Casa Embiricos

Grecii, care ajunsesera la un sfert din populatia orasului, au fost iscusiti negustori, indeplinind rolul unei puternice Academii Comerciale practice pentru Tara Romaneasca. Cei mai multi greci se naturalizasera si, chiar daca n-au facut-o, au lasat un semn al trecerii lor prin Braila, asa cum e si cladirea de pe strada Belvedere nr.1, o capodopera a noului spirit din arhitectura locala, Casa Embiricos.

Conceputa in 1912 de catre arhitectul Lazar I. Predinger, a fost destinata ca sediu al agentiei de vapoare M. Embiricos & Co. si locuinta a marelui armator Menelaos Embiricos. Firma M. Embiricos & Co. efectua export de cereale si import de carbuni, detinea linia transatlantica de transport de calatori cu vapoare de lux.

Conceptul ilustrat de arhitect prin aceasta cladire – miscarea, dinamismul – este exprimat atat de volumetria ei cat si de organizarea interioara a spatiului. Totul este calculat in raport cu ceea ce trebuie sa simta vizitatorul care intra in casa: ospitalitate, incredere, siguranta. Plastica arhitecturala este caracteristica eclectismului de la inceputul secolului XX din Europa.

Integrata in stilul istoric, cu patru fatade principale, compusa din subsol, parter si etaj, cladirea se integreaza in plan in jurul unui hol central dezvoltat pe doua etaje cu camere dispuse perimetral si din care se accede la etaj printr-o scara monumentala din marmura. Cladirea monument contine cateva elemente de valoare artistica inegalabila: vitraliul policrom intutulat “Hermes” (zeul comertului), feroneria de exceptie a luminatorului si usile cu mari suprafete de geam cristal.

Despre un moment din epoca de inflorire, aflam la nivel fictional din scrierile lui Fanus Neagu:  “… este ziua nationala a Greciei si armatorul Imbericos, cu 99 de vapoare pe marile lumii, primeste in palatul din strada Belvedere pe capitanii de vas prezenti in port, pe sefii coloniei grecesti si, trasi la sorti, o suta de capitani di barcuta din cei aproape vreo patru mii cati forfoteau, peticiti si hamesiti de foame, prin portul cel mai bogat al Dunarii. Pe intreg cursul sarbatorii sirenele vaselor in ancora urlau in valuri, taceau, urlau din nou, tunuri de parada bubuiau saluturi ghiftuite, iar in gradina lui Imbericos se serveau, pe platouri uriase, elies, portocalia, mandarina, ouzo, lichior de trandafiri, vermuturi, mastica de Chios, miei fripti, si mai cu seama maruntaie, si hartane de ied, stropite cu vinuri dulci si aromate. Imbericos, in straie de pescuitor de bureti, ciugulea cate un fir de sparanghel in ulei, branzeturi frantuzesti, langustina si prajituri pregatite dupa retetele lui Brillant-Savarin. In copilarie, povestea tremurat, eclepsa petres apo tin Acropoli (am furat pietre de pe Acropole) si pe toate le-am adus ca sa le pun in coroana pe intrarea in hrubele Brailei. In tinerete, am slujit curvelor de la Cap Sunion. Che putanes apo to Sunio Coples. Hei, mai cu foc, mai cu foc, doamnelor, striga spre orchestra alcatuita din douazeci de femei, care canta sub arborii din fundul gradinii.“

Casa Embiricos s-a nascut, a crescut, a inflorit, dar s-a si prabusit, cladirea fiind vanduta in anul 1927, cand afacerile firmei au scazut. Dupa 1930 destinatia cladririi a fost pe rand: sediul Societatii Meseriasilor braileni “Mihail Eminescu” (1930-1937), Dispensarul Casei Asigurarilor Sociale (1937), a fost ocupata de trupele armatei sovietice din august 1944 pana la retragera acestora din tara, iar apoi a adapostit un spital si o policlinica. Din 1987 s-a numit Casa Colectiilor de Arta iar din 2002 Centrul Cultural Nicapetre. In tot acest timp cladirea n-a fost modificata si nu a pierdut niciuna din componentele ei valoroase.