Istoria Brailei, Comunitatea armeana din Braila

Biserica Armaneasca din Braila

Comunitatea armeana din Braila exista inainte de anul 1828, in catagrafia intocmita de ispravnicul Brailei recent eliberate, serdarul Grigore Taut, in iunie 1828, pe Ulita  targului cu pravalii fiind 25 de negustori armeni, alaturi de 74 romani si 21 evrei. O inscriptie funerara descoperita pe mormantul unui Anton, aflat in vecinatatea bisericii, consemneaza decesul acestuia in 1728 iar o nota a  Arhiepiscolului  Argutian, hirotonisirea in 30 mai 1792 pentru biserica din Braila  a preotului Stepan.  Biserica avea hramul Sf. Nascatoare. Existenta unei puternice comunitati armenesti este atestata si de prezenta unei mahalale cu acest nume. In 1828 a fost construit un lacas de cult din scandura in culoarea verde a mahalalei armenesti, pe strada Galati, colt cu I. L. Caragiale, vizavi de actuala biserica, care a ars in 1843, ramanand terenul viran. Termenul de mahala nu are nimic peiorativ, fiind echivalentul din limba turca a neologismului cartier. Temporar, a existat o casa de rugaciuni iar in anul 1868, comunitatea a primit ca donatie un teren langa casa de rugaciuni, de la Maria si Hagi Ovanes Bosnechian. Pe 1 mai 1868 s-a pus piatra de temelie, lacasul fiind ridicat prin contributia intregii comunitati si sfintit la 4 iulie 1871, cu hramul Sf. Maria.

Este din zidarie de caramida pe fundatie de piatra, are plan de tip central cu cupola, preluand modelul traditional al arhitecturii religioase armene. O parte din materialul de constructie a fost donat de unul din sustinatorii bisericii, consulul general al Rusiei la Braila, Boscoff.  In exterior, structura planimetrica este reflectata de compozitia fatadelor, sobra si unitara, avand in centru cate o ampla arcada semicirculara, prin  care se marcheaza bratele crucii. Urnele fixate pe socluri inalte accentueaza expresiv forma. Fatada de vest, al carui coronament este inspirat din stilul baroc, are in ax un atic cu functie de clopotnita. Silueta clopotnitei avea rol esential in definirea aspectului bisericii, adaugand volumului masiv al cladirii o nota de eleganta. Ea depasea inaltimea cupolei si relua, la scara redusa, motivele de plastica arhitecturala si decorative ale fatadei de vest. La cutremurul din 1940 aceasta s-a prabusit si nu a mai fost refacuta.

 ( Maria Stoica, arhitectura religioasa…, loc. Cit, p. 563 ).

Comunitatea armeana numara 125 de credinciosi in anul 1905, apartinand confesiunii gregoriene. In timpul verii, cand portul era in plina activitate, acest numar ajungea la 300, sporul datorandu-se muncitorilor hamali, veniti din Orient. De-abia in 1927 se constituie oficial Comunitatea armeana, care, in prezent, dupa cum ne-a precizat presedintele comnitatii, domnul Marian Agajamian, mai numara doar 23 de membri.

In 1931, temelia bisericii a cedat, necesitand lucrari de consolidare si renovare. Prin degradare bisericii din Sulina, au fost aduse la Braila mai multe obiecte de cult, carti sfinte si icoane. In 1934, industriasul Grigore Borvizeanu si sotia sa, Maria din Galati ( inmormantati la cimitirul armenesc din Braila), au facut o renovare capitala a bisericii, construind, pe locul vechii cladiri din paianta o noua casa parohiala din zid cu doua camere, bucatarie si antreu. Biserica a mai fost reparata in anul 1973, prin fondurile donate din strainatate de Alec Manuchian. Ultimul preot slujitor, Garibian, a decedat in 1962. De atunci, la cerere, au facut slujbe preotul Alaci Oxen din Suceava, Sarchis Tasgian din Bucuresti si Mandalian din Constanta.

In lucrarea Istoria moderna a orasului Braila de Toader Buculei, Editura Centrului de Creatie,  Braila, 2008,  p. 197, se face afirmatia: apartinand confesiunii gregoriene ( se pretindeau a fi ortodocsi). Fara a intra in polemica doctrinara, consemnam definirea Bisericii apostolico-gregoriana dupa Simion Tavitian, Armeni de seama din Romania, Editura Ex Ponto, Constanta , 2006 : << Dupa traditie crestinismul a fost propovaduit aici ( In Armenia n.n. ) de Sfintii Apostoli Tadeu si Bartolomeu, temeinica organizare a bisericii facandu-se de catre Sfantul Grigore Luminatorul ( subl. n. ). Acesta a crestinat in masa pe armeni si pe insusi regele lor, Tardat al II- lea, care , mai intai persecutor, acorda in 301 libertate crestinismului, care devine de acum religie de stat. Armenia, asadar, oficializeaza biserica crestina inaintea Imperiului Roman. >> Astfel se explica denumirea de apostolica si gregoriana.

Dintr-un document datata 25 iunie 1891, reiese ca primul cimitir al armenilor s-a aflat pe locul unde se inalta azi biserica Sf. Gheorghe, pe strada Garii. Sistematizarea si marirea vetrei orasului a facut ca acest cimitir sa fie mutat spre marginea urbei, in vecinatatea cimitirului catolic. Aici, intalnim cruci cu inscriptii vechi: una scrisa cu litere chirilice – Maria  Ambroan, 8 februarie 1863; alta Hripsine Garabet Ohanessian, 1890. Se mai afla aici, mormantul eroului din primul razboi mondial, locotenent Garabet Aznavorian, licentiat in chimie, mort in luptele din Moldova, ale carui oseminte au fost aduse de Societatea Cultul Eroilor, in 1926, fiind inmormantat cu mari onoruri de intreaga comunitate armeneasca.

Tot aici s-a inaltat un monument al martirilor armeni, pieriti in urma genocidului din 1915, ridicat cu sprijinul enoriasilor armeni din strainatate. In memoria celor 1500000 de victime, ziua de 24 aprilie este zi de doliu.

Urmau casa armatorului Alecu Portolo, nationalizata in 1949 si, la numarul 14 ( azi nr. 18 ) – Laboratorul de bacteorologie ( de igiena si imunologie), condus, multa vreme, de dr. Moscu, sotia avocatului de renume Ion Moscu, casa care necesita reparatii de 20000 lei in urma cutremurului din 10 noiembrie 1940. A fost si depozit de tigari, depozit al Arhivelor Statului. In prezent centru de eliberare a pasapoartelor/ cartilor de identitate si club al politistilor.

Casa cu etaj de la nr. 20 a apartinut armatorului Constantinescu. Sotiei acestuia, profesoara de engleza, dupa nationalizare, i s-a permis sa locuiasca la etaj intr-o camera, in comun cu alte doua familii: Hutuleac  si Isaian, armean de origine. A murit in 1936, dupa ce vanduse ce mai era de vandut. O statueta intruchipand Adolescenta de Ionescu Varo a fost cumparata de familia Dumitrescu, prezentata anterior. La parter, locuiau alte doua familii, intre care soferul directorului de la Laminorul, care conducea un automobil Buick, atractie pentru intregul cartier. La numarul 20 , in decembrie 1936, se afla societatea armatorului Sveranos, cu 6 salariati.

Urmatoarea casa , de la nr. 22 ( cat timp strada s-a numit Tolbuhin, era numarul 16), a facut parte din cea de la numarul 20, dovada fiind gardul din fier forjat cu acelasi desen. Data constructiei – 1936,  2 apartamente; clasa UI ( Urgenta Intai) risc seismic.

O poveste de un tragism induiosator a facut inconjurul orasului in toamna anului 1994. Auzim adesea ca sotul / sotia n-a putut supravetui disparitiei celuilalt si, la putin timp, l-a urmat intru vesnicie, nici moartea neputand sa-i desparta. Atunci, trei surori, cu varste cuprinse intre 72 si 82 de ani, fara sa acuze vre-o boala anume s-au stins pe 4 noiembrie (Ismini ), pe 14 noiembrie ( Elly) si pe 19 noiembrie  ( Maria Olimpia), dovada a unei iubiri fara asemanare, cum memoria colectiva nu mai inregistrase, care ne-a indemnat sa cercetam radacinile familiale,  marturie a caracterului cosmpolit al urbei noastre.

sursa: Ioan Munteanu, Editura EX LIBRIS,Braila, 2009