Istoria Brailei, Strada Teatrului, Braila

992

Written by:

Braila, Strada Teatrului

Strada Teatrului te conduce spre Piata Poligon , strajuita de Casa Petre Stefanescu Goanga, monument istoric, pozitia 148, sf. Sec. XIX, aflata intr-o stare deplorabila, adapost pentru oamenii strazii; de sediul Societatii Romane De Asigurari din Braila, monument istoric , pozitia 101, unde functioneaza sectia de copii a Bibliotecii Judetene si de Centrul Cultural Nicapetre, restaurant, amplasat in Casa Embiricos, datand din 1912, monument istoric, pozitia 49. 

In unghiul format de strazile Teatrului si  Golesti s-a aflat Teatrul Passalacqua, inaugurat la 4 decembrie 1910 – „un teatru construit dupa toate cerintele moderne, similar celor mai mari teatre din strainatate ( …), un teatru ca o bomboniera”. Va fi inaugurat de Compania Dramatica Davilla cu piesa Refugiul in care a jucat Lucia Sturdza Bulandra, Tony Bulandra, Romald Bulfinsky s.a. Loja de 6 persoane costa 40 lei, loja de 4 persoane – 30 lei, locul rezervat – 7 lei, stal I – 5 lei, balcon I – 3 lei, balcon II – 2 lei si galeria – 1 leu. Pe frontispiciu, era inscris Teatrul Passalacqua si 1910, incadrate de doua litere. Menelaos Passalacqua locuia pe strada Golesti  colt cu C. A. Rosetti. Arena Passalacqua, anterioara Teatrului, situata vizavi, era in vara anului 1910 gazda reprezentatiilor trupei de comedii  Vernescu – Valcea, actor cu un umor irezistibil, piesele fiind schimbate zilnic.

Spectacolele de cinema mute erau acompaniate la pian de domnisoara  Blechner in functie de intamplarile de pe ecran ( Cand iubitii se desparteau, canta Intr-o piata persana, cand era vreo cavalcada, canta Cavaleria usoara … , Mihai Berechet, op. cit., p. 25 ) iar in pauze se prezentau momete de circ sau comice, sustinute de Iulian si Coana Manda ( in travesti, actorii  de la TNB, Maria Mohor si Ion Anastasiade ).

La Teatrul Passalacqua – cinema Marconi, miercuri 16 si joi 17 ianuarie rulau : Averea furata. Drama senzationala 800 m lungime. Eclair si O intalnire. Drama. Film Milano. Eclair – Journal iar la Teatrul Regal. Iluzion – Cinema, in aceleasi zile. Dogomar sau Infruntarea mortii. Drama realista, Pathe – Journal ( Expresul, 16 ianuarie 1913).

In 1926, intrepreinzator era Melelas Passalacqua, chirias cu contract si proprietar al aparatului marca Gaumont, ca si al celui de la cinematograful Lux, aflat pe locul fostei Arene de box, cel mai mare din oras ( 30 loji, 510 locuri la parter, 92  la balcoane si 200 la galerie), distrus in timpul celui de-al doilea razboi. Passalacqua avea 18 loji, 198 locuri la parter, 100 locuri la balcon si 200 la galerie. Reprezentatiie se dadeau cate doua in zilele de lucru si trei in zilele de sarbatori si duminici. In 1933, o statistica inregistra urmatoarele date : 162 locuri la parter, 16 loji a 4 locuri, dintre care una oficiala – 64 locuri, 64 locuri la balcon si 60 la galerie. Cinematograful avea si arena : 400 locuri la rezervat si 100 la galerie.

<< Spatiul cultural al Brailei, antebelice … rasfrangea spiritul unei vieti libere si prospere. Era o lume, in care nu se punea pentru nimeni, in termeni dramatici, problema painii de fiecare zi. Unii aveau mai mult, altii mai putin, fireste, dar de avut toti aveau pentru a trai cel putin cu decenta. Orasul era bogat, din comertul cu grane, se puneau la cale tot felul de afaceri si de muncit avea toata lumea unde. Se traia si vesel, se petrecea prin cafenele,tripouri, cabarete, prin gradinile de vara ce impanzeau Braila. In acord cu acest tumult se desfasura si o destul de intensa viata culturala, despre care si astazi marturisesc edificiile celor doua teatre, Comunal si Lyra, dupa cum ar fi marturisit si impunatoarea claditea a cinematografului Passalacqua, cu parter, loji, balcoane si galerie, cazuta victima demolarilor din epoca lui Ceausescu.>>( Gabriel Dimisianu, O librarie  din Braila, in Amintiri si portrete literare, Editura Eminescu, Bucuresti, 2003, p. 226 ).

O alta evocare ne ofera scriitorul Mircea Vasiliu ( op. cit., p.160) : Brilenii au ramas consternati cand au vazut cum in jurul cinematografului Pssalacqua se monteaza panouri metalice si cum sub protectia acestor panouri incepe sa se demoleze  cladirea uneia dintre cele mai reprezentative constructii ale orasului. Este adevarat ca aparusera niste crapaturi in unul din peretii din sala de spectacole din cauza unor tevi de apa sparte, dar in nici un caz nu era motiv de a se destrama cladirea. Infiltratia de apa a fost doar un motiv. Asa a cazut sub buldozere cel mai mare cinematograf avut de Braila. Sala de spectacole avea un parter amenajat cu scaune, iar pe lateral se  aflau la primul nivel separeurile loggiilor, elegante si capitonate in plus visiniu. Venea apoi balconul, dotat tot cu scaune, iar mai sus „galeria”, ultimul nivel. Tot interiorul cinematografului era ornat cu basoreliefuri si cu stucaturi  aurii, iluminatul fiind asigurat de aplice forjate, montate pe balustradele laterale ale loggiilor, ale balconului si ale galeriei, precum si de un imens candelabru din bronz forjat, atarnat in lanturi de tavanul salii de spectacole. Sala era deosebit de frumoasa, primitoare si de bun gust, cu mentiunea ca venirea la putere a comunistilor si nationalizarea localului ( care primise numele de 11 iunie !), purta amprenta unei vadite neglijente din partea noilor administratori.

Ca fost spectator in anii ` 50 la filmele in premiera de luni la ora 11 ( acum era numai cinematograf !) si ca martor la demolare, cand trei tractoare trageau in trei directii pentru a culca zidurile de peste un metru grosime, subscriu la nota lui Gabriel Dimisianu, traitor in acel perimetru. Daca n-ar fi fost demolat ( acum se numea 11 Iunie, mareata zi a nationalizarii   principalelor mijloace de productie !), in locul actualului cinematograf  Central, vizitat doar de cateva zeci de spectatori la filmele de premiera, ar fi fost prezentat cu mandrie, ca si Teatrul Maria Filotti, oaspetilor de seama, evident dupa restaurarea cuvenita.

Astazi, au disparul cinematografele si gradinile de vara –  cinematografe in aer liber  ( Popular; Lyra;  Passalacqua, ultima fiind transformata in targ de masini second hand), numite la Braila arene. Nici vorba de vreun Multiplex, Movieplex sau alte asezaminte de divertisment!

Frumusetea arhitecturii brailene poate fi admirata in toata maretia ei la cladirile de pe colturi, asa cum rezulta si din imobilul de pe strada Galati colt cu Golesti, care se intinde pana la Biserica armeneasca. La parter : merceria Ologeanu, frizeria Gheorghiu, cocosatul Antonescu – atelier de palarii sau , pe colt, debitul de tutun al lui nea Marcel. Dintre locatarii- proprietari de la etaj amintim : familia Ghiculescu, a carei fata, Luli, s-a casatorit cu Ionel Muller, emigrand in Grecia si apoi in Germania;  Maria Popescu, sotia lui Damian Popescu, proprietarul Casei Armatei; colonelul Tonitza si familia Negroponte, a carei ultimi descendenti, Alecu si Gigi erau tehnicieni dentari.

sursa: Ioan Munteanu, Editura EX LIBRIS,Braila, 2009

 

Last modified: 4 ianuarie 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *