Portul Brailei

Cea mai mare dintre toate avutiile naturale ale tarii noastre este , fara indoiala, Dunarea, afirma Grigore Antipa, savantul Dunarii.

Dar ea este si factorul principal al maririi si al decadentei Brailei. Marirea se leaga de calitatea de porto franco, atribuita de Alexandru Voda Ghica, buna gospodarire a portului atragand corabiile Europei ca un magnet.

Pentru cei mai multi dintre braileni portul este asociat cu cheiul, magazinele si pontoanele la care nu mai ancoreaza decat intamplator cate un vas. Constructia cheiului/ pereului actual, cu numeroasele lui dane, inceputa in 1886, s-a facut in principal intre anii 1897 – 1899. Magaziile – antrepozite. Ramane, ca si necunoscuta, existenta docurilor, despre care brailenii cei mai scoliti afirma cu mandrie ca Anghel Saligny, cel care avea sa construiasca podul de la Cernavoda, a folosit in constructia lor, pentru prima data in lume, betonul armat. Este vorba, de fapt, de silozurile de langa Bazinul docurilor, construite intre anii 1887 – 1891, declarate monumente istorice, la fel ca si magaziile, cate mai sunt, incluse in centrul istoric al Brailei. Au fost utilizate in cateva filmari, Cinematografia aratandu-se doritoare sa le cumpere.

Primul proiect de construire a docurilor dateaza din 1883, fiind datorat ing. G. I. Duca, inspector general si director al CFR-ului, din insarcinarea Ministerului Lucrarilor Publice, tatal viitorului prim ministru ucis de legionari pe peronul garii din Sinaia. Constructia lor a inceput in 1886 si s-a terminat in 1891 ( cand s-a facut inaugurarea si darea lor in folosinta), sef al serviciului construirii docurilor din Braila si Galati fiind ing. Anghel Saligny iar sef de santier, ing. Iarca si Sion. La executarea lor au participat firme olandeze, germane, franceze si romane.

Dincolo de docuri , aflam de la istoricul armean Hugas Ingigian in Geografia celor patru parti ale lumii, tiparita la Venetia intre 1802 – 1808, ar fi existat o insula, un ostrov, numit Insula Macelarilor, unde turcii fierbeau in vase aproape 80000 de vite pana la topirea lor deplina, preparand cervis ( grasimea obtinuta prin fierberea impreuna a oaselor si a carnii de oaie), care, ambalata in burdufuri, luau calea Istambulului. Era un abator in aer liber, specializat in taieri de vite si mai cu seama in prepararea de seu, pastrama, cervis si furda. Era vorba deci de o adevarata industrie. Tot de aici aflam ca la Braila se adunau marfurile din ambele Principate, de unde se trimiteau in toate partile, fie pe uscat, fie pe apa.

Dezvoltarea rapida a portului a determinat aparitia muncitorimii la Braila, care a luptat pentru salarizare si conditii de munca mai bune. Inceputul l-a reprezentat greva ciurarilor, din 1868, a celor care separau cerealele de impuritati. Actiunile muncitoresti au culminat cu greva din anul 1910, condusa de Stefan Gheorghiu, Stefan Grigoriu si Panait Istrati, pentru inlaturarea carnetelor de munca si a vatafilor, la care au participat prin ralierea altor lucratori din Braila, circa 10000 de muncitori.

sursa: Ioan Munteanu, Editura EX LIBRIS,Braila, 2009