Traditii la armenii din Braila

Odata stabiliti pe pamintul romanesc, armenii s-au acomodat vietii autohtone familiarizandu-se, in timp, cu obiceiurile localnicilor, insa ei si-au pastrat, totodata, propriile traditii aduse de pe meleagurile de bastina si pe care, partial, le-au imprumutat noilor lor concetateni. Sunt, pe de o parte, datini folclorice, apoi credinte religioase in special de Craciun si de Paste, dar si unele specific armenesti, iar pe de alta parte, obiceiuri laice, legate in principal de practicarea comertului si a mestesugurilor, precum si de convietuirea sociala. Trebuie avut in vedere ca, apartinand unui neam stravechi, cu o cultura sedimentata, armenii au venit cu aceasta mostenire etnica, infiltrata in comportamentul lor civic.

Sositi initial ca negustori, deci fiind oameni cu stare si interesati de bunul mers al afacerilor lor, armenii duceau o viata indestulata, imbinand, insa, cumpatarea cu rafinamentul. In timp ce barbatii erau plecati dupa afaceri sau la ateliere, femeile ingrijeau de gospodaria curata si bine inzestrata pentru un trai tihnit. De la ei a ramas – afirma Dimitrie Dan – un gest devenit pe-atunci aproape reflex: „Obiceiul pe care-l aveau armenii cu prilejul facerii unei negustorii, adica de a strange aproape cu sila mana vanzatorului sau cumparatorului, si a-i bate in palma pentru a-si castiga prin aceasta bunavointa musteriului, s-a pastrat pana in ziua de azi, si la celelalte popoare si mai cu seama la romanii din Bucovina, ca o amintire din vremurile cand armenii aveau in mainile lor intreg comertul tarii”.

In gastronomie, armenii venisera cu bucataria lor nationala, care are mancaruri specifice, unele fiind adoptate prin filiera orientala, indeosebi dulciurile. Cele mai cunoscute si persistente bucate sunt pastrama si ghiudemul ca mezeluri, harisa – un fel de ciulama din grau si carne de pasare, anusabur – un fel de coliva preparata de Anul nou, halva – preparat afanat din gris pentru parastase, aganciabur – supa din hurut (concentrat din verdeturi muiate in lapte acru si uscate) si cu urechiute (mici coltunasi umpluti cu carne) servita de Sfanta Maria la Hagigadar, manta – mancare din aluat cu carne si ceapa, geagic – salata de castraveti cu iaurt diluat si cu mujdei de usturoi, cata – un fel de painisoare servite ca delicatesa de Paste.

La nasterea unui copil, se obisnuia ca moasa sa rosteasca descantece care astazi, fireste, sunt iesite din uz. In timpul slujbei religioase de botez, mama nu are voie sa fie de fata, iar pruncul este tinut in brate de nasul lui.

Armenii transilvaneni au beneficiat, inca din 1718, de regulamente pentru casatorii, distincte pe localitati, in scopul de a inlatura unele obiceiuri excesive, impuse de autoritatile ecleziastice si chiar si de cele administrative. Ele desfiintau obligativitatea meselor bogate, reglementau ceremonialul si impuneau participarea tinerilor si a “fratilor” breslasi.

La moartea unui armean, slujba de inmormantare este una de ritual ortodox obisnuit. Inmormantarile nu se fac lunea, in credinta ca, altfel, in toate zilele acelei saptamani ar urma sa se faca alte inmormantari. Primul parastas se face in sambata proxima inmormantarii.       Sarbatorile religioase ale armenilor se tin duminica, intrucat in vechime se considera ca nu trebuie perturbat ritmul activitatilor saptamanale, pe vremuri precumpanind lucrarile agricole, care nu trebuiau intrerupte. Iar ziua de luni dupa o sarbatoare bisericeasca este consacrata pomenirii mortilor, cind sunt sfintite mormintele, in prezenta celor din familiile respective.

Cand un armean pleaca intr-o calatorie, se obisnuieste ca acei din familie care raman acasa sa verse in urma lui apa, spunand: „Ca apa sa te duci, ca apa sa vii”. Un obicei similar, acela de a se stropi reciproc cu apa, este, de altfel, specific sarbatorii religioase Vartavar (Schimbarea la fata), din luna iulie, substituind o sarbatoare pagina de la care a luat obiceiul stropirii ca antidot pentru seceta. Biserica Armeana a ramas consecventa sarbatoririi Nasterii lui Isus asa cum ea se facea in mod unanim pina in sec. IV, cand aceasta a fost transferata conventional la 25 decembrie. Pastele este serbat de armeni in aceeasi zi cu romanii, desi conationalii lor din celelalte tari il serbeaza decalat, dupa calendarul Bisericii Catolice. Asa s-a procedat si in Romania pana la sfirsitul sec. XIX, cand armenii de aici, ca sa nu existe inca un motiv de a fi considerati eretici din cauza sarbatoririi separate a Invierii Domnului, au cerut si au obtinut de la Patriarhul Suprem al armenilor aceasta derogare, de atunci incoace respectata.

Asemenea celorlalte popoare crestine, la Armeni Pastele este socotit ca una din sarbatorile cele mai insemnate ale anului, pentru ca si la Armeni el simbolizeaza nu numai sensul crestinismului, — invierea, ci si primavara, care este invierea naturei.

sursa: brailaturistica.ro