Braila pe bune – Istoria Brailei, Evenimente Braila, Personalitati brailene, Cultura
29 Views

Vasile Bancila , filosof

Vasile Bancila , filosof

Vasile Băncilă (n. 1 ianuarie 1897, Brăila – d. 10 iunie 1979) a fost un filosof, pedagog și eseist român.

Biografie

S-a născut la 1 ianuarie 1897 la Brăila, oraș dunărean de la marginea Bărăganului. Tatăl său era originar din Săcelele Brașovului și mama sa era din Runcu-Popești (Rîmnicu-Sărat). Astfel tânărul Vasile a moștenit o viziune asupra țării întregi și sentimente pentru fiecare provincie în parte, și pentru toate la un loc. A studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” (Brăila) și apoi la București în cadrul secției de filozofie a Universității, continuându-și specializarea în acest domeniu la Paris. A fost profesor în principal la Liceul „Mihai Viteazul” din București, și un timp la clasa Marelui Voievod Mihai.

Vasile Băncilă face parte din generația de aur a intelectualilor care au visat și realizat România Mare, jertfindu-se pentru acest ideal… el însuși fiind invalid din primul război mondial.

Este un reprezentant al perioadei inter și post-belice și aparținând aproape în egală măsură istoriei gândirii filozofice românești cât și istoriei literaturii; a fost deci: filozof, pedagog, memorialist și epistolier, orator. Viața și creația sa se împart în două perioade aproximativ egale: prima de „explozie și afirmare” de la început (metafizician și filozof creștin, etc); cea de-a doua parte de „durere îndelung răbdată și sublimată” în scrisul său, în condiții mai mult decât precare de existență.

Așa s-a născut sistemul său filozofic, original și autentic românesc. Este numit de istoricul filozofiei românești N.Bagdasar, drept: „cel mai fecund creator” al generației sale.

 

Lucrari publicate

Din 1945, V.Băncilă nu a mai putut publica decât sporadic și uneori trunchiat. Târziu, în 1984 și 1987, apar postum, precum și după revoluție, apar publicate în reviste câteva articole, studii (strângerea în volume a întregii sale opere, este încă o dorinta in curs de realizare).

Stilul scrierilor lui V.Băncilă este curat, nealambicat „provenind dintr-o profundă onestitate intelectuală și al unei nealterate purități sufletești” (Nichifor Crainic).

Vasile Băncilă a fost un gânditor cu profunzimi neobișnuite în domeniile pe care le-a abordat.

Este impresionant orizontul larg de cunoaștere al lui V.Băncilă (vezi cartea lui, aforisme și paraaforisme), curajul cu care abordează, susține și definește diverse teme, noțiuni, idei, sugerând sau chiar dând soluții. Se simte familiar în spații ca: metafizica, logica, etica estetică, pedagogia, sociologia, filozofia culturii și a religiei. Sensibil la întreaga paletă a sentimentelor, stărilor ființei umane,  este preocupat și gândește liber de orice prejudecată despre prietenie, țăranul român, umanitate comunistă, ura ca formă de artă, antinomiile Bărăganului, gelozie, cauzele faptelor morale, etc.,etc.,etc. (vezi Manuscriptum –număr special Vasile Băncilă).

Dar, OPERA sa, titluri ca: Duhul sărbătorii, Filosofia vârstelor, Lucian Blaga energie românească, Aforisme și Paraoforisme, Spațiul Bărăganului, sunt cărți ce vorbesc de la sine despre Vasile Băncilă, ca una dintre comorile intelectualității românești.

Comentarii

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole
PARTENERI:

Back to Top