Braila de altadata

Imaginile urmatoare au fost preluate de pe situl Arhivelor Nationale Baden – Wuerttemberg unde, un concitadin inimos, a identificat cateva seturi de fotografii inedite din Braila realizate de fotograful Willy Pragher.
Fotograful german a fost prezent la Braila, in data de 23 septembrie 1943, cu prilejul unei vizite oficiale (al carei scop este necunoscut la fel ca multe alte lucruri legate de aceste fotografii), efectuate in zona noastra de Dr. Dorpmüller, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Dr. Julius Dorpmüller (1869-1945) a fost intre anii 1926-1945 Director General al Căilor Ferate Germane si intre anii 1937-1945, in timpul celui de al Treilea Reich, Ministru al Transporturilor, contextul vizitei determinand anumite interpretari din partea fiecarui cititor. Asemanarile intre personajul din pozele lui Pragher si cele din articolul Wikipedia sunt destul de evidente.

Avand in vedere pozele de fata, intuim ca Dr. Dorpmüller venise sa consulte planuri legate de caile ferate din Braila (important port al Dunarii, cu senal navigabil ce permite accesul navelor maritime), posibilitatea transportarii de marfuri si materiale de lupta prin intermediul acestuia, vizita derulata prin prisma evolutiei evenimentelor survenite dupa luptele ce au avut loc pe Frontul de Est si reorientarea strategiei armatelor Reich -ului in stabilirea unei linii de aparare in lungul lantului muntilor Carpati din Romania.

Braila de altadata:

Mai multe poze gasiti AICI

Casa Memorială D.P. PERPESSICIUS

Imobilul este înscris în Lista Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, la cap. „C. Clădiri Memoriale”.

Vechea casă a familiei Ştefan şi Ecaterina Panaitescu a fost construită în jurul anului 1880. Aici s-a născut (la 21 octombrie 1891) şi a locuit, până la vârsta de 19 de ani, (toamna lui 1910, când devine student la Facultatea de filologie modernă a Universităţii din Bucureşti) Dumitru S. Panaitescu, cel care îşi va adăuga ulterior pseudonimul Perpessicius. D. Panaitescu Perpessicius va mai locui în casa părintească în intervalul 1 septembrie 1920 – vara lui 1921, perioadă în care a ocupat catedra de Limba română şi Limba franceză la Şcoala Normală din Brăila. Revenirile lui Perpessicius la Brăila sunt destul de puţine, ultima în 1945.

În casa părintească va continua să locuiască, până la trecerea în nefiinţă, mama sa, Ecaterina Panaitescu.

În 1971, după moartea lui Perpessicius, pe faţada imobilului din strada Cetăţii 58, a fost amplasată o placă comemorativă.

La puţin timp, casa a fost demolată. A fost recuperată doar placa comemorativă. Greşeala a fost îndreptată rapid, imobilul fiind reconstruit, însă cu materiale moderne.

Din 1977, clădirii i se atribuie funcţiunea de muzeu.

Între 1993-1996, se reconstruieşte corpul de clădire anexă, cu destinaţie depozite.

In acest spaţiu, în 28 octombrie 1977, urmare a unei donaţii din partea fiului, Dumitru D. Panaitescu, donaţie constând în cărţi (în număr de 791), documente şi mobilier s-a deschis, în cadrul Muzeului Brăilei, «Expoziţia permanentă cu caracter memorial „Dumitru Panaitescu Perpessicius”». Expoziţia a fost organizată în două săli: una foto-documentară, cea de-a doua, o reconstituire a camerei de lucru a lui Perpessicius. Anul 1982 a însemnat achiziţionarea unei mari părţi din biblioteca perpessiciană (7000 cărţi), la care s-au adăugat colecţii de ziare şi reviste şi alte câteva piese de mobilier.

Casa este închisă după 1990, necesitând reparaţii. Cu această ocazie se reface corpul din curte (conceput pentru depozite şi sală de relaţii cu publicul) şi chioşcul. În curte este amplasat bustul în marmură al lui Perpessicius, operă a sculptorului brăilean Nicăpetre. Odată cu inaugurarea, în 1994, a noului corp de clădire, a fost redeschisă expoziţia de bază “Dumitru Panaitescu Perpessicius”.

S-a gândit o reorganizare a materialului iconografic în sălile existente şi a fost oferită publicului o a treia sală, în care sunt expuse o parte din manuscrisele lui Perpessicius..

Sursa: MuzeulBrailei.ro

Catedrala NASTEREA DOMNULUI Braila

Din initiativa P.S. Arhiereu – Vicar Casian Gãlãteanul si prin bunã vointa autoritãtilor locale, în anul 1990, în ziua de 16 aprilie a avut loc sfintirea locului catedralei, în prezenta a 40.000 de brãileni.

.. .Astfel, catedrala brãileanã poate fi consideratã, cum a spus P.S. Episcop Casian, „catedrala cu numãrul l între toate bisericile ridicate în România dupã 1989″. Asezarea pietrei de temelie -16 aprilie 1990, în a doua zi a Praznicului învierii Domnului – a fost primul act pastoral al tânãrului, entuziastului ierarh, de curând instalat ca arhiereu-vicar al Eparhiei Dunãrii de Jos, Prea Sfintitul dr. Casian Crãciun. Cu acel prilej -în prezenta reprezentantilor de atunci ai statului, ai armatei, culturii si vietii politice, dar mai ales a peste 40.000 de cetãteni – s-a rânduit ca hram al catedralei praznicul Nasterii Domnului, într-o legãturã profundã si spre vesnica pomenire a copiilor si adolescenþilor ucisi în acel sângeros decembrie 1989.

… Proiectul lucrãrii în cauzã a fost ales în urma unui concurs, care a avut loc în cadrul primului Simpozion national cu tema: „ Spatiul eclezial ca expresie a Traditiei”, tinut dupã 1989, având ca si câstigãtor proiectul Institutului de Proiectare Brãila, actualmente S.C. „Prodomus” S.A. Proiectul a fost coordonat de cãtre dl arh. Gheorghe Luca, având în cadrul colectivului de proiectare pe dl.ing. Ionel Bãnicã, verificator tehnic autorizat, privind partea de rezistentã…

CITEVA REPERE DIN ISTORIC

-1990—16 aprilie. P.S. Casian pune piatra de temelie la Catedrala „Nasterea Domnului“ din Braila.

-1994–2 mai. P.S. Casian sfinteste capela „Învierea Domnului si Sfintii 40 de Mucenici“ din parohia „Nasterea Domnului“ – Braila. Aceasta bisericuta avea sa adune sute de credinciosi si sprijinitori ai viitoarei Catedrale.Din 2006–22 mai in aceasta capela serviciul religios este oficiat de preot si interpretat de un teolog specialist in comunicare si limbaj mimico-gestual pentru nevoile persoanelor cu deficiente de auz si vorbire.

-1994–23 septembrie. Întrunirea la Braila a Comitetului de initiatori si sprijinitori ai noii Catedrale „Nasterea Domnului“.

-1998—1 noiembrie. P.S. Casian sfinteste locul pentru zidirea bisericii „Nasterea Maicii Domnului“ în municipiul Braila.

-1998—24 decembrie. P.S. Casian binecuvânteaza altarul  bisericii „Nasterea Domnului“ din municipiul Braila  — Mai multe informatii gasiti AICI

Visul locuitorilor Brailei,mai ales a celor din cartierele Hipodrom si Dorobanti de a avea un locas de cult ortodox de nivelul unei catedrale este pe cale sa prinda viata cit mai curind.

Catedrala NASTEREA  DOMNULUI ,dupa o lunga asteptare si o munca neistovita a P.S.CASIAN Episcop al DUNARII de JOS,a preotului paroh COSTEL VATRA ajutat de mai multi oficiali din municipiu si judet, ctitori si enoriasi,este in stadiul de finalizare.

sursa: Catedrala Nasterea Domnului

 

Emigratia greaca 1830-1950

Emigratia greaca 1830-1950:

Tratatul de la Adrianopol încheia războiul ruso‐turc (1828‐1829) şi punea capăt administrației otomane din Brăila. Articolul V conținea prevederi speciale pentru Moldovaşi Țara Românească şi stabilea, pe lângă revenirea la Țara Românească a cetăților turceşti de pe malul stâng al Dunării, şi hotarul cu Imperiul Otoman, talvegul Dunării.

Sub raport economic, desființarea monopolului otoman asupra produselor româneşti prin liberalizarea comerțului pe Dunăre şi pe Marea Neagră a însemnat pentru Brăila momentul de cotitură care avea să‐i aducă, în scurtă vreme, recunoaşterea de cel mai mare şi important port dunărean al țării, rival de temut pentru vecinul Galați şi pentru mai îndepărtata Odessa.

Cadrul natural mai mult decât favorabil, măsurile întreprinse de autoritățile centrale şi locale pentru modernizarea oraşului şi îmbunătățirea traficului naval, facilitățile introduse, sunt câteva dintre premisele pentru atragerea unor valuri succesive de emigranți, interesați de obținerea unui profit rapid şi substanțial.

Înainte de 1828 populația era estimată între 30000 – 40000 de locuitori, după unii cercetători este posibil ca cifrele să fie exagerate, iar în catagrafia întocmită de serdarul Tăut în 1828, după retragerea armatei turceşti, au fost înscrişi 591 capi de familie. Şi în acest caz se vorbeşte de o exagerare, în minus, părerile acceptate fiind că populația Brăilei nu atingea cifra de 3500 de suflete.

Patru ani mai târziu, se ajunge la 4045, iar în 1834 la 6000. O statistică din 1838 arată că în structura populației, după elementul românesc majoritar, etnicii greci ocupau locul al doilea.

La sfârşitul secolului al XIX‐lea doar o treime din populație era autohtonă, restul era constituită din români veniți din alte regiuni ale țării, în special Buzău, Vrancea şi Transilvania, din greci, evrei, ruşi lipoveni, turci, austrieci, germani, italieni, francezi, englezi, sârbi, elvețieni şi chiar belgieni.

Cauzele sosirii masive a populației de origine greacă sunt nu numai de natură economică ci şi politică, de multe ori politicul jucând rolul principal. În perioadele de confruntare cu autoritățile otomane fenomenul imigraționist se intensifică, familii întregi plecau în alte zone căutând acea stabilitate care le putea oferi un cămin liniştit, dar şi un mediu prielnic afacerilor. De aceea, în rândul lor se regăsesc nu numai cei veniți în căutarea unui loc unde banul se putea obține uşor, ci şi familii înstărite în țara de origine, nevoite să‐şi lichideze afacerile, hotărâte să o ia de la capăt acolo unde confortul politic şi mai puțina agitație socială le‐ar fi permis dezvoltarea tihnită a propriei bunăstări.

În această ecuație intervin şi tendințele de cuplare a bazinului Mării Negre şi a Dunării la rutele comerciale ale Mediteranei. Liniile de navigație din Egeea şi Mediterana, legate de casele de comerț din Constantinopol şiOdessa, se extind spre Sulina, Tulcea, Galați şiBrăila. De aici, multe companii îşi mută sediul principal în vestul Europei, în special în Marsilia şi în Londra, nume precum Draculis, Negropontes sau Embiricos fiind întâlnite în tot acest spațiu, către sfârşitul secolului al XIX‐lea.

Drumurile comerciale, companiile de navigație, cei mai importanți armatori din a doua jumătate a secolului al XIX‐lea şi prima treime a secolului al XX‐lea, proveniți din spațiul elen, sunt subiect de studiu pentru Gelina Harlaftis. Printre firmele analizate se află şi cele ale familiei Embiricos, originară dinAndros, ramificațiile ei regăsindu‐se în trecutul modern al Brăilei.

Brăila, un oraş tânăr, aflat într‐un proces de înnoire, cu pretenții de a‐şi armoniza prezentul şi viitorul cu valorile civilizației Europei Apusene, la început de expansiune economică, era cadrul propice pentru ca într‐un timp relativ scurt să devii factorul decident pentru destinele acestuia.

Cei care s‐au preocupat de fenomenul emigrației greceşti în porturile dunărene au constatat că mulți dintre grecii stabiliți la Brăila, individual sau familii întregi, proveneau din Insulele Ionice – Corfu, Paxos, Levcada, Ithaca, Kefalonia, Zante şi Cythera.

Plecau din locurile natale fie direct spre Brăila, fie soseau aici după o experiență trăită în altă parte ‐ Odessa, Burgas, Constanța, Tulcea ş.a. O catagrafie realizată în 1837 şi publicată de Ion Vîrtosu în Analele Brăilei (nr.2‐3, 1939) relevă faptul că dintre străinii aşezați la Brăila până în acel an, majoritatea erau greci, iar printre ocupațiile acestora, negustoria cu cereale şi articole alimentare figura la loc de frunte. Erau prezenți în număr semnificativ şi marinarii.

Ca urmare a importanței comerțului în viața cetății, negustorii hotărăsc în 1838 înființarea unei structuri care să‐i reprezinte în fața autorităților, Deputăția mercantilă. Parcurgerea listei cu semnături de pe memoriul adresat conducerii Țării Româneşti evidențiază faptul că mai mult de jumătate dintre petenți sunt greci.

Printre comercianții de frunte ai oraşului de la acea vreme se numărau P. Rubinis, M. Verinis, M. Baltaridis, Ghiorghios Botzaris, Nicolaos Anastiotis, frații Diamantidis, Nicolaos Katelis, Alexandros Pavlidis, Ioannis Lichiardopoulos.

La 2 iulie 1838 Adunarea Sfatului Administrativ Extraordinar a Țării Româneşti recunoştea prin lege dreptul comercianților din Brăila de a‐şi avea propriul organism de reprezentare, legea fiind întărită de domnitor la 27 august acelaşi an. Ca urmare, la 15 octombrie 1838 a fost aleasă prima deputăție mercantilă a Brăilei, numele celor mandatați de negustori fiind Constantin Hepites, M. Baltaridis5, Ion Minovici, Ioannis Faranga şi Sali Aga.

Tot prin inițiativă negustorească, pentru eficientizarea operațiunilor comerciale, s‐a înființat prima instituție financiară laBrăila, Banca Filemborică. A pornit cu un capital de 10000 ducați olandezi, sumă transformată în acțiuni cu valoare de 50 de ducați fiecare. Funcționarea băncii comerciale era asigurată de o Epitropie compusă din 5 membri, Nicolaos Armelinos, Hristoforos Petalas şi Dionisios Karusso în calitate de membri activi, Ioannis Faranga şi Anastasios Armelinos ca supleanți.

În paralel cu intensificarea traficului naval şi creşterea activității comerciale s‐a dezvoltat şi oraşul, raportul de determinare reciprocă fiind evident. Etnicii greci, în funcție de ocupații şi de meseriile practicate, s‐au aşezat compact: armatorii şi marii comercianți locuiau în perimetrul Piața Poligon ‐ str. Grădinii Publice, str. Belvedere ‐ str. Fortificației, Vadul Schelei, marinarii comasându‐se în aşa numitul cartier Carachiu (sau Carachioi), situat între str. Călăraşilor, str. Pensionatului şi b‐dul Al. I. Cuza.

Cu timpul, alte străzi şi zone au fost preferate de comercianți de mai mare sau mai mică importanță, cum a fost şi partea de oraş cuprinsă între str. Călăraşi, str. Vapoarelor, str. Împărat Traian, un perimetru în care s‐au construit Biserica Greacă cu hramul Buna Vestire (pe lângă biserică funcționa Comunitatea Elenă din Brăila), Pensionatul Penetis pentru ajutorarea fetelor cu stare materială modestă şi Şcoala Greacă de Băieți. Numele străzii, Rubinelor, pe care se află aceste obiective, aminteşte de Panaiot Rubinis, personaj implicat atât în activități comerciale cât şi în cele culturale. Biserica Bunavestire, str. Călăraşi Şcoala Greacă, str. Rubinelor colț cu str. Rubinelor.

Urmărind planul Brăilei vom observa că primele generații deemigranți stabiliți la Brăila şi‐au ales ca zone de locuit pe cele situate înapropierea portului, dotat în timp cu toate utilitățile necesare: docuri,siloz de cereale, magazii de depozitare a mărfurilor, birouri, s.a. Tot în raza portului se aflau şi marile agenții de navigație, autohtone şi străine.

Exploatarea potențialului agricol a condus la specializarea Brăilei în domeniul exportului de cereale, iar acest tip de operațiuni comerciale i‐au asigurat un loc de necontestat, renumele de cel mai mare port al țării fiind, către ultimul sfert al secolului al XIX‐lea, o realitate economică.

În 1862, în registrul Căpităniei portului Brăila sunt înregistrate, printre altele, un număr de 6 nave cu proprietari de etnie greacă, alături de numele căpitanilor şi de cel al vasului: Teohari Grigoriadi, vasul Evanghel, căpitan G.G. Totolos, Teohari Grigoriadi, bricul Zeimis, căpitan Marco Musuri, H. Serghie, bricul Sf. Sofia, căpitan Peft. H. Panaiot, Anton Dedoros, bricul Constantin şi Elena, căpitan G.G. Goros, Teodori Diamandolo, vasul Sf. Dumitru, căpitan Nicolo Chioco, Vasile Maropolo, bricul Eftihia, căpitan Andrea Anemojoni.

În 1887, firmele semnificative implicate în marele comerț cu cereale erau deținute de L. Chrissoveloni fii & Cie, L. Lambrinidi & Cie, C. Nicolaidis, N. Pavlidis, G.D. Faranga, T. Stavraki, Temistocle Dimitriadi, P. Violatos, AE. Eustatiadi. Până la primul război mondial acestora li se adaugă Aftalion I.S. & Co, Cavadia Stavru, Calantzis P., Embiricos & Co, Negropontes I, Neofitos Gh., Padimatopol D., Tzouclos & Lescos.

Principalii proprietari de vase comerciale erau M.Z. Chrissoveloni Freres, Fotinos Frangopoulos şi Embiricos A. Mai târziu li se alătură S. Cavadia, St. Paulopol, Frații Valerianos, J.M. Matzoukis, Gh. Portolo şi Troianos Brothers.

În afară de ocuparea celor mai bune poziții în comerț, grecii au fost interesați şi de industrializarea cerealelor. La jumătatea secolului al XIX‐lea înființaseră mici întreprinderi de măcinat grâu şi produs pâine, statistica industriilor din acest oraş realizată la 1863 consemnând 5 stabilimente de acest fel, în proprietate greacă: Fabrica de pâine Tudorache Cantachide, construită în 1859, moară cu 4 pietre, 16 cai şi un cuptor cu horn, 12 lucrători; Fabrica de pâine Cosma Mihail Chiprioti, construită în 1858, moară cu 4 pietre, 12 cai şi un cuptor cu horn, 14 lucrători; Fabrica de pâine Nicoli Paplomata Atanasiu, construită în 1840, moară cu 3 pietre, 6 cai, un cuptor cu horn, 5 lucrători;

Fabrica de pâine Panait Dendrino, construită în 1832, moară cu o piatră, 6 cai, un cuptor cu horn, 7 lucrători; Fabrica de pâine Stavri Papadopolu, construită în 1854, moară cu 3 pietre, 17 cai, un cuptor cu horn, 13 lucrători. În 1882 erau raportate 7 brutării deținute de greci: Haralambie Mavrochefalo, str. Călăraşi; Nicoli Galiatzatos, str. Frumoasă; Panaghi Melos, str. Galați 59; Dionisie Valeriano, str. Galați 46; Dumitru Galiatzatos, str. Galați 10; Stamate Paxino, str. Lipovenilor 18; Spiru Halichea, Bulevardul Cuza 152.

Tot grecii au fost promotorii construcțiilor de mori grandioase: moara Galiatzatos, amplasată pe strada Roşiori, dispărută astăzi, moara Violatos, ridicată pe malul Dunării pentru a nu cheltui bani de prisos cu transportul grânelor pe calea ferată ‐ era la data dării ei în funcțiune cea mai mare unitate de profil din sud‐estul Europei;

Moara Lykiardopol
Moara Lykiardopol

Moara Lykiardopol, construită în apropierea docurilor, apărută ceva mai târziu decât suratele ei (1912), dotată cu cea mai bună tehnologie austriacă şi germană de la acea vreme, prevăzută cu o capacitate mai mare de prelucrare – avea o forță motrice de 1350 CP care îi permitea să prelucreze 24 vagoane de făină în 24 de ore, premise pentru a o clasa prima între rivale.

Pe lângă marile unități de morărit şi micile brutării sau cuptoare de pâine, întreprinzătorii greci s‐au implicat şi în prelucrarea superioară a materiei prime pe care le‐o oferea Bărăganul, dezvoltând fabrici de paste făinoase şi biscuiți. Unul dintre cele mai bune exemple este întreprinderea Melissaratos – Fabrica cu Aburi de Paste Făinoase, Brăila str. Ştefan cel Mare nr. 219, Frați Melisarato, Fidea albă Nr 0, cum suna marca inscripționată pe unul dintre ambalajele produselor. De altfel, la expoziția de agricultură şi vite organizată laBrăilaîn anul 1903, luna octombrie, produsele Melissaratos au fost distinse cu medalia de aur. În afară de aceasta, funcționau fabrica de paste făinoase Ambatis, precum şi o fabrică de biscuiți, Mercur, iar printre acționari se aflau cei din familia Lykiardopol, Polydor şi Basil. Tot familia Lykiardopol, prin Polydor şi Eros, cei doi gemeni, a avut inițiativa construirii fabricii de biscuiți Ancora, amplasată pe bulevardul Al. I. Cuza.

Din raportul privind industriile care funcționau pe raza oraşului în 1912, înaintat de Poliția oraşului către Prefectură, în care erau trecute denumirea întreprinderii, adresa acesteia şi numele proprietarului, rezultă că grecii dețineau 3 fabrici de făină ‐ Fabrica de făină Frații Galiatzatos, str. Roşiori 349, Fabrica de făină V. A. Serafides, Vatra Veche, Fabrica de făină Gabriel F. Violatos, portul Brăila, 2 fabrici de paste făinoase

‐ Fabrica de paste făinoase Apostol Melisaratos, str. Ştefan cel Mare 233;

-Fabrica de macaroane şi paste făinoase Iosif Ambatis, portul Brăila şi Fabrica de rahat D.C Panagacos din portul Brăila.

După prima conflagrație mondială, grecii dinBrăilaau continuat să joace un rol important în dezvoltarea economică a oraşului, chiar dacă operațiunile comerciale cu cereale nu aveau să se mai ridice vreodată la nivelul antebelic.

Cauzele au fost multiple, a contat în primul rând micşorarea producției determinată, în parte, de reforma agrară ‐ marile suprafețe de teren fuseseră supuse unui proces de fărâmițare. S‐au adăugat scăderea interesului european pentru acest tip de produs provenit din România, considerat prea scump, şi concurența căilor ferate ‐ transportul terestru asigura expedierea mult mai rapidă a mărfurilor, diminua riscul de perisabilitate.

În consecință, o parte dintre marile firme care operau la Brăila, fie s‐au retras din afacerile cu cereale, cum a fost cazul Embiricos, fie şi‐au lărgit domeniul de activitate, ca în cazul familiei Galiatzatos, interesată de prelucrarea superioară a lemnului, mai ales că la Brăila funcționau mai multe fabrici de cherestea. Apar alte societăți comerciale, nume noi sunt înscrise la Camera de Comerț şi Industrie Brăila, iar cele de succes au rămas şi astăzi în memoria localnicilor. În prim planul comerțului cu cereale vin Telemac Prosalentis, Evanghele Barzuca şi Theodor Lykiardopol.

În industrie continuă ascensiunea lui Spiru Lykiardopol, apar fabrici noi, în fapt ateliere al căror obiect de activitate era producerea şi comercializarea „de covoare persiene”: Buhara, proprietate a lui Danielide Ulysse şi Arta Persiană, societate deținută de asociații Petro şi Telemachos Canelis. În anuare este consemnată fabrica de mobile Titanic de pe strada Mărfurilor nr. 7 a lui Iani M. Galiatzatos – producea saloane, dormitoare, sufragerii, birouri. G. Th. Harvalias avea cea mai mare firmă de coloniale, iar produsele de lux ale brutăriei şi franzelăriei lui Apostol Ambatis, cele ale lui V. Tzacarianos, înghețata şi prăjiturile lui Papacanaris, migălite cu ingrediente aduse de la „patrida”, încă mai trezesc nostalgii.

În privința societăților de navigație sunt remarcate: Societatea Anonimă Română M.G. Kyriakides (M.G. Kyriakides Limited), agenție de vapoare, armament şi aprovizionare vapoare, administrator delegat C.C. Georgiades ‐ printre membrii Consiliului de administrație se afla Constantin Hiott, Theodoridi SAR care avea doar 11 lucrători şi cea a lui George I. Chelaiditi. Nici armatorii nu mai sunt cei de altădată, doar firmele lui Spiru Dimitriu & Ghenciu, cu 70 de lucrători şi o adevărată flotă comercială ‐ 8 şlepuri, 40 de ceamuri, 6 remorchere, şi cea a lui Th.

Sf. Levendi, cu 15 lucrători, amintesc de vremea când tranzacțiile comerciale prin portul Brăila reprezentau, din punct de vedere valoric, 80 % din comerțul exterior al României. Alexandru Hiott, Constantin Hiott, M. Margulis, G. Stathetos, Grigore A. Sthatos, N. Vretos, Gh. Fidelis, O. Aninos, S. Costide şi S. Perfetto, numele difuzate acum pe piața transportatorilor, nu aveau anvergura şi nu puteau emite pretențiile antecesorilor, societățile lor angajau doar unul până la trei lucrători. Poate şi de aici glumița, mult gustată înBrăilainterbelică, potrivit căreia fiecare grec posesor de bărcuță avea pretenția să i se spună armator.

În timpul marii crize economice, industria morăritului a suferit un declin serios. Rapoartele autorităților locale indicau faptul că, dacă altădată aceasta producea continuu pentru satisfacerea cererii interne şi a piețelor din Orient, acum avea practic porțile închise. În această perioadă moara şi fabrica de paste făinoase Ambatis de pe str. Danubiului au ars din temelii, iar moara Violatos a intrat în regres ‐ la începutul anilor 40 firma Moştenitorii Violatos intră în procedură de faliment, administrația fiind supravegheată de Judecătorul Sindic.

La jumătatea deceniului al treilea al secolului, o parte din operațiunile financiar‐bancare erau controlate de greci prin Banca Chrissoveloni şi Banca eleno‐română, unități care îşi disputau întâietatea cu celelalte bănci comerciale existente în oraş.

Dările de seamă ale Administrației Docurilor, statisticile întocmite pe baza registrelor Căpităniei portului Brăila, presa vremii, toate analizate atent vorbesc despre o scădere considerabilă a activității portuare față de ceea ce se înregistra la sfârşitul primului deceniu al secolului al XX‐lea. Un declin constant din care Brăila nu avea să‐şi mai revină. Era ca un fel de prevestire despre vremurile ce aveau să se abată după terminarea celui de‐al doilea război mondial.

Schimbările petrecute în societatea românească după 1944, noua legislație restrictivă, interzicerea dreptului de proprietate privată, obligativitatea de opțiune între cetățenia română şi cea din țara de origine, au determinat pe foarte mulți din comunitățile etnice din Brăila, în special pe greci, să‐şi părăsească patria de adopție. O adevărată dramă în care au fost implicate familii întregi, nevoite ca şi înaintaşii să renunțe la agoniseală şi să plece spre necunoscut.

Fenomenul se inversa. Cei mai mulți reprezentau generații născute şi educate pe pământ românesc, mulți proveneau din căsătorii mixte, Grecia era doar țara unde se născuseră străbunii, unde puteai să‐ți vizitezi rudele în vacanță, era nostalgia şi parfumul trecutului din povestirile bunicii, însă acasă era aici. Realitățile politice din Grecia, greutățile economice din această țară ‐ trecuse printr‐un război civil, iar acum încerca să‐şi aline rănile ‐ au fost factori determinanți pentru refugiați să‐şi caute un alt loc de rezidență. Patria de origine reprezenta doar o escală în drumul lor spre Europa de Vest, Statele Unite, Canada sau îndepărtatele Australia şi Noua Zeelandă.

Piesa cu substrat ideologic nu‐şi trăsese cortina. După 1949, pe măsură ce urmaşii vechilor emigranți părăseau Brăila, aici sosea o nouă categorie de refugiați din Grecia, cei politici, nevoiți să ia calea pribegiei. Actori într‐o regie absurdă, priviți cu suspiciune de conaționalii rămaşi, cu îngăduință vecină cu indiferența de către majoritarii români, cu greu aveau să‐şi croiască un destin pe pământ străin, purtând povara buletinului roşu „apatrid”. Legal, situația acestora s‐a clarificat abia în anii optzeci, amnistia introdusă de autoritățile greceşti pentru evenimentele din timpul războiului civil permițându‐le reîntoarcerea în țară.

sursa: Muzeul Brailei

Grecii. Despre Greci si despre Braila

Grecii. Despre Greci si despre Braila:

Grecii au fost, decenii de‐a rândul, acasă la Brăila. Au venit aici, au făcut comerț, au prosperat, au clădit case, biserici, şcoli, mori, tipografii, dar au şi trăit, au suferit, au iubit. Cât de mult s‐au simțit ei aici acasă sau cât de mult au tânjit după pierduta patrida este dificil de spus. Un context istoric sau o alegere cu substrat financiar au determinat, în secolul XIX, zeci de familii să‐şi construiască aici viața. Şi‐au creat propria insulă într‐o mare de alte nații. A fost destul de simplu, pentru că aveau portul şi propriile vapoare care îi legau de Elada. Dar vremurile s‐au schimbat şi, precum alte insule greceşti astăzi puțin locuite, şi „insula grecească” din portul Brăila a fost, încet, părăsită pentru alte locuri mai prielnice pentru comerț liber sau pentru libertate de exprimare. Mai târziu, evenimentele politice din Grecia, din deceniul V al secolului XX, au determinat alte familii de greci să se stabilească laBrăila. Indiferent care a fost motivul care i‐a determinat sa aleagă calea Brăilei sau să părăsească acest oraş, aceşti greci au fost, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, brăileni, au contribuit la evoluția oraşului, mărturiile trecerii lor fiind extrem de vizibile în Centrul Istoric al oraşului. Dar câți dintre brăilenii de astăzi mai ştiu că, într‐un trecut foarte apropiat, pe străzile oraşului se vorbea limba greacă ca la Pireu… Extrem de puțini.

Prin acest proiect am încercat să salvăm, atât cât mai este posibil, fragmente din memoria culturală a oraşului şi să aducem aceste informații în atenția publică. Ne‐am dorit să completăm cercetările istoricilor ‐ cu privire la elementul elen de laBrăila, de‐a lungul timpului ‐, cu mărturii ale grecilor care s‐au născut sau au trăit o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp aici. Ca să cunoşti cu adevărat o comunitate umană, indiferent de etnie sau de convingeri, este important să vorbeşti cu oamenii şi să le asculți poveştile de viață, să înțelegi ce şi cum au trăit, cum au gândit, cum au simțit, ce vise le‐au animat destinele, ce tipare morale le‐au coordonat acțiunile, cum au privit pe cei din jur şi cum s‐au simțit influențați de ceilalți, cât de „diferiți” au fost şi cum sunt, de fapt pentru că la Brăila comunitatea grecească este o realitate chiar dacă nu mai are atât de mulți membri, nu mai are nici forța financiară şi nici strălucirea de altădată. Din păcate, niciBrăilanu mai este cea de altădată!

„Îmi amintesc că pe strada… era o casă (prăvălie, restaurant, cafenea, şcoală, fabrică) a unui grec…”, „Îmi amintesc că în port era o agenție de navigație a unui grec…”, „La Brăila în port venea vaporul… dinspre Grecia…”, ʺCând bunicii au venit la Brăila…”, „Tata citea un ziar grecesc…”, ʺPrima casă în care au locuit bunicii era pe strada…”, „Eram copil şi mă jucam…”, „Mi‐amintesc că am primit de la un grec…”, „La sărbători…”, „La şcoala grecească era un profesor…”, „Bunica gătea o rețetă din insula… ”, „Mă duceam la frizeria unui grec şi‐l auzeam adesea fluierând un cântec vechi grecesc…, „Mama nu ne lăsa să…”,„Când am ajuns prima dată în Grecia…”, „Se dansa adesea un dans grecesc…”, „În vremea comunismului…”. Astfel de informații suntinedite, tocmai pentru că nu le putem găsi în cărți şi arhive ci doar înmințile şi sufletele oamenilor. Iar oamenii sunt trecători şi odată cu ei se pierde şi ce‐au trăit dacă nu aleg să împărtăşească experiențele lor colii de hârtie.

Interviurile scrise şi video complete, realizate în cadrul acestui program cultural, toate fotografiile ‐ realizate după amintiri de familie, documente, obiecte ‐ pe care aceste familii, cu generozitate, ne‐au permis să le folosim pentru acest proiect – din care noi am selectat doar câteva pentru această publicație tipărită – precum şi fotografii după documentele din arhiva Comunității Elene Brăila, copii după imagini din arhiva video a Comunității Elene Brăila, la care am adăugat fotografii şi imagini video din arhiva Muzeului Brăilei, pot fi consultate de public în Sala Diversității Culturale a Muzeului Brăilei. Centrul va dezvolta, în timp, această bază de date despre grecii din Brăila dar va crea şi alte baze de date, cu mărturii şi material foto şi video, legate de celelalte etnii care au trăit şi influențat istoria oraşului: ruşii lipoveni, evrei, armeni, bulgari, turci, rromi.

Vă invităm să vizitați şi website‐ul proiectului unde veți găsi şi o hartă virtuală care propune elemente urbane cu mărturii ale prezenței grecilor în oraş ‐ marile edificii private greceşti, edificii industrial greceşti, sediile tipografilor greci, case legate de viața lui Panait Istrati precum şi de viața lui Dumitru Panaitescu Perpessicius la Brăila, frumoasele clădiri de altădată admirate de Nicolae Iorga în drumul lui de la Gară până în Piața Sf. Arhangheli şi în port.

Prezentăm în paginile ce urmează o parte dintre răspunsurile pe care le‐am obținut la o sumă de întrebări, structurate într‐un interviu scris, foarte amplu şi pe alocuri incomod, pe care l‐am trimis pretutindeni. Am reuşit să obținem, într‐un timp foarte scurt – având în vedere că perioada de derulare a proiectului a fost de doar 4 luni ‐ mărturiile unor greci brăileni care acum locuiesc în Brăila, Galați, Bucureşti, Craiova, Grecia, Germania, Franța, Australia, Noua Zeelandă, SUA.

Vă invităm să‐i cunoaşteți pe grecii dinBrăilaşi în acelaşi timp vă invităm într‐o incursiune înBrăilade altădată, aşa cum o prezintă dânşii.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles importanța acestui program cultural şi mai ales celor care au avut răbdarea şi bunăvoința să‐şi deschidă sufletele şi să ne împărtăşească experiențe de viață, fericite sau mai puțin fericite: fam. Andreescu Jana (Galați), fam. Bartaloş Lidia (Brăila), fam. Băjenică Eli (Brăila), fam. Bonicioli Cleopatra (Brăila), fam. Caravia Haralambie (Bucureşti), fam. Cochino Vasile (Brăila), fam. Diamandi Maria (Brăila), fam. Dimofte Lidia Maria (Bucureşti), fam. Dumitriu Nicolae (Brăila), fam. Dumitru Aspasia (Brăila), fam. Exarhu Marius (Brăila), fam. Fotiadis Adriana (Wellington ‐ Noua Zeelandă), fam. Ganea Maria (Brăila), fam. Guleamachis Adrian (Brăila), fam. Gavaz‐Nicolae Florentina Octavia (Brăila), fam. Haraga Elefteria (Brăila), fam. Irimia Amalia (Brăila), fam. Ispir (Caligas) Reghina (Brăila), fam. Ion Ana‐Maria (Bucureşti), fam. Karafyllidis Athanassios (Berlin – Germania), fam. Lichiardopol Corina (Craiova), fam. Mandas Constantinos (Brăila), fam. Mihăilescu Elena (Bucureşti), fam. Mija Nicoleta (Brăila), fam. Muşat Florentina‐Cristina (Brăila), fam. Nicolae Panait (Brăila), fam. Pana Ştefan Panait (Stuttgart ‐ Germania), fam. Papas Artemiza Carmen (Brăila), fam. Paraschiv Caliopi (Brăila), fam. Pieratos Anisia (Brăila), fam. dr. Poenaru Constantin (Brăila), fam. Portocală Radu (Paris ‐ Franța), fam. Raftopol Stelian (Brăila), fam. Samaras Neculai (Brăila), fam. Saridache Marica (Brăila), fam. Saridache Nicolae (Brăila), fam. Spiridon Nicolas (Brăila), fam. Stefanidis Constantin (Brăila), fam. Stroe Antonette Rodica (Brăila), fam. Stroe Elena (Brăila), fam. Teodorescu Victoria (Brăila), fam. Theodoru Maria Denise (Bucureşti), fam. Turculeț Dumitra (Brăila), fam. Țigaridis Panait (Brăila), fam. Vertoudakis (Caridi) Alexandra (Australia), fam. Vâlcu Silvia (Brăila), fam. V. A. (Detroit ‐ S.U.A.).

Camelia Hristian

sursa: Muzeul Brailei

Biserica Greceasca din Braila

Biserica Buna Vestire este biserica comunitatii grecesti din Braila. O plimbare pe strazile centrale ale Brailei face foarte simtita prezenta Elenismului. Avem ocazia sa admiram vechile case marete in stil neoclasic ale grecilor, printre care se distinge Teatrul National „Maria Filotti”, Camera de Comert Greceasca, Conservatorul, Banca Chryssovelonis, Banca Greco-Romana, Scoala Greaca, casa lui Andrei Embiricos si multe alte cladiri istorice. Nu putem sa nu amintim Clubul lui Ioannis Rallis unde astazi se gazduieste Casa de Cultura, in care la 18 februarie 1863 s-a infiintat Comunitatea Greaca din Braila de catre 315 greci ce au fost atunci prezenti avand ca scop construirea unei biserici care sa functioneze in limba lor.

In marea lor majoritate grecii din Braila proveneau din Kefalonia si Itachi – Ithachi identificand orasul acesta cu Argostoli – capitala insulei Chefalonia. In anul 1863, grecii din Braila il vor chema pe arhitectul Avram Ioannidis din Prusa, in vederea proiectarii unei biserici monumentale, mai presus decat oricare alt monument bisericesc din zona. Biserica din Braila a fost terminata in anul 1872, avand ca paroh pe arhimandritul Grigorie Gogos din Insula Lesbos si a fost tarnosita de catre episcopul Dunarii de Jos, Prea Sfintitul Melchisedec. Pana si astazi legaturile Episcopiei Dunarii de Jos cu Patriarhia Ecumenica si cu Biserica Ortodoxa a Greciei sunt foarte stranse. Colaborarea este diversa prin nenumarate vizite anuale de ambele parti.

Biserica Greceasca din Braila are trei Sfinte Mese: cea centrala, care este in cinstea Bunei Vestiri, cea de sud, in cinstea Sfantul Nicolae, protectorul marinarilor, si cea de nord, in cinstea Sfantului Gherasim de Kefalonia. Sub paraclisul Sfantului Gherasim exista un izvor facator de minuni ce a fost descoperit sub temeliei bisericii din anul 1863. La acest izvor se savarsesc minuni de sarbatoarea Izvorului Tamaduirii. In fiecare an slujba agheasmei este savarsita cu mare cucernicie de catre episcopul Dunarii de Jos, cand se aduna multime de pelerini din toata tara si nu numai, ca sa primeasca din apa sfintita.

Grandioasa biserica a Brailei arata prestigiul si autoritatea comunitatii dinamice de atunci. Ioannidis a fost si antreprenorul bisericii. Materialele de constructie au fost procurate din strainatate, iar lucrarile s-au facut in mare masura cu mesteri italieni. Astfel, putem aminti pe sculptorul Ferdinando Iasevoli, care a facut capitelurile si decoratiunile interioare ale bisericii. Impreuna cu Iasevoli au lucrat si alti mesteri italieni, dupa cum reiese din faptul ca la 24 Iunie 1870 roaga comunitatea sa gazduiasca familia Giovani. Dupa moartea lui Iasevoli in 1872, lucrarile au fost terminate de catre ucenicul lui, Gioachimo Brolca. La biserica a lucrat de asemenea si arhitectul german al Comisiei Europene a Dunarii, Oscar Schwab si ajutorul lui Adolph Schuman, ce isi aveau biroul la Galati.

Pana la finalizarea bisericii comunitatea a construit provizoriu un paraclis de lemn unde se imbisericeau credinciosii. Construirea bisericii s-a terminat la 1 Octombrie 1872, iar tarnosirea s-a oficiat cu mare fast la 29 a aceleiasi luni, in prezenta episcopului Dunarii de Jos Melchisedec (1864-1879), a preotilor bisericii Grigorie Gogos si Savas Iosifidis, a multimii si a epitropilor de atunci: Mihail Rodocanakis, G. A. Economou si G. A. Antipas, precum si a unui numar mare de persoane. In amintirea acestui eveniment a fost inscrisa o inscriptie pe o placa de marmura ce a fost asezata pe fatada bisericii unde se poate citi: „Comunitatea Greaca din Braila a construit pe propria sa cheltuiala aceasta Sfanta Biserica, pe care a dedicat-o Bunei Vestiri si a asezat temelia, la 8 Septembrie 1863, iar prima tarnosire a acesteia s-a savarsit la 29 Octombrie 1972.”

Casa Memoriala PANAIT ISTRATI

Istoricul clădirii

Imobilul este înscris în Lista Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, la cap. „C. Clădiri Memoriale”.
Clădirea datează de la începutul secolului al XX-lea, ca locuinţă a grădinarului.
Moda amenajării parcurilor după modelul celor englezeşti a determinat, cu precădere în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, preocuparea edililor brăileni pentru reorganizarea spaţiului Grădinii Publice, ceea ce a presupus şi angajarea unor specialişti în domeniu. Ca urmare, în jurul anului 1860, într-un perimetru situat pe latura de nord-est, se construiesc: bufetul, locuinţa grădinarului şi serele. Pe acest amplasament a fost construită în stil neoromânesc, la începutul secolului XX, cu funcţiunea de locuinţă şi purtând denumirea de Casa Grădinarului, clădirea cunoscută astăzi drept Casa Memorială „Panait Istrati”.
După 1947, clădirea îşi păstrează destinaţia administrativă şi este trecută în administrarea sectorului “Spaţii verzi” al Primăriei Brăila.
Din 1984 găzduieşte Expoziţia Memorială „Panait Istrati”, deschisă cu prilejul centenarului scriitorului (1884-1984).

 

 

Istoricul muzeului

Cu prilejul centenarului scriitorului Panait Istrati (1884-1984), în acest imobil a fost organizată Casa Memorială „Panait Istrati”. Deşi Panait Istrati nu a locuit aici, clădirii i-a fost atribuită această destinaţie deoarece autorul Chirei Chiralina prefera spaţiul din vecinătatea casei pentru contemplarea Dunării şi a împrejurărilor. În plus, nici una din clădirile în care a locuit, la Brăila, Panait Istrati, nu s-a păstrat.
Aici sunt valorificate expoziţional manuscrise, obiecte personale, piese de mobilier, cărţi cu autograf, ediţii rare, ediţii princeps, fotografii-document, obiecte ce au fost cumpărate, în cea mai mare parte, de la ultima soţie a scriitorului, Margareta Istrati.

sursa: MuzeulBrailei.ro

Parcul Monument

Monumentul din „parcul Monument” a fost ridicat in 1834. Amplasat in locul unde o ghiulea turceasca a cazut in apropierea tarului rus Nicolae I, care inspectase trupele aflate in Braila, maretul monument are menirea sa simbolizeze eliberarea fostei raia Braila.

La ceremonia inagurarii au participat, in ziua de 1 iulie 1834, generalul Pavel Kiseleff si paharnicul Iancu Slatineanu, supranumit „Richelieu al Brailei”. Instalat pe un soclu inconjurat de patru tunuri (captura de razboi de la armata turca), monumentul este flancat de tot atatia vulturi iar in varful sau se afla o cruce infipta in semiluna turceasca.

In acest loc a fost primit, in 1959, principele Alexandru Ioan Cuza, iar in 1867 Carol I a trecut in revista printre altele, si grandiosul monument. Incepand cu 1871, anul iluminatului public la Braila, monumentul si parcul au fost inconjurate cu felinare.

Istoria monumentului ia sfarsit in 1916, in perioada ocupatiei Brailei de catre armatele Triplei Aliante. Raniti in orgoliu, soldatii turci cantonati pe aceste meleaguri au demolat simbolul infrangerii otomanilor iar cele patru tunuri au fot duse la Ankara, in Turcia.

Palatul Lyra

In anul 1883 se infiinta la Braila Societatea Filarmonica Lyra, iar in 1919 Lyra crease Conservatorul / Academia de Muzica, sub conducerea lui Jean Adrian si care, inca din primul an, functiona cu mai multe clase: trei de pian, doua de vioara, una de violoncel, una de flaut, doua de canto, una de teoria muzicii si una de teatru.

Neavand un spatiu propriu, compozitorul de romante George Cavadia, presedintele Societatii Lyra,  ia initiativa construirii unui local propriu, primind in 1923 din partea Primariei gratuit (primar Radu Portocala) un teren viran, cu suprafata de 1416 m.p., proprietatea Comunei, donatia Dumitru Ionescu, situat in strada Cojocari (fosta Gradina Paradis).

ladirea se va ridica intre anii 1924-1926 (arhitect Savulescu) datorita unor generosi donatori, intre care George Cavadia: 1.000.000 lei, 200 scaune pentru sala de spectacol si un pian de concert. Pentru finalizarea lucrarilor la sala de concerte si pentru plata acusticienilor adusi din Italia, Societatea Lyra a inchiriat holul si sala de concerte unui antreprenor de cinematograf, pe nume Stavru Valerianos, care si-a denumit intreprinderea cinematografica tot Lira, ortografiata cu “i”. Datorita acusticii perfecte, sala de concerte a fost numita “Sala Dalles a Brailei“, aici concertand nume sonore in frunte cu George Enescu. In noua cladirea, la a carei constructie contribuise si Primaria cu 500.00 lei si Prefectura cu 100.000 lei, Societatea Lyra condusa de muzicianul si filantropul George Cavadia sau de profesorul Liviu Macedonescu, va intretine ani de-a randul o atmosfera muzica elevata.

Palatul Societatii Filarmonice Lyra (astazi Institutia Publica de Spectacole Orchestra Simfonica Lyra, ) a servit ca sediu pentru activitatile culturale ale armatei sovietice, intrand, prin nationalizare, in proprietatea Intreprinderii Cinematografice. Dupa  14 ani de confruntari juridice, in anul 2010 clarirea a fost retrocedata Societatii Filarmonice  recuperata prin insistentele unei singure persoane, Dr. Nicu Teodorescu.

Monumentul lui Traian

In anul 1906, cand se implineau optsprezece veacuri de la cucerirea Daciei de catre romani, brailenii ridicau in mijlocul urbei lor un frumos monument comemorativ, opera a sculptorului Take D. Pavelescu si a arhitectului Ioan D. Trajanescu, dedicat imparatului Traian.

Ideea ridicarii monumentului dedicat imparatului roman a fost favorizata de vizita unui grup de studenti italieni, la 29 septembrie 1902. Cu aceasta ocazie s-a hotarat ca, in amintirea acestui eveniment, sa se ridice in centrul orasului statuia imparatului Traian, ca simbol al infratirii poporului roman cu cel italian. Studentii au vizitat orasul si statiunea Lacu Sarat, unde au luat masa impreuna cu elevi reprezentanti ai liceelor din oras si cu oficialitati. Seara au jucat in centrul orasului, impreuna cu tinerii romani, Hora Unirii.

Ca model pentru chipul imparatului au fost folosite doua statui vechi, una aflata la muzeul de la Florenta si alta gasita in Serbia, printre ruinele unei asezari romane. Pe soclul monumentului sunt incastrate trei basoreliefuri din bronz reprezentand lupoaica alaptand pe Romulus si Remus, o scena din razboaiele daco-romane si o miniatura a Columnei lui Traian. La baza monumentului se afla un batran care arata unui copil calea de urmat catre imparat. Prin inscriptia dedicatie, “Lui Marcu Ulpiu Traian, romanii recunoscatori” era invocata originea latina ca factor de mentinere a continuitatii etnice si culturale.

Ridicarea monumentului a starnit si adversitati. In primul rand a protestat oficial Biserica Ortodoxa, deoarece Traian a fost un mare prigonitor al crestinilor. In al doilea rand monumentul a fost criticat pentru “taierea bratelor”  deoarece “Traian nu-si pierduse bratele in razboaie. N-ar fi admis natiunea.” Asa se face ca elevii au inceput sa ocoleasca gradinita, penrtu ca “cineva jignise sentimentele noastre nationale.” Dincolo de aceste consemnari, grupul statuar din bronz, cu soclul de piatra si marmura, evoca constiinta genezei daco-romane si este o emblema de neinlocuit a Brailei. La baza soclului, pana in anii 1947- 1948, a figurat inscriptia “Ridicat in al 40-lea an de glorioasa domnie a M. S. Regelui Carol I”.

In 2011, primaria Braila impreuna cu domnul Dumitrel Pandrea au reusit sa restaureze monumentul lui Traian prin conservare curativa cu laser si curatire a soclului de piatra. Restaurarea a costat 200.000 euro.

Teatrul de papusi Carabus

Teatrul pentru copii reprezintă prima treaptă în sistemul institutiilor de spectacole având drept scop ca, alături de scoala si familie, să contribuie la educatia culturală a celor mici. Eficienta sa constă în modul în care stie să se adreseze copiilor, răspunzând problemelor specifice vârstei lor. De aceea în proiectarea activitătii teatrului nostru am tinut seama întotdeauna să fim alături de scoală pentru a actiona în aceleasi directii folosind mijloace artistice adecvate si eliberandu-ne de didacticism.

Prinzând viată la 1 iunie 1951, Teatrul de Păpusi “Cărăbus” – Brăila este o universalitate, care se sprijină pe o mare corespondentă cu natura omului însusi. Nimic din ceea ce a putut să treacă vreodată prin gândirea, sensibilitatea si actiunea oamenilor nu i-a rămas străin. Primul spectacol a avut loc în anul 1951 si s-a intitulat “Clopotele lebedelor” de I. Brausevici. Regia a apartinut Nellei Comlosan, iar scenografia pictorului Mihai Gavrilov.

În centrul atentiei teatrului a stat si stă în permanentă relatia teatru-public. În jurul lui gravitează o bună parte din activitatea culturală desfăsurată de copiii municipiului Brăila. Organizăm concursuri artistice, expozitii de desene, colaborăm împreună cu copiii la realizarea plastică a spectacolelor.

Teatrul de Păpusi “Cărăbus” – Brăila îsi desfăsoară activitatea neîntrerupt, răspunzând în permanentă nevoilor educationale ale multor generatii de copii.

Teatrul privit în manifestarea lui generală, apare ca un domeniu complex în care îsi pot da mâna toate artele ca într-o sinteză de adevăruri ale simtirii si gândirii umane.

În cei peste 60 de ani de existentă, acest teatru si-a înscris în repertoriul său mai bine de 200 de premiere cu piese din dramaturgia povestilor universale sau românesti. Pe scena noastră au prins viată eroi si întâmplări din literatura clasică universală si autohtonă, precum si lucrări ale unor autori contemporani.

Un sir lung de reprezentatii apartinând scenei si culturii românesti, au contribuit la toate aceste realizări ale teatrului. De-a lungul anilor Teatrul de Păpusi “Cărăbus” – Brăila a participat la festivaluri interne si internationale, si folosind mijloace artistice specifice prin fiecare spectacol, prin fiecare reprezentatie contribuie la amplul program educational pentru formarea tinerei generatii.

Adresa: Str. Polona, nr. 12, cod 810022, Braila
Tel/fax: 0239.614880
E-mail: teatrulcarabus@gmail.com