George Baronzi un poet brailean

George Baronzi (20 octombrie 1828, Braila – 28 mai 1896, Bucuresti) este un poet, prozator, dramaturg, publicist si traducator. Este fiul lui Anton Baronti (sau Baronschi), avocat, venit in Tara Roma­neasca din insula Zante. Baronzi ocupa o serie de slujbe in administratia judetelor Dambovita, Vlasca, Covurlui, Ialomita si la Craiova. Autor prodigios de poezie, proza si teatru, traducator productiv, Baronzi este unul dintre aceia care si-au facut din scris o preocupare de-o viata. Debuteaza timpuriu, in 1844, cu drama Eleonora.

Colaboreaza, timp de jumatate de secol, la diferite publicatii. In 1845 scria la „Curierul romanesc”, in 1848 era redactor al revistei „Romania”, iar in 1859 editeaza, impreuna cu Gh. Sion, foaia „Zioa”; este redactor la publicatiile „Mos Ion”, „Presa romana”, „Vocea Covurluiului”, aparute la Braila si Galati, conduce „Vocea poporului” (1870). Mai publica in „Patria”, „Concordia”, „Romanul”, „Nationalul”, „Dambovita”, „Unirea”, „Revista Carpatilor”, „Constitu­tionalul”, „Buciumul”, „Trompeta Carpatilor”, „Ghimpele”, „Literatorul”, „Revista literara” etc.

Versurile lui Baronzi, adunate in mai multe culegeri (Cugetarile singuratatei, 1847, Nopturnele, 1853, Danubianele, 1859, Zanele Carpatilor, 1860, Satire, 1867, Fabule alese, 1868, Legende si balade, 1876 etc.), sunt marturii ale unui temperament poetic cu multe disponibilitati. A scris poezie elegiaca, erotica, patriotica, satire, fabule, balade, legende, fiind tributar in buna parte lui Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu, C. Bolliac. Epigonismul lui apare evident in poemul epic, larg, grandilocvent si artificios. Resuscitand mai vechile teme romantice pasoptiste, prelungindu-le ecoul pana tarziu (in 1890 ii apare o incercare de epopee, Daciada), el aspira totodata, ca si alti poeti de tranzitie, la primenirea inspiratiei si a tehnicii versului.

Atras de legendar, de fantastic, de misterul timpurilor si civilizatiilor revolute, cultivand exotismul, Baronzi tinde sa depaseasca experi­mentul formal si sa dea poeziei rezonante meditative. Initiative poetice temerare sunt cosmogoniile din Hiranyagarba ori rafinamentul compozitiei dintr-o alta legenda inspirata de literatura indiana, Yavana si Nurvady (1881), premergand manierei parnasiene. In prelucrarea epicii populare, pentru care a avut un interes deosebit, ca si pentru problemele limbajului popular sau pentru posibilitatile de imbogatire a limbii literare, Baronzi se apropie mai mult de Bolintineanu decat de Alecsandri.

Uimitoarelor intuitii muzicale din Corbea Haiducul, Cantecul nebunului, Badea Haiducul, Catelul pamantului (refrenul acestei ultime poezii a fost preluat de M. Eminescu ca epigraf in poemul Strigoii), sugestiilor auditive folosite in Zodia racului li se adauga, aici si in alte locuri, o fantezie plastica putin obisnuita. La Baronzi pot fi aflate versuri pline, mestesugite, som­ptuoase uneori, alerte alteori, cu vadite delicii de coloratura lexicala si cu virtuozitati de rima si ritm. Si in proza scriitorul este ispitit de elementul fantastic.

Ciclul Heptameron (1861) cuprinde cateva povestiri care utilizeaza inscenarea fantezista, naratiunea ramanand, de fapt, in planul real, ca mai tarziu la D. Anghel, dar si altele care imagineaza subiecte din epoci legendare, in reconstituiri cu un caracter fantast. Mai tarziu, in romanele Biciul lui Dumnezeu (1884) si Fontana zinelor (1896), unul despre domnia lui Vlad Tepes, celalalt coborand spre vremea intemeierii Moldovei, Baronzioscileaza intre adevarul istoric si scenariul fabulos.

Cel mai cunoscut in epoca a fost un alt roman al lui, Misterele Bucurestilor (I-III, 1862-1864). Semnificativ este ca, pana la 1860, poligraful a dat versiuni romanesti dupa romanele unor scriitori cititi cu aviditate la mijlocul secolului al XIX-lea (George Sand, E. Sue, Al. Dumas-fiul, Walter Scott). Romanul Misterele Bucurestilor seamana insa in mod izbitor cu Misterele Londrei de Paul Feval, insusindu-si pana in amanunt intriga, personajele, atmosfera, toate specifice, de altfel, romanului-foileton occidental. Adaptarea este fortata, pornind de la bizareria numelor proprii pana la descrierea moravurilor.

Mediocru, construit subred pe ideea de fresca a unui mediu social, este si romanul Muncitorii statului. Baronzi a scris, de asemenea, foarte multe piese de teatru. Matei Basarab sau Dorobanti si seimeni (1858) figureaza printre primele drame istorice romanesti in versuri, fiind inraurita, ca si Alestar (1878), de teatrul romantic al lui V. Hugo. Comediile, vodevilurile, farsele lui Baronzi, numeroase, au fost in intregime acoperite de timp.

Opera 

• Eleonora, Bucuresti, 1844;

• Romana, Bucuresti, 1847;

• Cugetarile singuratatei, Bucuresti, 1847;

• Nopturnele, Bucuresti, 1853;

• Matei Basarab sau Dorobanti si seimeni, Bucuresti, 1858;

• Corbea Haiducul, Bucuresti, 1859;

• Danubianele, Bucuresti, 1859;

• Zanele Carpatilor, Bucuresti, 1860;

• O farsa din zilele noastre, Focsani, 1860;

• Impresiuni din carnavalul 1861, Focsani, 1861;

• Heptameron, Focsani, 1861;

• Legenda Romaniei, Bucuresti, 1862;

• Misterele Bucurestilor, I-III, Bucuresti, 1862-1864;

• Orele dalbe, Bucuresti, 1864;

• Satire, Bucuresti, 1867;

• Fabule alese, Bucuresti, 1868;

• Calatoria printre secolii istorici, Bucuresti, 1870;

• Opere complecte, vol. I: Limba romana si traditiunile ei, Galati, 1872;

• Amor, Patria si Dumnezeu dupa poetii indiani, Galati, 1874;

• Opere poetice, vol. I: Legende si balade, Galati, 1876;

• Nataraii, Galati, 1876;

• Ecouri poetice, Galati, 1877;

• O scena dintr-o mie, Galati, 1877;

• Lumea se da pe gheata, Galati, 1877;

• Sergentul ranit, Galati, 1877;

• Alestar, Galati, 1878;

• Ordinea zilei, Galati, 1879;

• Batista Veleli sau Razbunarea poporului, Galati, 1879;

• Femeile noastre, Galati, 1880;

• Drapelul sangerat, Galati, 1880;

• Dama de cupa, Galati, 1880;

• Muncitorii statului, Galati, 1880;

• Nebunia de la Plevna. Gornistul si turcul sau Tichia Dracului, Galati, 1880;

• O lupta intre fiare, Galati, 1880;

• Tinerel sau Pastorul domn, Calarasi, 1881;

• Yavana si Nurvady, Calarasi, 1881;

• Emblema maternitatii, Calarasi, 1881;

• Barba lui Stefan cel Mare, Craiova, 1882;

• Comedia stelelor, Craiova, 1882;

• Palatul fermecat sau Crucea si sfoara, Bucuresti, 1883;

• Biciul lui Dumnezeu, Bucuresti, 1884;

• Cheia de aur, Bucuresti, 1884;

• Confidentele unui om de inima, Bucuresti, 1885;

• Caritatea in costum de carnaval, Bucuresti, 1887;

• Daciada, Braila, 1890;

• Mina haiduceasa, fata codrilor, Bucuresti, 1896;

• Fontana zanelor, Bucuresti, 1896;

• Wogg-Jersey si umbra sa, Galati;

• Pasarea maiastra, Valenii de Munte, 1909;

• Poeziia lese, prefata de N. Iorga, Valenii de Munte, 1909.

Traduceri 

• Al. Dumas, Castelul brancovenesc (Strigoiul Carpatilor, fragment), in Castelul brancovenesc, Carnavalul Venetiei si Visul vietei omenesti de Michel-Angel, Bucuresti, 1852, Iacobinii si girondinii, Bucuresti, 1855, Isaac Lachedem, I-IV, Bucuresti, 1855-1856, Cei patruzeci si cinci, I-III, Bucuresti, 1856-1857, Contele de Monte Cristo, I-VIII, Bucuresti, 1857-1858, Marie Stuart, Bucuresti, 1858, Marchiza de Brinvilliers, Bucuresti, 1858;

• Byron, Poezii, in Potpuri literar, Bucuresti, 1852;

• George Sand, Metella, Bucuresti, 1853, Lacul dracului. Bucuresti, 1855;

• R.R. Thelusson, Orbul, Bucuresti, 1853;

• Dominoul rosu, Bucuresti, 1853, Lena si ziua fara mane, Bucuresti, 1855;

• E. Sue, Matilda sau Memoriile unei femei june, I-IV, Bucuresti, 1853-1854;

• Al. Dumas-fiul, Dama cu margarituri, I-II, Bucuresti, 1856;

• Walter Scott, Ricard Inima de Leu sau Talismanul, Bucuresti, 1856, Fidantata de Lammermoor, Bucuresti, 1856;

• Fr. Guizot, Istoria civilizatiunii in Europa, I-II, Bucuresti, 1856, Istoria civilizatiunii in Francia, I-V, Bucuresti, 1858.