hanuri din prima jumatate a secolului al XIX-lea: Hanul lui Ceacaru, Hanul lui Trandaburu, Hanul lui Petre Boiangiu, Hanul Tolbaşilor, Hanul lui Parascheva. O variantă intermediară între han şi hotel este cazinoul, o clădire cu parterul rezervat cafenelei, berăriei şi restaurantului, în care erau serviţi atât oaspeţii găzduiţi în încăperile de la etaj, cât şi alţi solicitanţi.
Clădiri pentru călători se construiesc şi după anul 1850, cu o concepţie planimetrică şi spaţială asemănătoare hanului, dezvoltate tot pe orizontală, dar mai pronunţate ca volumetrie. Majoritatea primesc, după moda vremii, denumirea de hotel, şi anunţă, chiar dacă în acest stadiu numai la nivelul limbajului, apariţia unui nou program de arhitectură, specific epocii moderne.
Hotelul St. Petersburg, construit în jurul anului 1850, formează colţul străzilor Bulevardului Cuza şi Mihai Eminescu. Are forma literei L şi închide între laturile sale lipite de vecinătaţi cu o curte mare, dreptunghiulară.
Hotel Pescăruş, a fost ridicat în anul 1892, fiind cunoscut la acea vreme ca Hotel Bristol, de către negustorul H. Hirschhorn, având faţada în stil electic de factură academică, distingâdu-se prin axele sale monumentale.
Hotel Bristol este primul din oraş care inaugurează o noua formă de arhitectură pentru această destinaţie, respingând soluţia imitaţiei hanului de târg, frecventă până atunci. Hotelul a fost construit în anul 1892 pe strada Regală (azi Mihai Eminescu).
Tot aici, la intersecţia cu strada Sf. Petru, se aflau alte două hoteluri: Comercial, care avea două niveluri şi 24 de camere reamenajat în anul 1908 de noul director care i-a schimbat numele în Marele Hotel Carol, rivalizând cu cele mai mari hoteluri din capitală.
Pe celalalt colţ al intersecţiei se află Hotelul Central, construit în jurul anului 1865 pe un teren de 342,5 stânjeni pătraţi.
Atât hanul cât şi hotelul sunt forme bine reprezentate în arhitectura oraşului, singurele ţinte laice ale traseelor urbane până în deceniul şapte al secolului al XIX-lea.
Strada Regală era dominată de construcţii ridicate la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, în stil baroc, rococo şi neoclasic, dintre care unele pot fi admirate şi astăzi de trecătorii iubitori de frumos.
Îmbinarea armonioasă a stilului vechi al unor clădiri cu stilul nou, modern fac din Brăila un oraş frumos cu străzi radiale pornind din Piaţa Traian şi cu străzi semicirculare dispuse într-un frumos evantai, unic în Europa şi poate şi în lume. Fănuş Neagu, fiu al Brăilei descria astfel oraşul său natal: “Dacă de la Brăila ai pornit în lume, trebuie sa te întorci, fie şi numai pentru beţia unei clipe, unică chiar şi în respiraţie pe străzile marelui oraş, să asculţi cum trec pe sus inconfundabile, legendele unui neam”. Brăila este renumită pentru simplitatea dispunerii străzilor sale.
Strada Mihai Eminescu de astăzi, reprezintă un ansamblu de arhitectură de nivel european, fiind reabilitate în cea mai mare parte construcţiile vechi care au supravieţuit vremurilor. Ca şi în trecut, şi astăzi este o zonă de promenadă a locuitorilor Brăilei.
În această parte veche a oraşului se găsesc: coloane, aticule, frontoane, ferestre, balcoane, feronerie într-o diversitate atât de bogată, încat gândul te poartă cu mândrie la recentul statut al oraşului de rezervaţie urbanistică. Deşi renovată în mare parte, păstrează încă izul vremurilor cosmopolite de început de secol XIX. Strada străbate evantaiul planului urbanistic de la vest la est, dinspre Bărăgan, coborând Portul celebru altă dată. Strada a luat naştere în timpul dominaţiei turceşti (1774-1828), apărând pe planul lui Riniev la 1830. Înainte de a fi pavată cu piatră, strada a fost pavată cu lemn, pentru a uşura accesul locuitorilor, iar din 1900 strada era străbătută de tramvai.
Dintre construcţiile care au făcut celebră această arteră sunt: Clădirea Teatrului Dramatic Maria Filotti, amplasată lângă Muzeul de Istorie dinspre Piaţa Traian. O construcţie ridicată în stil baroc în anul 1862 de fraţii Rally, în locul Hanului Rally distrus de un incendiu, şi care a intrat în patrimoniul brăilean în 1919, prin donaţia proprietarului Dumitru Ionescu. Construcţia a beneficiat de mai multe lucrări de reabilitare, ultima şi cea mai importantă fiind între 1980 şi 1988. Teatrul, de o deosebită eleganţă artistică găzduieşte numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale.

Sursa: Maria Stoica